Civilizaţie urbană. Hunedoara va avea parc pentru câinii de companie

Articolul a fost vizualizat de 2,112 ori

Sutele de hunedoreni care locuiesc la bloc şi au un căţel nu vor mai fi de acum puşi în postura de a nu avea unde să-l ducă la plimbare. Consiliul local Hunedoara a alocat peste 54.000 de lei pentru amenajarea unui loc pentru câinii de companie, în zona stadionului Michael Klein, în spatele blocurilor din zona Sanitas.

Parc pt caini de companieAutorităţile locale anunţă că aici proprietarii vor putea, astfel, să îşi plimbe animalele libere, fără lesă. Terenul pe care va fi amenajat parcul pentru câini este, deocamdată, o zonă virană. Locul va fi împrejmuit şi va fi amenajată aici o alee din pavele, proprietarii de câini urmând să aibă la dispoziţie două băncuţe. Terenul pentru câini va fi acoperit cu gazon şi va fi dotat cu obiecte pentru antrenamentul şi dresajul câinilor: bare şi cercuri pentru sărituri, un traseu de slalom, rampe pentru sărituri în lungime şi în înălţime, dar şi un tunel flexibil. Mai mult, autorităţile promit, pentru asigurarea unei bune vizibilităţi pe timp de noapte, montarea unui micro-sistem de iluminat stradal. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în data de 22 octombrie a anului trecut, însă firma care execută lucrările, SRV IMOB CONSTAR S.R.L. Hunedoara, a cerut prelungirea duratei de execuţie. Reprezentanta biroului Comunicare, Promovare Imagine a Primăriei Hunedoara, Silke Oprean, spune că este foarte probabil ca parcul pentru căţei să fie amenajat chiar în săptămânile următoare: „Deocamdată, vremea nu a permis plantarea gazonului, iar obiectele pentru antrenamentul şi dresajul câinilor pot fi montate, odată ce locul este amenajat, în numai câteva zile.”

Amenzi între 200 şi 1.000 de lei

Potrivit articolului 7 din hotărârea Consiliului Local 240 din 2012, accesul cu ani­male în incinta parcurilor este pedepsit cu amendă de la 200 la 400 de lei, în timp ce lăsarea liberă a păsărilor şi animalelor în parcuri, pe zonele verzi sau în alte locuri interzise acestora din municipiul Hunedoara este considerată contravenţie, pentru care proprietarul riscă să scoată din buzunar între 500 şi 1.000 de lei. Agentul care aplică sancţiunea poate dispu­ne ca măsură complementară şi ridicarea animalelor, care vor fi duse în adăpost. Restituirea acestora către proprietari se va face doar în baza actelor din care reiese deţinerea legală a animalelor, precum şi după achitarea amenzii. După expirarea termenului de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă de aplicare a sancţiunii, proprietarul animalelor neridicate de la adăpost este obligat să achite, pe lângă amendă, şi cheltuielile cu întreţinerea animalelor, în va­loare de 35 lei pentru fiecare zi cât animalele sunt ţinute la adăpost. Reprezentanta Primăriei, Silke Oprean, spune că anul trecut admi­nistraţia, prin Poliţia locală, a aplicat zece avertismente şi opt amenzi, cu o valoare totală de 800 de lei. Anul acesta, în baza hotărârii din 2012 a Consiliului Local, administraţia a aplicat, deja, trei avertismente şi două amenzi (în baza Legii 61 din 1991) hunedorenilor care au ieşit la plimbare cu animalele cu potenţial agresiv şi le-au lăsat libere, fără botniţă.

About Ada Beraru