GRUPĂ CONVENABILĂ PENTRU ROMÂNIA

Articolul a fost vizualizat de 1,317 ori

După o campanie de calificări care, până la urmă, a fost încununată cu succes, chiar dacă nu la nivelul la care ne aşteptam şi ne-am fi dorit, naţionala de fotbal a  României revine la un turneu final, după o pauză de 8 ani, atunci când evoluam la Cam­pionatul European organizat în comun de Austria şi Belgia.  

image-2014-10-11-18285281-41-nationala-romanieiCu Franţa, ”tricolorii ” sunt obişnuiţi, ţinând cont că, în 1984, sub conducerea lui Mircea Lucescu, generaţia lui Balaci, Cămătaru, Ştefănescu şi ceilalţi obţinea o calificare glorioasă la un turneu final european, după ce eliminase în preliminarii campioana mondială en-titre, Italia. Aveam să revenim în Franţa, la un nou turneu final, în 1998, de data aceasta, de campionat mondial. Au urmat mulţi ani de secetă, şi iată că aşteptările milioanelor de fani ai acestui sport au fost răsplă­tite cu această califica­re, chiar dacă ea a fost obţi­nu­tă de o generaţie care este departe de cea a lui Balaci sau Gică Hagi. A fost o grupă de calificare mai mult decât accesibilă, ţinând cont de noul format al turneului final, acolo unde urmau să se califice, în premieră, nu mai puţin de 24 de reprezentative, din totalul celor 53 înscrise la startul competiţiei europene. Franţa, ca ţară organizatoare, era calificată din oficiu, iar din cele 9 grupe se calificau direct primele două clasate, plus echipa cu cel mai bun punctaj de pe locul trei. Mai mult, din celelalte opt grupe, ocupantele poziţiei a treia au susţinut meciuri de ”baraj”, care au mai dat încă patru participante. După cum bine ştim, băieţii lui Victor Piţurcă, iar mai apoi ai lui Puiu Iordănescu, au evoluat într-o grupă alături de Grecia, considerată ca principală favorită, dar care avea să termine, lamentabil, pe ultimul loc, Ungaria, Irlanda de Nord, Finlanda şi Insulele Feroe. Chiar dacă nu au strălucit pe parcursul celor 10 partide, fotbaliştii noştri au terminat pe locul secund, cu 5 victorii şi tot atâtea egalităţi, fără să piardă, având cea mai bună defensivă a preliminari­i­lor.

Şanse reale de calificare în ”optimi”

Sâmbătă a venit, în sfârşit, ziua cea mare, în care au fost fixate, prin tragere la sorţi, cele şase grupe ale turneului final de anul viitor, care se va desfăşura în perioada 10 iunie – 10 iulie. România a acces într-o grupă echilibrată, dar în care are mari şanse să meargă mai departe, chiar dacă unul dintre adversari va fi chiar ţara gazdă. ”Cocoşul” galic pleacă cu principala şansă la câştigarea acestei grupe ”A”, nu numai pentru că găzduieşte acest turneu final, dar şi prin prisma fotbalului care se joacă în ”Hexagon”. Un fotbal bine cotat, cu mult peste campionatul nostru, dar şi cu fotbalişti care pot face diferenţa într-o astfel de competiţie. Antrenată de Didier Dechamp, Franţa are jucători de mare valoare, vedeta incontestabilă fiind, fără îndoială, Karim Benzema (Real Madrid – suspendat în acest moment, pentru presupuse acte de corupţie), care la cei 27 de ani a îmbrăcat de nu mai puţin de 81 de ori tricoul naţionalei. Alături de el, un fotbalist în primă afirmare, Paul Pogba (22 de ani), care joacă pentru Juventus Torino. Nu avem un palmares favorabil contra adversarului cu care vom disputa meciul de deschidere de pe 10 iunie, găzduit de Paris, înregistrând 3 victorii, 5 meciuri nedecise şi 7 eşecuri, dar sunt sigur că acest meci de debut nu va fi deloc uşor pentru francezi. Lupta pentru locul doi în această grupă se va da cu fotbaliştii din ”Ţara Cantoanelor”, care s-au calificat tot de pe poziţia secundă, cu 21 de puncte, acolo unde Anglia a ”ras” totul, terminând cu punctaj maxim. La a patra participare la un turneu final de C.E, echipa ”helvetă” este antrenată de Vladimir Petkovici şi îl are ca principală vedetă pe fotbalistul de 24 de ani, Xherdan Shaqiri, iar Gorhan Inler este jucătorul cu cele mai multe ”trcouri”, 89. În fine, din această grupă a mai fost ”extrasă” debutanta Albania, care pornea cu a patra şansă în grupa de calificare din care a făcut parte, şi din care avea să se califice direct Portugalia, dar a lăsat în urmă, surprinzător, Danemarca (care avea să piardă şi ”barajul” cu Suedia) şi Serbia. Albanezii, antrenaţi de italia­nul Gianni de Biasi, par a fi ”cenuşăreasa” acestei grupe, celelalte trei echipe putând face punctele care să le ducă în ”optimi”. Avem un palmares bun cu adversarul pe care îl vom întâlni în ultima partidă de la Lyon, prin cele 11 succese, 3 meciuri egale şi doar 2 eşecuri. În mod normal, ai noştri ar trebui să facă punctele necesare care să-i ”scoată” din grupe, dar totul depinde de forma pe care o vor prinde cei 23 de ”tricolori”, care vor avea acest mare privilegiu – să ne reprezinte la această importantă competiţie continentală.

