„Interviuri hunedorene”. Poveşti adevărate ale dascălilor şi scriitorilor hunedoreni

Articolul a fost vizualizat de 1,803 ori

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” din Deva organizează în această după-amiază, la ora 16.00, la Galeria de Arte a municipiului Hunedoara, un eveniment cultural de excepţie: lansarea volumului „Interviuri hunedorene”, semnat de cunoscutul şi apreciatul dascăl şi scriitor Mihai Petre. Cartea cuprinde o serie de interviuri, dialoguri savuroase cu profesori şi cu scriitori din Hunedoara.

Fostul inspector şcolar general-adjunct îi aşteaptă astăzi, la cea mai recentă lansare a unui volum-document, pe toţi hunedorenii interesaţi de istoria oamenilor de valoare ai acestui oraş

Fostul inspector şcolar general-adjunct îi aşteaptă astăzi, la cea mai recentă lansare a unui volum-document, pe toţi hunedorenii interesaţi de istoria oamenilor de valoare ai acestui oraş

Volumul este structurat în două părţi. Prima parte este consacrată unor dialoguri ample şi documentate cu profesori, dascăli: Gheorghe Alimpesc, Viorel Avram, Mihai Barbu, Gilbert Danciu, Iuliu Deldegan, Dumitru Laţcu, Cristian Lunel, Viorel Lupu, Graţian Ordean, Ioan Silvestru şi Gheorghe Şincu. În opinia autorului, exprimată în prefaţa volumului, aceştia au fost aleşi ca interlocutori deoarece sunt veritabile „repere profesionale şi morale” care „au marcat cu lumina cunoaşterii, a adevărului şi a frumosului foaia de parcurs a elevului ajuns muncitor, medic, jurist, artist, politician, dar – mai ales – Om… Contestaţi de foarte multe ori, şi-au dus crucea alegerii unei profesii pentru care au simţit chemarea de a lucra cu copilul, această fra­gilă ipostază a omului…”. Partea a doua este dedicată literaturii scriitorilor hunedoreni: Raisa Boiangiu, Eugen Evu, Ioan Evu şi Nicolae Szekely. Sunt dialoguri aprofundate, cu întrebări menite să dezvăluie cât mai bine personalităţile şi creaţia scriitorilor şi artiştilor, formaţi şi afirmaţi în Hunedoara. Convins că „an de an, ministerul cosmetizează copacul învăţământului: îi şterge frunzele cu apă de trandafiri, dar refuză să umble la rădăcina lui”, dar şi de greşeli precum „desfiinţarea examenului de admitere în liceu şi facultate, desfiinţarea şcolilor profesionale, schimbarea politicilor educaţional-ministeriale, numirea politică a unor miniştri – complet depăşiţi de proble­matica şcolii româneşti actuale, absenţa corelaţiei dintre piaţa muncii şi nomenclatorul profesional”, Mihai Petre încearcă, în volumul său, să aducă în faţa cititorilor dascăli care şi-au construit cariera cu meticulozitate, „creşterea” şi realizarea lor ca profesionişti fiind „o adevărată aventură intelectuală, punctată de ambiţii şi incertitudini”.

Istorii cu haz de pe stadionul „Chiuleşti”

