Săptămâna Patimilor începe cu Lunea Mare, care marchează începutul suferinţei hristice. În unele sate din Lunca Mureşului, la Ilia, de exemplu, oamenii trăiesc cu credinţa că aceia care mor în această săptămână merg în iad, pentru că raiul este închis.
Marţea, cunoscută în popor sub numele de Marţea Seacă, era ziua în care hunedorenii practicau diverse obiceiuri aducătoare de rod şi de fertilitate. Preoţii erau chemaţi de săteni pentru a se ruga la hotarele satelor, împotriva infertilităţii ogoarelor, iar crescătorii de oi şi vite făceau în această zi rugăciuni sau descântece pentru a păstra mana (laptele) vitelor.
Urzici măritate şi ofrande pentru „fantome”
Ziua de Miercuri era înţesată cu interdicţii: sătenii din Ţara Haţegului nu spălau, nu torceau, pentru a nu-şi pierde („întoarce”) minţile, iar în unele sate se practica „strigarea peste sat”. Obiceiul presupunea înfierarea viciilor unor săteni, iar evenimentul juca un rol de judecată publică, cu scopul curăţirii oamenilor pentru marea sărbătoare a Învierii. Acesta era momentul când ţăranii hunedoreni încetau să mai consume urzici, pentru că plantele dătătoare de energie şi vigoare, bune şi pentru purificarea sângelui, erau deja „măritate”, adică bătrâne şi toxice, imposibil de consumat.
Joia Mare era ziua destinată, prin excelenţă, pomenirii morţilor. Atât raiul, cât şi iadul erau deschise, începând cu Joia Mare şi până la Rusalii. Focurile ritualice erau, aşadar, prezente în fiecare sat şi fiecare familie dădea de pomană în această perioadă colaci, oale, lumânări, dar şi ştergare (ştergarul era cunoscut în zona Hunedoarei sub denumirea de „tindeu”). De multe ori ofrandele erau aşezate pe mormintele morţilor sau în locurile „bântuite” de cei care muriseră neîmpărtăşiţi.
Sâmbăta Mare, ziua femeii
Vinerea Mare este ziua care cunoaşte cele mai multe denumiri: Vinerea Patimilor, Vinerea Şchioapă, Vinerea Seacă, dar şi Vinerea Frumoasă, ba chiar şi Vinerea scumpă. Etnologul Marcel Lapteş aminteşte, în volumul „Anotimpuri magico-religioase”, că în această zi hunedorenii care locuiau în satele de pe malul Mureşului îşi scăldau copiii, pentru ca micuţii să aibă pielea albă, curată şi frumoasă, dar şi pentru ca „să le sece bubele”. După slujba deniei, hunedorenii îşi ocoleau casa de trei ori, purtând o lumânare aprinsă în mână, iar apoi făceau o cruce cu lumânarea pe pereţi. Gestul ritualic era menit să ferească gospodăria de foc, trăznete, dar şi de boli. Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paştelui era ziua femeii hunedorene, ea fiind actantul principal al acestui moment. În această zi femeia pregătea pâinea, mielul, ouăle, dar şi pasca. Făcută în formă rotundă, pasca simboliza bolta cerului, în timp ce pasca dreptunghiulară întruchipa mormântul în care a fost aşezat trupul lui Hristos.
Speriatul dracilor şi împuşcatul cocoşului
În Noaptea de Paşte somnul era interzis, aşa că în fiecare gospodărie se aprindeau focuri de veghe iar acestea, la fel ca şi focul din curtea bisericii, rămânea aprins până a doua zi dimineaţa. La Bucureşci tinerii trăgeau toată noaptea cu carbid ca să pună pe fugă diavolii veniţi să murdărească sărbătoarea şi să fure alimentele şi ouăle care aşteptau slujba de dimineaţă pentru a fi sfinţite. Ziua Învierii Domnului era marcată cu o nouă spălare rituală, de dimineaţă, dar şi aşezarea unui ou înroşit într-o cană cu apă, împreună cu un ban. Oul se învârtea de 12 ori, iar gospodina casei rostea „Hristos a înviat!” După slujbă, bucatele sfinţite erau aşezate pe masă, iar hunedorenii începeau ospăţul cu alimente „de dulce”: ou, simbolul vieţii, al naşterii şi al renaşterii; peşte, simbolul dinamismului, dar şi brânză sau caş, care aduceau în prim-plan curăţenia zilei. Ziua de Înviere era una dedicată familiei, dar tinerii se întâlneau în această zi pentru a organiza diferite întreceri şi jocuri. Unul dintre cele mai neobişnuite era „împuşcatul cocoşului”: pasărea era legată de un stâlp, iar tinerii, împărţiţi în cete, trăgeau în cocoş, urmând ca feciorii cei mai dibaci să fie declaraţi câştigători.
