Râsu’ lumii: Pamflet nr. 679

Articolul a fost vizualizat de 1,188 ori

Materialele din această pagină au caracter de pamflet şi trebuie tratate ca atare. Imaginile marcate cu “T” reprezintă trucaje. “Râdeţi cu noi sau de noi, dar nu uitaţi să râdeţi!”

Pentru că răul de muscă face ravagii prin PSD (de fapt, ei l-au inventat prin 1990), stareţul social-democraţiei hunedorene a căzut la grea temere şi a dat bulă de afurisenie tuturor enoriaşilor săi despre care crede el că au atingeri necuviincioase cu alte confesiuni. Obligaţi să creadă fără a cerceta sondajele, membrii confesiunii pesediste nu mai pot primi liberali în chilie fără să raporteze vizita în maxim 24 de ore la primul sediu al trandafirului ce le iese în cale. În plus, dacă, la nunţi, botezuri, slujbe grase sau Revelioane, vreun pesedist este văzut în compania unor enoriaşi liberali, aldeişti, uneperişti sau de alte naţionalităţi, fără cantorul – ciripitor de serviciu alături, fericitul şi nu prea va scoate la atac trusa de blesteme care-i va împietri veşnic pe păcătoşi la coada listelor pentru alegeri de stareţ care urmează.

679_pag_07ok_Layout 1.qxd

Tags: ,

About Pamfletologu' Gogu