Pe de altă parte, însăşi „actorii” din cartea cu interviuri a profesorului hunedorean, ori cel puţin unii dintre ei, spun şi poveşti de viaţă adevărate, pline de savoare şi de un haz delicios: „Declicul (n.r. dorinţa de a deveni profesor) s-a întâmplat pe când eram elev de liceu. Aveam, pe atunci, o tânără profesoară de limba şi literatura română, care era îndrăgostită, până peste cap, de directorul şcolii, un înalt şi distant profesor de istorie. Elevii îl porecliseră «Talpă fină», un supranume pe care omul îl primise pentru modul discret în care se strecura pe culoarele şcolii. La bătrâneţe, domnul profesor mergea greu şi se sprijinea de un baston. (… ). Domnişoara noastră de română era total nelămurită în privinţa intenţiilor conjugale ale domnului director, drept pentru care se sfătuia, aproape oră de oră, cu fetele mai răsărite din clasă. Păre­rile lor erau împărţite, iar concluziile dezbaterile rămâ­neau, mereu, în coadă de peşte. Într-o primăvară, domnişoara profesoară s-a îmbolnăvit şi în locul ei a ve­nit un profesor mic de statu­ră, frumos foc şi care avea, în ceea ce priveşte interpretarea literaturii, un spirit la fel de mobil precum argintul cel viu. Se dusese vestea că omul ar fi «critic literar», iar noi repetam, cu mândria unor papagali, acest titlu atunci când cineva ne întreba cu cine facem română. (Noi ha­bar n-aveam cum se putea el obţine şi cam ce presupunea să fii critic literar. Dar asta sporea şi mai mult prestigiul domnului profesor… ). Ion Trancău a făcut cu noi o serie de ore (atipice) de-ţi era mai mare dragul! În pauze, ne chema la luptă pe stadionul «Chiuleşti», aflat chiar în curtea şcolii. Acolo încin­geam aprige meciuri de fotbal, meciuri ce depăşeau, de multe ori, intervalul strâmt al pauzei mari. După vreo lună, a revenit la catedră domni­şoara profesoară care era bântuită, şi după binevenitul concediu medical, de aceleaşi dileme existenţiale. Fetele au revenit, şi ele, la vechile lor îndeletniciri, iar noi, băieţii, aveam ca principală activitate intelectuală, „fazan”-ul, pe care-l jucam în draci! Orele treceau pe nesim­ţite, dar amintirea profesorului cel repede trecător prin viaţa noastră de liceeni a rămas, pentru unii din noi, extrem de vie. Drept pentru care, mi-am dorit să fiu şi eu, odată şi odată, dacă voi putea, asemenea lui”, povesteşte, în lumina amintirilor de altădată, profesorul Mihai Barbu.

Comandor „Meritul pentru Învăţământ”

Mihai Petre este o autoritate în învăţământul hunedorean, un nume apreciat şi respectat, atât pentru calităţile deosebite de dascăl, cât şi pentru lucrările al căror autor este. A absolvit Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca, Secţia Română-Franceză, ca şef de promoţie, în 1972, şi a obţinut doctoratul în filologie cu teza „Toponimie urbană românească”, în 1983. Începând cu anul 1972 a fost profesor, pe rând, la Şcoala Genera­lă Nr. 3 din Hunedoara, la Liceul Sanitar şi la Liceul „Iancu de Hunedoara” (din 1991 şi până astăzi). Între 1998 şi 2007, a fost profesor de limba română şi metodică la Colegiul de Institutori Deva, de pe lângă Universitatea de Vest Timişoara şi director al Departamentului Perfecţionare din cadrul Centrului „Eudoxiu Hurmuzaki”, pentru românii de pretutindeni, de pe lângă Ministerul Educaţiei Naţionale (1999-2000). A ocupat funcţia de inspector şcolar general-adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara (2002-2005). „Profesor Evidenţiat”, în 1987. A obţinut Ordinul Meritul pentru Învăţământ în grad de comandor, în 2004. Redactor-şef la revista „Semne” din Deva (2001). Printre lucrările semnate Mihai Petre se numără „Limba română prin teste grilă pentru admiterea în învăţământul superior”, „Limba şi literatura română pentru examene de capacitate”, „Introducere în toponomia urbană românească”, „Toponimie urbană hunedoreană”, „Urbanonimie hunedoreană – particularităţi şi perspective”. În această după-amiază, la lansare, scriitorul va oferi autografe hunedorenilor, cunoştinţe, prieteni, dar şi foştilor şi actualilor elevi. 

About Ada Beraru