Editorial: Nu ne-ar deranja circul politic, de-ar fi şi puţină pâine

M-am încăpăţânat ani de zile să evaluez viaţa politică cu etaloanele specifice măsurării unor valori consacrate ale firii omeneşti: sinceritate, fidelitate, onestitate, competenţă şi, eventual, curaj.
Complet greşit! Ca şi cum ai vrea să măsori un litru de apă cu rigla. Nu aşa se eva­luează o activitate de politician. În exercitarea acestei meserii, astfel de calităţi te-ar duce accelerat la sapă de lemn. Ele sunt un lux pe care niciun politician nu şi-l permite la modul consecvent. Pentru că, la urma urmei, viaţa politică e o răfuială perpetuă, în care doar harul manipulării şi minciunii, abilitatea trădării la timp, tupeul salvator şi forţa machia­velică de seducţie a oamenilor îţi pot da acces la fructele dulci ale Puterii. Am înţeles, în timp, că tot acest şacalism în acţiune nu e altceva decât răul necesar care vine la pachet cu avantajele democraţiei. El guvernează viaţa politică în toată lumea liberă, iar dacă aveţi curiozitatea să citiţi presa interbelică, aţi constata surprinşi că România aia pitorească şi monarhică la care visam în comunism funcţiona politic tot în ritmuri insalubre de morală.
Deci aici nu e nimic de făcut. Şerpăraiul acesta e un dat, ţine de metabolismul unei democraţii, dar, atenţie!, e greşit să i se impute lui sursa mizeriei noastre, aşa cum u­nii confraţi combat prin gazete! Problema noastră ţine de faptul că, pe lângă „dezagrea­bila gâlceavă”, frământarea politică din România nu construieşte mai nimic care să ne satisfacă, măcar la mini­ma decenţă, micul nostru interes de alegător. Circul politic în România, spre deo­sebire de alte părţi, este livrat sec, fără pâine. Competiţia politică nu se duce pe proiecte, ci având în gând doar accesul degrabă la osân­za de pe genericul ciolan. Mă gândesc ce ciudat mi s-ar părea să aud cândva de la vreo tribună un discurs electoral de genul: „Incapabilul meu contracandidat n-a fost în stare să vă construiască mai mult de 1000 de apartamente şi 900 de kilometri de autostradă. Eu fac un contract cu voi pe patru ani pentru 1500 de apartamente şi o mie de kilometri de drum!”. Un speech utopic!
Pe real, e dificil ca la momentul apelului pentru alegeri să ieşi cu ceva bun şi concret în faţa oamenilor. Cât de săracă este oferta lui „am făcut” reiese chiar şi din scandalul dializei de la Hunedoara, unde viceprimarul, în lipsă evidentă de realizări pe persoană fizică, încearcă să marcheze electoral cu un proiect aflat demult în derulare de administraţia locală a municipiului. Situaţia penibilă de la Hunedoara ne bate un apropos la ce ne aşteaptă în campaniile electorale care bat la uşă. Urmează, stimaţi alegători, noi bătălii neruşinate duse pe agenda costelivă a realizărilor din ultimii patru ani. Nu va rămâne ciot de drum asfaltat, metru de canalizare, perete zugrăvit de cămin cultural, care să nu fie, simultan, şi mare rea­lizare pentru candidaţi şi furt pe faţă din banul public pentru contracandidaţi.
Privind la acest duel de pe scena politică, uităm mereu, de obicei, miza care contează. Uităm că cei pe care i-am ales ar trebui să tacă în veci într-o ţară unde spitalele ucid, autostrăzile se surpă într-un an, oamenii sunt arşi de vii din cauza slăbiciunii insti­tuţionale, salariile măsoară sărăcia, iar nepotismul şi nevestismul guvernează meritocraţia.
Dar, la fel ca cei împătimiţi de păcănele, suntem dispuşi să tragem, democratic, din nou la urne, că poate-poate va ieşi ceva bun şi pentru noi de data asta. Dacă de circ ne săturaţi copios, poate, totuşi, stimaţi aleşi prezenţi şi vii­tori, vă gândiţi ca pe viitor să nu ne mai luaţi dreptul la o bună guvernare!