Paştele, la începutul verii
Anul acesta Paştele ortodox este celebrat în data de 1 Mai, dată la care ţăranii obişnuiau să celebreze Armindenul. Această zi marchează începutul verii şi, alături de sărbătoarea Sfântului Gheorghe, este consacrată vitalităţii naturii, câştigării şi păstrării energiei plantelor şi animalelor. În această zi fetele obişnuiau să se spele cu rouă, ca să fie mai frumoase şi îndrăgite de băieţi. Tot acum era momentul când fetele îşi scoteau mărţişoarele şi le agăţau într-un pom înflorit sau înverzit. Sătenii beau vin, neapărat roşu şi mâncau miel fript, întocmai ca la Paşte. Ramura verde, specifică pentru ziua de Arminden, ar fi fost pusă, spun bătrânii, pe uşa casei în care locuia Hristos, astfel încât pruncul Isus să poată fi prins şi ucis. A doua zi, însă, toate uşile aveau aşezate pe ele câte o ramură verde, spun poveştile din popor. Legat de sărbătoarea zilei de 1 mai, în Ţinutul Pădurenilor este arhicunoscut obiceiul mesteacănului. Tăiat de la rădăcină de bărbatul casei şi curăţat până aproape de vârf, mesteacănul era împodobit de femeia casei cu un săculeţ în care aceasta punea osânză, miraculoasa iarbă a vântului, busuioc, sânziene, dar şi alte ierburi tămăduitoare, culese neapărat în vinerea lui Sântoader. Săculeţul era agăţat în vârful arborelui, pe care pădurenii îl numesc Arminden, şi aşezat la poartă. După Rusalii, Arminenul era coborât, iar ingredientele „magice” din săculeţ erau folosite ca remedii contra bolilor pentru cei ai casei, dar şi pentru animale.
Paştele, ca deliciu gastronomic
Delia Pătrunjan
Era o vreme când Paştele se trăia, nu se cumpăra: Săptămâna Patimilor îi ţinea pe oameni pe lângă case: ţăranii întrerupeau munca la câmp şi se apucau de rânduirea gospodăriilor, în timp ce femeile trebuiau să facă lună în casă şi să pregătească sărbătoarea Învierii. Se muncea în linişte, se ţinea socoteala păcatelor şi sfădiţii îşi cereau iertăciune. Vremurile s-au schimbat şi românii au rămas cu lista pentru Iepuraş, masa de Paşte şi zilele de leneveală.
Faţă de ţările din Vest, în România, tot s-a mai păstrat ceva din vechile tradiţii – se cumpără haine noi şi, în multe case, încă se mai coc bucatele de sărbătoare, se vopsesc ouăle. Şi legătura cu biserica este mai strânsă, iar, la slujba de Înviere, se adună mai mulţi creştini ca oricând în an. Aproape nu e casă de român din care, de pe masa de Paşte, să lipsească mielul preparat ca friptură ori ca drob. Pentru etnologi, lucrurile sunt clare: sacrificarea mielului arată sacrificiul făcut de Iisus Hristos însă, din secolul trecut, iepuraşul de Paşte i-a luat locul. Aşa că acum se scriu liste pentru Iepuraş, se cumpără urechiaţi de ciocolată, iar artizanii au şi ei o mulţime de obiecte care amintesc de simpaticul animăluţ. La ţară, ţărăncile ştiu prea bine că, în Joia Mare, se vopsesc ouăle roşii. La oraş, prea puţine gospodine mai fierb frunze de ceapă roşie ca să dea culoare ouălor de Paşte. De obicei, se folosesc culori vii şi chiar din cele cu sclipici. Mai nou, se cumpără ouăle vopsite direct din magazine sau din cele încondeiate de la târgurile hand made. Mulţi români nu concep sărbătoarea Paştelor fără ouă vopsite şi bine fac. Nu doar că păstrează o veche tradiţie, dar şi respectă o cutumă a satului – se spune că două lucruri întreabă dracul: dacă oamenii mai colindă şi dacă mai vopsesc ouă. Când nu vor mai face asta, dracul va deveni stăpânul lumii.
