Şcoala din scaunul cu rotile

Articolul a fost vizualizat de 1,092 ori

27 de elevi din judeţul Hunedoara sunt prea bolnavi ca să poată ajunge la şcoală. Pentru ei, statul a gândit o strategie specială: dacă nu pot merge copiii la şcoală, atunci vor merge profesorii la elevi acasă şi vor face ore cu elevii aflaţi în pat sau în scaunul cu rotile.

Dascălii care lucrează cu elevii care fac şcoala la domiciliu sunt întotdeauna  impresionaţi de situaţiile de viaţă dramatice pe care le trăiesc aceşti copii

Dascălii care lucrează cu elevii care fac şcoala la domiciliu sunt întotdeauna impresionaţi de situaţiile de viaţă dramatice pe care le trăiesc aceşti copii

Mihai are 14 ani şi e în clasa a opta. S-a născut cu grave deficienţe motorii, aşa că mamei lui i-ar fi fost imposibil să-l ducă şi să-l aducă de la şcoală. Mai mult, Mihăiţă, cum îi spun familia şi profesorii săi, nu ar fi fost în stare să stea în bancă nici măcar o oră, darmite cinci-şase sau şapte ore, cât durează programul complet al unui elev. Tocmai de aceea, din clasa întâi, dascălii au căutat o soluţie pentru el. Şi au şi găsit-o: dacă băieţelul nu poate el merge la şcoală, atunci va veni şcoala la el! La început, Mihăiţă a lucrat cu doamna învăţătoare din Bă­cia. Aşa de greu s-a desprins de ea!, spune mama, când fiul ei a trecut la gimnaziu. Ar fi vrut să continue tot cu „doamna lui”, însă lucrul ăsta n-a mai fost posibil. Astăzi şase profesori bat zilnic drumul până acasă la Mihăiţă şi studiază cu el limba şi li­teratura română, matematica, engleza, geografia, istoria şi bio­logia. „Dintre toate, biologia îi place cel mai mult, spune mama băiatului”, Veronica. „- Şi… s-a gândit la vreo meserie fiul ei, dacă tot îi place materia asta aşa de mult? Poate doctor, cine ştie?! S-au mai văzut medici în scaunul cu rotile…”. „La ce meserie să se gândească el, că e neputincios, săracu’!”, exclamă mama. Şi apoi, Mihăiţă e încă mic, doar în clasa a opta… abia poate ţine în mână un stilou, tocmai de aia nici nu prea scrie mare lucru… Însă vizitele profesorilor îi fac mult bine. Pentru el, profesorii sunt ca o fereastră spre lumea de afară. Lumea la care Mihai nu prea are acces.

Şcoala acasă: „Este greu şi emoţionant!”

„Mihăiţă nu poate să scrie. De aceea, noi ne axăm mai mult pe partea vizuală, încercăm să îi arătăm cumva lecţiile. Laptopul ne ajută foarte mult”, explică profesoara lui de limbă şi litera­tură română, Cornelia Igna, care lucrează cu băieţelul de un an şi jumătate, de când şi-a înlocuit colega care a intrat în concediu de maternitate. De la ei, de la cei şase dascăli care fac cu Mihai şcoală în scaunul cu rotile, copilul învaţă să descopere lumea. Învaţă română, matema­tică, o limbă străină, istorie, geo­grafie şi biologie. O oră şi jumătate pe săptămână pentru cele mai importante materii, o oră pentru limba engleză şi câte o jumătate de oră pe săptămână pentru istorie, biologie şi geo­grafie. „Este dificil cu el, pentru că nu poate fi atent prea mult timp. Îi explici, apoi îl mai laşi să facă o mică pauză, reiei”, explică profesoara de română. În timp ce mama recunoaşte că, dacă n-ar fi profesorii care vin acasă la Mihăiţă şi care acum au ajuns să fie cumva de-ai casei, de parcă ar fi membri ai familiei, ar fi fost imposibil ca băieţelul ei să facă măcar o singură clasă. „L-am mai dus la şcoală aşa, din când în când… să vadă şi el copiii, să vadă cum e în clasă… Dar să-l duc la ore în fiecare zi, mi-ar fi imposibil!”, adaugă Veronica, mama băiatului. Profesoara de română se emoţio­nează când vorbeşte despre Mihai. Spune că numai să-l vezi cum stă acolo, în scaunul cu rotile… doar priveliştea asta te mişcă până în adâncul sufletului. Ce se va întâmpla cu Mihai în anii care vor urma? Profesoara lui nu ştie cu exactitate, iar mama recunoaşte că asta depinde foarte mult de ei, de părinţi.

