In memoriam – Michael Klein: Au trecut 19 ani

Sunt aproape două decenii trecute de când întreaga suflare fotbalistică românească se cutremura la auzul unei veşti teribile: Michael Klein a încetat din viaţă. Presa nu era la acea vreme atât de bine dezvoltată. Totuşi, mii de suporteri ai lui Dinamo şi Corvinul, echipele cu care s-a confundat cea mai mare parte carierei sale, au avut în acele zile câte o lacrimă într-un colţ al ochiului. Pentru că Michael Klein a fost şi rămâne unul dintre cei mai iubiţi sportivi ai României. 

Unul dintre cei mai mari fotbalişti ai ţării, emblema fotbalului hunedorean, a văzut lumina zilei în anul 1959, pe 10 octombrie, la Amnaş, judeţul Sibiu. Alături de Andone, Petcu, Mateuţ, Văetuş sau Rednic, Mişa Klein aparţine grupului de fotbalişti introduşi de Mircea Lucescu la Corvinul, la naţională şi, ulterior, la Dinamo Bucureşti.

Lângă furnale, “neamţul” a jucat din anul 1973 (anul legitimării la juniori), până în 1989, cu o detaşare de un sezon la Aurul Brad. Primul meci oficial în divizia “A”, în tricoul “alb-albastru”, l-a jucat pe 24 august 1977, când încă nu împlinise 18 ani. A fost partida Corvinul – FC Argeş, 2-2. Perioada petrecută la Hunedoara s-a concretizat prin cele 283 de prezenţe în echipa sa de suflet, pentru care a marcat 34 de goluri. S-a remarcat prin dăruire, disponibilităţi tactice largi şi capacitatea de a evolua, în funcţie de cerinţele echipei, atât în apărare, cât şi la mijloc. Promovat în prima reprezentativă, Klein nu numai că nu a dezamăgit, dar a devenit unul dintre oamenii de bază ai reprezentativei.

La mijlocul anilor ‘80 era una dintre cele două “furnici” neobosite din compartimentul median, împărţindu-şi munca de jos cu Aurică Ţicleanu. În 1989 a făcut parte din “contingentul” hunedorean adus la Dinamo, unde a realizat “eventul” un an mai târziu, când, în afara campionatului câştiga şi “Cupa României”, într-o finală de mare spectacol cu rivala Steaua (scor 6-4). În paralel, a adunat 90 de selecţii la naţională, adăugând prezenţei de la C.E. din 1984, din Franţa, participarea la C.M. din Italia (1990). Debutul şi l-a făcut la acest nivel sub comanda regretatului Valentin Stănescu, pe fostul “23 August”, într-un amical pierdut de “tricolori” în faţa bulgarilor cu 1-2, pe 19 septembrie 1981. Era minutul 49 când Mişa i-a luat locul la mijlocul terenului lui Aurică Beldeanu.

La zece ani distanţă, hunedoreanul nostru va îmbrăca pentru ultima oară tricoul naţionalei. 13 noiembrie a fost atunci o zi cu ghinion pentru el. Era doar minutul 3 al meciului cu Elveţia, disputat pe stadionul Ghencea, în preliminariile C.E., pe care aveam să-l câştigăm cu 1-0, datorită reuşitei unui alt mare talent hunedorean, Dorin Mateuţ. În acel minut, Mişa s-a accidentat şi nu a mai putut continua, predând “ştafeta” lui Dorinel Munteanu, cel care avea să devină cel mai selecţionat fotbalist român din toate timpurile. Era un exemplu de conştiinciozitate şi a probat resurse fizice extraordinare. În mod normal, nu ar fi putut rata pragul sutei de meciuri sub tricolor, dacă nu sfârşea tragic în timpul unui antrenament de sală, cu Bayer 05 Uerdingen, formaţie germană de prima ligă la acea dată, la care se transferase după 1990.

Un mare fotbalist

Vestea morţii sale a căzut ca un trăsnet, cu atât mai mult cu cât verdictul medical -accident vascular – pare ilogic în cazul unui fotbalist capabil să joace toate meciurile la intensitate maximă, din primul şi până în ultimul minut. Era 2 februarie 1993. Prin Mişa Klein, naţionala a pierdut unul dintre echipierii cei mai fideli, iar lumea fotbalului de la noi a sărăcit trist şi nefiresc. În semn de omagiu, autorităţile locale din acea vreme i-au ridicat un bust în faţa complexului sportiv “Corvinul”, iar arena pe care Mişa a jucat atâţia ani sub tricoul hunedorean i-a căpătat numele.

Pe Klein, cel mai bine l-a caracterizat marele comentator sportiv, Cristian Ţopescu. Iată cum l-a descris acesta: “L-am urmărit şi studiat pe Michael Klein. Era un preferat a lui Mircea Lucescu. Un jucător elegant. Un truditor pentru interesul echipei. Un harnic ca nimeni altul. Un jucător modern în înţelesul cel mai bun al cuvântului. Un fotbalist complet. Iar mai presus de orice, a fost un exemplu de fair-play, în condiţiile în care ştim că de multe ori era greu să-ţi stăpâneşti nervii, să te închizi în tine însuţi, în faţa nedreptăţii, pentru a nu transmite şi altora starea de tensiune, de încordare. A practicat cu serizitate fotbalul, căruia i-a dat totul. Prezenţă oarecum discretă, dar cât de utilă pe teren, Klein ara în lung şi în lat suprafaţa de joc, fiind primul la deposedări şi tot întâiul la lansări şi atacuri. Era jucătorul capabil să nu greşească o pasă întregul meci. Michael Klein a fost un fotbalist din rasa lui Franz Beckenbauer, un formidabil căpitan de echipă, care impunea respect adversarilor, arbitrilor, publicului. Nu a avut un meci de retragere la el acasă în România. A plecat în Germania, de unde a plecat de tot”.