De Paşti, feluri de mâncare ca de casă
Una dintre hunedorencele care nu doar că respectă tradiţia, dar şi-a făcut şi o mică afacere pe baza produselor de casă este Tatiana Rovinar. “În casele noastre se munceşte la fel ca în orice gospodărie unde femeia îşi prepară singură bucatele pentru masa de Paşte. Este clar că sunt mai multe ore de muncă, lucru valabil pentru orice femeie care are şi serviciu şi apoi o ia de la început, acasă, cu pregătirile. Voi face câte un pic din fiecare fel şi nu va lipsi nimic – ca la orice familie de român, va fi friptură de miel, drob, pască, cozonac şi ouă vopsite. La mine, poate că durează mai mult făcutul drobului – eu prăjesc nişte felioare de pâine, fac crutoane şi le amestec în compoziţie”, spune femeia care şi conduce Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice Hunedoara. Din 2012, s-a apucat de făcut dulceţuri şi, în timp, micuţa afacere a tot crescut: “De la zi, la zi, creşte interesul pentru produsele tradiţionale, cele curate, iar dacă sunt şi certificate este excepţional. Oamenii sunt mai atenţi la ceea ce mănâncă şi citesc etichetele, pun întrebări”, spune hunedoreanca.
Să se vadă felia de ou când tai drobul
Alte case, alte obiceiuri. Un alt producător tradiţional, de această dată din Sibiu, le recomandă oamenilor să păstreze reţetele străvechi. “La noi, drobul se face din măruntaiele de la miel care se amestecă cu oul fiert şi, când îl tai bucăţi, se vede frumos şi felia de ou. Noi mai avem bunici care ne ajută şi fac cozonacii şi pâinea de casă”, povesteşte Lucia Bărbosa. Soţul ei a lucrat ca măcelar timp de 17 ani la o cunoscută firmă din Sibiu. După ce la masa lor a ajuns cineva de la Muzeul Ţăranului Român şi le-a lăudat mezelurile de casă, cei doi s-au decis să devină producători tradiţionali: “Venim de un an de zile pe Piaţa Devei cu produse din carne de porc, de viţel şi de oaie. Toate produsele sunt făcut acasă, în carmangeria proprie, după reţete tradiţionale moştenite din familie. Chiar păstrăm un caiet foarte vechi cu reţete scrise de bunicul şi noi respectăm ceea ce scrie acolo, punem doar condimente. În plus, sunt afumate cu tărâţe de fag uscat. Singura modificare a fost cantitatea de sare, pentru că mai demult se punea mai multă.”
Secretul din tortul „trei ciocolate”
De două săptămâni, în laboratoarele cofetăriilor se lucrează la foc continuu. Faţă de o zi obişnuită, cererea de prăjituri, cornuleţe şi cozonaci este de trei ori mare. Patiserii trudesc de dimineaţa până seara pentru a face faţă cererilor pieţei. Şi, chiar şi aşa, în cofetării se refuză deja noile comenzi. În Laboratoarele Sicopan e agitaţie mare în aceste zile. Se lucrează contratimp – toată lumea coace, întinde, insiropează şi decorează. Marţipanul, ciocolata, cremele, fructele ori esenţele de vanilie şi rom învăluie laboratorul într-un miros care îţi stârneşte simţurile. Fiecare gest contează pentru reuşita unei prăjituri. Sunt trucuri pe care doar specialiştii le ştiu, secrete fără de care nu reuşeşti, de exemplu, să faci cel mai cerut tort numit “trei ciocolate”. „Peste stratul de ciocolată amăruie se aşterne cea cu lapte. Sunt culori diferite şi, ca să nu se amestece, trebuie să ai grijă mare la pragul de topire al ciocolatei, dar, dacă-l spun, o să ştie toată lumea”, spune una dintre angajate. Până la urmă, patiseria este o artă. O demonstrează din plin Delia Pătrunjan – tânăra are talent şi a terminat cursurile Şcolii Populare de Artă. Din mâna ei ies adevărate opere de artă din marţipan. A şi câştigat şi un premiu de excelenţă la GastroPan cu un tort realizat pe tema carnavalului de la Veneţia: „E mult de învăţat când vine vorba de marţipan, trebuie să ai talent şi lucrurile se deprind pe parcurs. Îmi place arta, îmi place să pictez, să modelez şi, chiar dacă e greu de crezut, în acest laborator de patiserie eu am avut ocazia să îmi dezvolt calităţile”.
