Sărbătoare ca pe vremuri la Prislop: cu linişte

Începutul de săptămână nu a venit doar cu prima zi de şcoală, ci şi cu una de rugăciune şi reculegere la Mănăsti­rea Prislop, care a ţinut în 14 septembrie cel de-al doilea hram, de Înălţarea Sfintei Cruci. Faţă de alte sărbători, când lăcaşul de cult era asaltat de pelerini, acum puţin peste o mie de oameni au ajuns să se roage la vestita bise­rică. A fost linişte ca în vremurile mai de demult la mormântul Părintelui considerat Sfântul Ardealului.

După ani la rând în care Mănăstirea Prislop abia a făcut faţă valurilor de pelerini, luni, de “Înălţarea Sfintei Cruci”, a fost o zi normală, ca pe vremuri

Ziua Crucii, cum i se mai spune în popor, marchează în calendarul ţărănesc sfârşitul verii şi începutul toamnei. La Prislop, ziua a fost minunată. Cinci înalte feţe bisericeşti au ţinut liturghia în construcţia de vară amenajată lângă bi­serica veche a mănăstirii. În predica sa, PS Gurie, episco­pul Devei şi Hunedoarei le-a vorbit oamenilor despre roa­dele pe care un om credincios trebuie să le dea sub lumina şi căldura lui Hristos: “Vă îndemn să plecaţi de aici cu gândul acesta în suflete şi să vă păstraţi credinţa”. A fost ascultat în linişte, iar mirenii nu s-au împins nici măcar la coada statornicită la împărţitul sarmalelor. Agheasma mică şi prescura au ajuns pentru toţi cei prezenţi, iar la aprinderea de lumânări sau la izvor lumea nu s-a mai îmbrâncit şi nimeni nu a vociferat, deşi mica albie este podită cu monede, în ciuda părerii măicuţelor că este obicei păgân să arunci banii în apă. Cei cinci episcopi au conti­nuat apoi ruga la mormântul Părintelui Arsenie Boca. „Cu sfinţii odihneşte Hristoase sufletul adormitului Domnului Tău, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”, s-au rugat preoţii alături de credincioşii care au ascultat cu răbdare slujba din faţa crucii de lemn. “Mănăstirea de la Prislop este întotdeauna pentru noi, transilvănenii, o oază de spiritua­litate duhovnicească, care a fost păstorită de unul dintre cei mai mari duhovnici ai neamului românesc, Părintele Protosinghel Arsenie Boca. Mulţumim Tatălui Ceresc că ne-a învrednicit să ajungem la acest praznic împărătesc – Înălţarea Sfintei Cruci – când toată creştinătatea se închină altarului de jertfă al Dumnezeului celui Viu. Îi mulţumim pentru toată darea cea bună şi pentru tot darul cel desăvârşit care s-a pogorât asupra noastră şi asupra întregii naţiuni româneşti”, a spus PS Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei. Numărul mic de oameni veniţi de hramul mănăstirii i-a surprins atât pe oamenii de ordine, cât şi pe măicuţe. Cu toţii speră ca lucrurile să se aşeze în făgaşul normal şi către Prislop să se îndrepte doar adevăraţii pelerini. De ani întregi nu a mai fost atât de linişte la Prislop, mai ales în zi de sărbătoare. Pelerinii care au ajuns la hramul mănăstirii au putut să se roage în linişte. Orele de aşteptare pe care le petreceau odinioară cei care încercau să ajungă la mormânt s-au redus ca prin minune la doar câteva minute. Gardurile jandarmeriei au fost de prisos datorită numărului mic de oameni.