Grupa de ”foc”

Fără îndoială că grupa ”E” este şi cea mai ”tare” de la acest turneu final. Italia, Belgia, Suedia şi Irlanda sunt patru echipe care pot obţine orice rezultat mai mult sau mai puţin aşteptat. Totuşi, prin tradiţie, dar şi prin valoare, Italia pare a avea prima şansă la primul loc, în timp ce ”diavolii roşii”, în speţă, Belgia, prin ceea ce au arătat în aceste preliminarii, pot ocupa poziţia secundă. De fapt, ambele ţări s-au impus în grupele din care au făcut parte, ”azzurrii” impunându-se în preliminarii, neînvinşi, în faţa Croaţiei, Norvegiei şi Bulga­riei, în timp ce Belgia, cu cele 23 de puncte, a devansat Ţara Galilor (23 puncte) şi Bosnia (17 puncte). Celelalte două componente ale grupei, s-au calificat în urma jocurilor de ”baraj”. Suedezii, conduşi în teren de marea lor vedetă Ibrahimovici (PSG), au trecut cu 2-1 şi un 2-2 de vecinii din Danemarca, în timp ce ”anglo-saxonii” s-au impus în faţa bosniacilor (2-0 şi 1-1). Nimic însă nu este decis dinainte, iar cele şase meciuri ale grupei se anunţă a fi pe muchie de cuţit.

Grupe cu favorite

Dacă până acum am discutat despre grupa noastră, dar şi despre grupa cu patru reprezentative care pot emite pretenţii, celelalte patru par a avea, prin calculul hârtiei, cel puţin un favorit cert. În grupa ”B”, Anglia, care aşa cum spuneam, s-a impus în toate cele 10 meciuri din preliminarii, nu cred că nu se va putea califica din cele patru. Englezii, chiar dacă nu mai fac ”legea” în cupele europe­ne, deţin destule atuuri pentru a trece de Rusia, Ţara Galilor şi Slovacia. Prin prisma celorlalte, esticii, care nu au făcut faţă Austriei în meciurile preliminare, au destule avantaje pentru a emite pretenţii la locul secund, calificabil, contra celorlalte două reprezentative, chiar dacă au terminat în grupele lor pe locul al doilea, în urma Belgiei şi Spaniei. Sunt două grupări care nu au încă experienţă în această competiţie, la nivelul unui turneu final.

În grupa ”C”, campioana mondială, Germania, pare a nu avea probleme deosebite, chiar dacă, în preliminarii, ”panzerele” s-au ”împiedicat”, de două ori, în faţa irlandezilor şi polonezilor. De fapt, ei se vor reîntâlni cu Polonia pe 16 iunie, pe ”Stade de France” din Paris. Pentru locul secund, prevăd o luptă între Ucraina (care a eliminat la ”baraj” Slovenia) şi Polonia, dar care ar putea fi ”arbitrată” de Irlanda de Nord, ţara care a câştigat grupa din care am făcut şi noi parte.
O grupă interesantă pare a fi cea în care vor lua startul dubla campioană europeană, Spania, Cehia, Turcia şi Croaţia. Ibericii par favoriţi la fotoliul de lider, dar nu vor avea meciuri uşoare cu cei trei adversari. Pentru locul secund, va fi o luptă extrem de dură între celelalte trei reprezentative, oricare dintre ele putând produce surprize plăcute sau neplăcute.
Ultima grupă, ”F”, are în componenţa ei Portugalia, Austria, Islanda şi pe vecinii noştri care ne-au fost şi adversari în preliminarii, Ungaria. Lusitanii par cei mai îndreptăţiţi la locul întâi, dar depind aproape în totalitate de forma pe care o va arăta în Franţa ”starul” lor, Cristiano Rolando (Real Madrid). Austriecii par într-un progres vi­zibil în ultimii ani, dovadă şi faptul că s-au impus în grupa preliminară la pas, cu 28 de puncte, fără să cunoască înfrângerea, trecând fără proble­me de Rusia şi Suedia lui Zlatan Ibrahimovic. Surpriza poate veni din partea unei alte debutante la un tur­neu final, Islanda, care în preliminarii pleca cu şansa a patra, dar care a reuşit să ocupe locul secund, după Cehia, dar înaintea Turciei şi Olandei, ultima, marea absentă de anul viitor, cu siguranţă, cea mai mare surpriză a preliminariilor. Să mai spunem că se vor califica direct în ”optimi” primele două clasate din fiecare grupă, dar şi cele mai bine clasate patru echipe de pe locul trei din cele şase grupe. Sperăm ca printre cele 16 să fie şi România.

PROGRAMUL GRUPEI “A”.

10 IUNIE: FRANŢA – ROMÂNIA (Stade de France, Paris – ora 22)
11 IUNIE : ELVEŢIA – ALBANIA (Stade Felix-Bollaert, Lens – ora 16)
15 IUNIE: ROMÂNIA – ELVEŢIA (Parc des Princes, Paris – ora 19)
FRANŢA – ALBANIA (Stade Vellodrome, Marsillia – ora 22)
19 IUNIE: ROMÂNIA – ALBANIA (Stade des Lumieres, Lyon – ora 22)
FRANŢA – ELVEŢIA (Stade Pierre – Mauroy, Villeneuve – d”Ascq – ora 22)

About Ion Bădin