“Casa miniaturilor”: noua atracţie turistică a Ţării Haţegului

Articolul a fost vizualizat de 1,188 ori

Voluntarii pentru Geo­parc, împreună cu membrii cluburilor Explo­ratorii, derulează proiectul „Casa Miniaturilor”. Acţiunea de vo­luntariat este menită să impună o nouă atracţie turistică în judeţul Hunedoara, mai exact la Toteşti, pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor „Ţara Haţegului”.  

Voluntarii au folosit glet pentru construcţii, astfel încât obiectivele  turistice recreate de ei să arate cât mai aproape de realitate

Voluntarii au folosit glet pentru construcţii, astfel încât obiectivele turistice recreate de ei să arate cât mai aproape de realitate

Noul punct de vizitare urmează să fie amenajat în fosta şcoală generală din localitatea Toteşti. Cei care îi vor trece pragul vor avea posibilitatea să descopere principalele obiective culturale şi naturale din Ţara Haţegului, sub forma unor reconstrucţii fidele, în miniatură. Obiectivele ce urmează să fie expuse sunt alese de fiecare club Exploratorii ca fiind cele mai reprezentative pentru comunitatea de care aparţin. Ele sunt realizate de „exploratori” împreună cu voluntarii, sub îndrumarea unui profesor sau învăţător din cadrul şcolii în care activează clubul, utilizând diverse materiale (lemn, polisti­ren, hârtie colorată etc). Expo­ziţia va mai cuprinde informaţii despre fiecare obiectiv, fotografii din timpul realizării machetelor şi îşi propune să devină şi un veritabil spaţiu educaţional în care pot fi desfăşurate lecţii din aria curriculară “Om şi societate”. Deja o parte dintre miniaturi sunt gata şi abia aşteaptă să fie expu­se şi admirate de vizitatori, iar altele sunt în curs de finalizare. Mai mult, alături de voluntari, fiecare club “Exploratorii” poate să realizeze mai multe miniaturi de pe teritoriul localităţii de care aparţine sau de pe teritoriul Geoparcului astfel încât, la final, în expoziţie să se regăsească toate obiectivele pe care turiştii le pot vizita dacă ajung în zonă.

Toteşti, poarta de intrare în Ţara Haţegului

Toteşti nu a fost aleasă întâmplător drept gazdă a Casei Miniaturilor. Deşi zona Ţării Haţegului este plină de obiective turistice, Toteşti este singura comună care nu avea pe teritoriul său niciun obiectiv tu­ristic major, însă este una dintre porţile de intrare în Ţara Haţe­gului, dinspre Banat. Prin amplasarea Casei Miniaturilor chiar în fosta şcoală (actualmente închisă), comuna va avea un punct de atracţie pentru turişti şi, totodată, unul de informare privind locurile şi obiectivele ce pot fi vizitate pe teritoriul Geo­parcului. Acţiunea de voluntariat “Casa Miniaturilor” este derulată de Asociaţia “Drag de Haţeg” şi Geoparcul Dinozaurilor prin Reţeaua EduGeoparc. Ac­ţiu­nea face parte, alături de activităţi de voluntariat desfăşurate în alte nouă arii naturale protejate, din proiectul “Implică-te! E Natural să fii voluntar!”, implementat de Pro Park Fundaţia pentru Arii Protejate împreună cu Federaţia Coaliţia 2000 şi Aso­ciaţia Administratorilor de Arii Naturale Protejate. “Casa Miniaturilor” beneficiază de un buget în va­loare de 680 de euro.

Dinozauri din Cretacicul Superior

Proiectul „Implică-te! E NATURAL să fii voluntar” este implementat în perioada aprilie 2015 – martie 2016. El propune soluţii pentru stimularea cetăţeniei active prin acţiuni de voluntariat pentru protecţia naturii. Bugetul proiectului este de 38.800 de euro, dintre care aproape 35.000 reprezintă contribuţia din granturile SEE, 2009-2014, din cadrul programului Fondului ONG în România. Asociaţia “Drag de Haţeg”, coordonatorul proiectului „Casa Miniaturilor”, este un ONG din comuna Densuş, care are ca misiune să redescopere şi să interpreteze în mod creativ poveştile şi istoria Ţării Haţegului alături de localnici şi de vizitatori pornind de la valorile naturale şi culturale ale locului. Organizaţia vrea să contribuie la dezvoltarea turismului durabil, în permanent echilibru cu mediul înconjurător, ca mijloc principal al bunăstării comunităţilor locale şi implicit la sprijinirea dezvoltării durabile a regiunii Ţara Haţegului. “Drag de Haţeg” a încheiat, în 2013, un parteneriat strategic cu Geoparcul Dinozaurilor, dar desfăşoară activităţi împreună cu ceilalţi parteneri locali, ONG-uri, unităţi de învăţământ şi cultură, admi­nistraţii locale şi întreprinderi din regiune.

Geoparcul Dinozaurilor a fost declarat arie protejată de interes naţional în 2004.

Ea cuprinde e­lemente de interes geologic deose­bit, alături de elemente de interes ecologic, arheologic, isto­ric şi cultural. Factorul cheie care personalizează acest teritoriu este reprezentat de siturile cu resturi de dinozauri din Cretacicul Superior. Dinozaurii pitici din Depresiunea Haţeg sunt unici în lume, importanţa ştiinţifică şi atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă şi embrioni de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dino­zaurilor şi a unei reptile zburătoare
(Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

About Ada Beraru