Gânduri de pelerini

Credincioşi din toată ţara vin aici să se roage în speranţa că Părintele Arsenie Boca va împlini şi pentru ei o minune. “M-am rugat pentru tot! Venim să ne rugăm lui şi să ne închi­năm pentru sănătate şi ajutor”, spune o tânără din Vaslui, în timp ce o fătucă cu chip blând şi ochi albaştri mărturiseşte: “Eu m-am rugat pentru suflet, pentru casă, pentru noi, oamenii. Eu nu ştiu foarte multe despre Părintele Arsenie, sunt mult prea tânără şi e drept că nu am citit pe subiectul acesta. Nu pot să povestesc mare lucru despre viaţa sa. Ştiu că aici, la mormântul său, este loc sfânt şi că el face mi­nuni”. O femeie dintr-un sat din Alba povesteşte în timp ce îşi tot face semnul crucii: “Eu m-am rugat pentru sănătatea celor de-ai casei, pentru familie, pentru români. I-am luat în gând mai ales pe oamenii bolnavi. Părintele o făcut şi mai face minuni: am tot auzit că Părintele Arsenie vindecă şi aici am vorbit cu câteva femei despre faptele lui – ajută foarte mult în diferite proble­me. Ajută mai mult ca doctorii. E de ştiut că înainte de toate e Dumnezeu, după aia sfinţii lui şi Maica Domnului. Părintele îi şi el sfânt pentru noi. Doamne ajută!”. Un grup de tineri a ajuns aici din Bucureşti, sunt în concediu şi vizitează judeţul. Au ajuns pentru prima dată la Prislop şi la mormântul Părintelui: “Nu am auzit foarte multe, ştim că ajută în tot felul de probleme şi am venit şi noi să ne rugăm la mormântul lui. Nu ştiu dacă face minuni – aşteptăm”. Trecut puţin de 20 de ani, Vasile vine din Zalău: “Pentru sănătate m-am rugat, putere şi tot ce-i mai bine. Am auzit despre Arsenie Boca numai lucruri foarte bune. Sunt a treia oară aici şi îmi merge foarte bine. E un loc binecuvântat. Eu cred cu adevărat că Părintele a făcut mai multe minuni pentru mine. Sunt recunoscător şi o să continui să vin”.

Cazuri şi necazuri

O parte dintre pelerini pleacă plângând din faţa crucii, alţii zâmbesc senini, dar sunt şi din cei care trec ca pe la un simplu obiectiv turistic pe la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Îşi iau şi suveniruri. O femeie nu se înduplecă să nu “culeagă” câteva fire de flori din găleata unde maicile au aşezat cârciumărese, trandafiri, gladiole sau crini. Deşi e la un pas de mormânt, femeia îşi face un buchet zdravăn şi apoi, pe drum, atinge florile de gorunul de lângă mormânt, pe scoarţa căruia se vede o cruce mare. O maică sare să o oprească şi explică: “Toată lumea crede că este o mi­nune, că a apărut crucea pe scoarţa copacului după ce s-a ridicat aici mormântul Părintelui nostru. Dar nu e adevărat, nu este nicio mi­nune – un student aflat mult mai demult în practică a făcut crucea acolo şi nu ştim ce să mai facem, să nu se tot oprească pelerinii la copac, să creadă că apariţia în scoarţă e una dintre mi­nunile făcute de Părintele Arsenie Boca. Nu este aşa”. Oamenii de la pază şi jandarmii au de lucru cu tot soiul de ciudă­ţenii. Sub ochii noştri un bărbat slab, cu păr lung şi barba căruntă, freacă de crucea de pe mormânt o cruce de un metru pe care a adus-o cu el. Apoi se aşează în pădure şi începe să rostească rugă­ciuni. Se alertează până şi bărbatul tuns scurt, cu borsetă, care nu se lasă fotografiat. De când cu incidentul nebunului care a vrut să-l dezgroape pe părintele Arsenie Boca, la Prislop, nimeni nu se mai joacă cu paza. Încet, mănăstirea nu e doar o cetate a credinţei, dar devine, la propriu, şi o fortăreaţă. Sunt mai multe filtre de pază şi nimeni nu mai are voie să facă fotografii sau să filmeze decât cu aprobarea Episco­piei Devei şi Hunedoarei. Peste tot sunt plăcuţe de atenţionare privind ţinuta şi comportamentul – să nu laşi gunoi, dar nici să nu arunci bani în apă: “Darurile se primesc la biserică”, te sfătuieşte unul dintre afişe. Şi tot măicuţele te roagă: “Să le spuneţi oamenilor să nu-i mai creadă pe vânzătorii de flori. Nu au nevoie de o floare pentru fiecare rugăciune – Părintele te ajută dacă te rogi cu sufletul curat, nu dacă vii cu punga plină de flori”. Şi totuşi, se primesc zilnic sute de flori, iar mireasma lor completează decorul de gură de rai al locului.