300 de kilograme de prăjituri în 24 de ore
În perioada dinaintea sărbătorilor, comenzile nu mai contenesc. Vitrinele sunt încărcate cu produse de câteva ori pe zi. De câteva zile, cofetăriile au început să refuze comenzile clienţilor, pentru că patiserii nu mai fac faţă volumului excesiv de mare de lucru. La Sicopan, în această perioadă, se pregătesc mai bine de 300 de kg de prăjituri în fiecare zi. „Pentru noi sărbătorile sunt obositoare. Comenzile sunt uriaşe. De Paşte, se comandă prăjituri, dar şi mulţi cozonaci, saleuri sau cornuleţe cu nucă, dar avem şi multe comenzi de torturi simple sau cu marţipan, ciocolată sau frişcă, pe care ni se cere să le decorăm cu iepuraşi, puişori sau ouă vopsite realizate din marţipan colorat”, spune administratorul Carmen Sicoe. Cofetarii spun că, în ultimii ani, tot mai multe femei, din lipsă de timp sau pricepere, preferă să comande prăjituri direct la laboratoare specializate.
Ciobanul cu videoclip
Sunt şi oameni cărora Paştele le aduce profituri importante. Cei mai mulţi dintre ei sunt ciobanii. Deşi se plâng că în ultimii ani a scăzut numărul clienţilor care cumpără miei vii sau gata sacrificaţi, păstorii tot o duc bine. Nicolae Ciobanu din Vinţu de Jos este celebru printre ai lui – este probabil singurul cioban din lume care şi-a comandat propriul videoclip cu muzica scrisă şi interpretată de Camelia Grozav. “Din mijlocu’ oilor, vă salută Nicolae Ciobanu, cu multă patimă şi dor. Să cânte muzica!”, zice, în faţa camerei de filmare, ciobanul înconjurat de oiţe şi având de-a dreapta femeia în costum popular, care-i cântă: “Mă, ciobane-oi hi patron/ Şi spaima duşmanilor/ Ca să ştie-n tăt Ardealu’/ Unu-i Nicolai, ciobanu’”. Şi chiar dacă păstorul apare în costum popular şi joacă învârtita, nu mai vine la stână cu căruţa, ci adus de caii putere ai unei Toyota Hilux. “Niculaie-i mândru tare/ Turmă c-a-lui nime n-are/ (…) Să vorbească cine ştie/ Cum-i viaţa-n ciobănie/ Şi se zice că ciobanii/ Vând mieluţii şi fac banii.” Nicolae e tare mândru de meseria şi numele lui – de Paşte va petrece cu musafiri cărora le va pune pe masă telemea proaspătă, urdă, cam tot ce se produce la o stână, dar le va face şi ceva la ceaun: “La oaspeţi, le facem tocăniţă de berbecuţ la ceaun, grătare de miel şi un balmoş ciobănesc. Moşu’ meu, fie iertat, m-o-nvăţat cum să fac tocăniţa cu ceapă, ardei, ştiu să recit reţetele de când eram copil, că mi-o fost drag. Trebuie să ştii să faci mâncăruri ca la stână. Ca să iese bine, trebuie să fii din neam de cioban, să ştii de mic ce-i turma, să fii crescut cu animalul, să ştii să prepari o reţetă veche din moşi strămoşi, pe care o duc şi eu în continuare odată cu oieritul. Pe la stână, s-or mai schimbat lucrurile – nu mai găsâm oameni de lucru, nu mai sunt mulţi ciobani cum trăbă, îs numa’ oameni care lucră la stână. Un cioban cu adevărat cum erau demult, rar găseşti. Acuma până şi muzicanţii s-or dat pe lângă noi, li-s dragi ciobanii. O-nceput la lume să-i fie drag de noi – nu om fi noi chiar frumoşi, da’ avem trecere”.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.