Editorial: Lumea e din ce în ce mai nebună

Articolul a fost vizualizat de 996 ori

Musulmani născuţi şi crescuţi în Occidentul cel primitor şi tolerant îşi iau câte un Kalaşnikov, intră într-o cafenea, strigă “Alah e mare”, apasă pe trăgaci şi provoacă grozăvii. Nu-i interesează nici durerea fami­liilor care şi-au pierdut copiii, ori părinţii prezenţi în acea cafenea, nici durerea semenilor lor care sunt capabili încă să empatizeze. Sau poate că tocmai această durere este scopul lor – durerea terorii. Nu se gândesc că, poate, ei nici n-ar fi existat dacă părinţii, ori chiar bunicii lor, n-ar fi fost primiţi în Franţa, Belgia, Marea Britanie, în urmă cu 30 – 50 de ani. Sunt satisfă­cuţi că, pentru o vreme (zile, luni, sau, Doamne fereşte, ani), cele mai vii oraşe ale Occidentului (Parisul, Bruxelles-ul, Londra, Berlinul) devin, practic, moarte, având doar militari, poliţişti şi maşini ale serviciilor de urgenţă.
Terorismul îşi arată o faţă şi mai hâdă decât cea din 11 septembrie 2001, lovind simultan în mai multe locuri în oraşul – simbol al bucuriei de a trăi, Paris. După ani întregi de tensiuni, situaţia-i aduce la aceeaşi masă, la o discuţie amicală, pe cei doi lideri ai lumii: Obama şi Putin. Turcii, dependenţi de protecţia militară americană, se trezesc însă mai “cu moţ” şi doboară un avion rusesc care, în mod clar, nu atenta în niciun fel la vreun obiectiv de pe teritoriul lor. Făcea doar o “scurtătură aeriană” peste o “limbă” de teritoriu turcesc, în misiunea sa îndreptată împotriva zonei vitale a ISIS, un balaur care are sute de capete ascunse încă peste tot în lume. “Noi am somat de 10 ori” – zic turcii. “Or fi somat ei, dar poate nu pe frecvenţa radio potrivită, aşa că au somat degeaba”, spune un general român în retragere. Numai o criză NATO vs Rusia ne mai lipsea acum.
Suntem tentaţi să credem că războiul e departe de România. Nu e chiar aşa. E la doar două ore de zbor, cu o cursă civilă, iar din Crimeea până la Bucureşti, un supersonic face doar câteva minute. Dar să nu credem că lumea a înnebunit într-atât!
Lăsăm tensiunile de dincolo de Ankara şi revenim la ale noastre. Bilanţul victimelor de la Colectiv nu e încă unul final. Au murit deja zeci de nevinovaţi. Niciun vinovat până acum. Unii gazetari din Bucureşti cer Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă acte publice. ISU refuză să le furnizeze, deşi legea îl obligă. Sunt lucruri de ascuns, precum sponsorizările pe care pompierii le solicită de la unii, de la alţii, şi, probabil, le-au solicitat şi primit chiar şi de la patronii de la Colectiv, pe care, mai mult decât probabil, i-au verificat apoi la modul cel mai sumar cu putinţă. Dacă i-au verificat, vreodată! Vorbim de acelaşi ISU care spunea, în noaptea grozăviei colective, că acel club nu figura în evidenţele sale.
Şi, totuşi, comparativ cu ce se întâmplă acum în lume, nu departe de noi, mizeria asta a sponsorizărilor către pompieri e ca un fir de praf pe cale să fie spulberat de o bombă. Să sperăm că nu una atomică!

About Ciprian Iancu