Inspectoratul aprobă  şcolarizarea acasă

Cornelia Igna adaugă că, în condiţiile în care învăţământul de zece clase este obligatoriu, pro­babil că pentru Mihăiţă se vor găsi soluţii: fie va continua să studieze acasă, în acelaşi regim ca până acum, doar că la nivel de ciclu liceal, fie ar putea fi inclus într-o clasă specială. Inspectorul de specialitate, Ágnes Vlaic, spune că părinţii cer şcolarizarea la domiciliu şi comisia le acordă aprobarea necesară. Apoi, părintele merge la şcoală, arată certificatul de orientare şcolară, propune profesorul care va preda la acest copil şi orarul, iar Inspectoratul Şcolar Hunedoara aprobă, dacă totul este în regulă. „Totul este în bună înţelegere cu părintele, pentru că sunt şi cazuri în care copilul are şi un deficit de intelect sau nu poate verbaliza şi este foarte ataşat de un învăţător cu care a început din clasa întâi. În aceste cazuri, se poate continua cu un învăţător, însă dacă elevul este capabil, atunci ţinem foarte mult ca un profesor de specialitate să se ocupe de copil. Profesorii care vor lucra cu un elev vor fi, întotdeauna, dascăli de la şcoala la care acesta este înscris. Numai în condiţii excepţionale (distanţe prea mari sau diferite alte situaţii extreme) pentru un copil care studiază la domiciliu poate fi delegat un profesor de la o altă şcoală. Numărul elevilor care învaţă acasă a fost constant, în ultimii ani: în jurul cifrei de 30, actualmente 27. Numai la Băcia învaţă doi astfel de elevi: Mihăiţă şi o altă fetiţă nedeplasabilă, care anul acesta a intrat în clasa a doua.

Şcoală la domiciliu şi dascăli itineranţi

Şcolarizarea la domiciliu pentru copiii, elevii şi tinerii nedeplasabili se face conform Ordinului MECTS 5575 din 2011. Fiecare şcoală este datoare ca, până la data de 30 septembrie, să adreseze o cerere către Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara, însoţită de o copie după Certificatul de O­rientare şcolară şi profesională, în care este specificată recomandarea de “şcolarizare la domiciliu” şi cererea părintelui prin care solicită înscrierea copilului la unitatea şcolară respectivă. Cererea de şcolarizare la domiciliu se reînnoieşte anual. Dascălii trebuie să întocmească planuri individuale de şcolarizare la domiciliu, elaborate pe baza programelor adaptate de către cadrele didactice de specialitate din unitatea de învăţământ. O a doua categorie de dascăli „speciali” sunt profesorii aşa-numiţi „itineranţi” sau „de sprijin”. Cei peste 20 de dascăli itineranţi susţin câteva sute de copii cu nevoi speciale (diferite grade de handicap, retard fizic sau mintal) din tot judeţul (80 sunt numai în Orăştie). Practic, aceşti profesori lucrează cot la cot, direct în bancă, alături de copiii pe care îi sprijină chiar în timpul orelor, în clasă fiind, astfel, doi profesori, în loc de unul singur. Ei trebuie să facă eforturi pentru ca şi copiii cu deficienţe să poată face faţă în învăţământul de masă: „Este foarte epuizant psihic şi nu e deloc uşor. Rezultatele nu sunt, nici pe departe, similare cu cele pe care le are un profesor la clasă. Noi nu avem niciodată olimpici, aşa că recompensele morale pentru noi sunt mi­nimale, pentru că aceşti copii învaţă cu dificultate, au o memorie de scurtă durată, iar mare parte dintre achiziţiile lor (ceea ce învaţă la oră) se pierde în scurt timp, oricâte eforturi ai face. Mai mult, la început, profesorii nu au prea fost de acord cu prezenţa unui profesor itinerant în clasă, pentru că se temeau că acesta va face un fel de inspecţie. Ei bine, nu e deloc vorba despre aşa ceva: noi suntem acolo pentru a-i susţine pe copiii cu nevoi speciale, cu care lucrăm şi individual, după ore, la cabinet”, explică Carmen Ciuşcă, profesor itinerant la Şcoala “Dr. Aurel Vlad” din Orăştie.

About Ada Beraru