Pelerinajul dăunează grav naturii

Unii dintre pelerini (şi sunt foarte mulţi zi de zi, mai ales la sfârşit de săptămână)
lasă după ei, aruncate care-ncotro, fel de fel de gunoaie

Încă de la poartă eşti pus în temă: “Dacă aveţi evlavie faţă de Părintele nostru Arsenie, VĂ RUGĂM, păstraţi li­niştea, curăţenia şi ţinuta decentă în mănăstire!”. De fapt, maicile nu ştiu ce să facă şi cum să se descurce cu ne­simţirea celor care aruncă gunoaie peste tot.
Pe kilometri întregi, în jurul lăcaşului de cult, se văd urmele zecilor de mii de pelerini: valuri de deşeuri împânzesc pădurile şi se întind de-a lungul drumului. Cele mai multe sunt caserole, ambalaje de apă minerală, de ţigări sau de mâncare. La nici 200 de metri de poartă, într-o mică poiană, în vârful grămezii, şade sfidător parcă o cutie de energizant pe care scrie Hell, pe româneşte “Iad”. De la volanul unei maşini cu număr de Hunedoara, un şofer este indignat: “Aş vrea ca pelerinii care trec pe aici să aibă mai multă grijă la curăţenie, de mediu şi, până la urmă, de locul sfânt unde vin să se roage. La mănăstire este frumos, este loc curat, dar gunoaiele din jur arată lipsă de bună creştere”. Pentru mai mulţi dintre credincioşii care pleacă de la Prislop, peisajul este şocant: “Chiar asta discutam acum, că parcă la venire nu bagi de seamă ce e în jur, dar după ce vezi toată orânduiala din mă­năstire şi de la mormânt, parcă te izbeşte mizeria de pe drum. Mai mare ruşinea! Suntem necivilizaţi – ne numim creştini, am venit la mănăstire? Chiar foarte urât! Ne-am dori să lase cu toţii curăţenie în urmă. De la poartă, cum ieşi, se vede ce fel de oameni au ajuns să vină aici”, spune Maria Toader din Sibiu. Până şi comerciaţii alungaţi de autorităţi la circa un kilometru de mănăstire s-au plâns nu doar de lipsa pelerinilor în zi de hram, dar şi de lipsa lor de civilizaţie. “Mulţi dau vina pe noi, că noi am arunca şi am face mizerie aici, dar nu e adevărat: noi strângem gunoiul în pungi şi plătim pentru evacuarea lui, puteţi întreba la Primărie. Nici nouă nu ne place că lumea care vine aici vede aşa ceva”, spune o femeie care vinde iconiţe şi tot soiul de cărţi bisericeşti. Sătenii din Silvaş sunt de-a dreptul mânioşi pe hoardele de pelerini despre care spun că le „spurcă” pământul. O nană care vinde produse agricole şi conserve făcute acasă ne explică scârbită: “Eu, la vârsta mea, n-am ştiut ce fel de feluri au femeile acuma. Eu am crezut că e cauciuc sau plastic. Zic: «Cum beteşug o ajuns ăsta în fasolea mea?» Şi după aia mi-a zis noru-mea că ce îi. Nici nu m-am mai dus la fasoalea aia! Ne-or umplut câmpurile de tampoane, hârtie igienică şi pamperşi. Da! Ne-or deschis poarta şi ne-or lăsat în uşe un scutec de-ăla plin! Eu nu-i mai suport pe pelerinii ăştia care se dau credincioşi! Eu m-am îmbolnăvit! Îs cu nervii de la răul oamenilor ăstora nesimţiţi. Nu-i bag pe toţi într-o găleată – departe de mine gândul! Dar este o lume nebună, care nu ştie ce vrea! Vine la Părintele şi zice: “Păi, chiar o făcut minuni?” Dacă nu crezi, de ce vii? Ca să îţi laşi mizeriile aicea?”.