Fenomenul Maglavit. Pădureanul care l-a adus în Hunedoara pe „omul care a vorbit cu Dumnezeu”

Articolul a fost vizualizat de 1,293 ori

„Un om sfânt! Era aşa un om de simţeai că-i sfânt! Povestea mult despre „Moşu”, că el aşa-i zicea la Dumnezău: „Moşu”! Aşa l-o văzut el: un om bătrân, ca îmbrăcat în plete albe şi se ruga mult la el: zicea şi „Tatăl Nostru”, dar avea el rugăciunile lui de vorbea direct cu Dumnezău şi se ruga, în genunchi pentru fiecare”, povesteşte un pădurean bătrân, care a fost prieten cu Petrache Lupu, ciobanul care a adus minunile la Maglavit.

Petru Vinca Talpoane

Petru Vinca Talpoane

Omul stă împreună cu soţia sa într-o gospodărie pe o uliţă frumoasă, plină de iarbă, în Cerişor. Din curtea sa, cu un ochi bun, vezi peste dealuri, hăt în depărtare, tocmai până la Catedrala din Ghelari, pe care o desluşeşti mică precum un bob de grâu. La 71 de ani, Petru Vinca Tălpoane – a lu’ Bogatu’, cum i se spune în sat -, este convins că a ajuns la anii bătrâneţii numai datorită ciobanului care a făcut posibilă „Minunea de la Maglavit”. L-a întâlnit prima dată când avea 29 de ani şi era bolnav: „Am avut în tinereţe o problemă de sănătate gravă. Prima dată am fost la Mănăstirea Frăsinei, dar nu ştiam nimic de Petrache Lupu. Acolo, mi-a vorbit cineva de el, mi-a spus unde să merg şi după asta m-am dus la Maglavit, singur. Mă tot gândeam cum o fi, îi auzeam pe oamenii din sat că îi zic: „Sfântul”. Nu eram convins: „Un om sfânt, pe pământ?”, mă tot întrebam … Nu ştiam de Minunea de la Maglavit, doar că îi ajută pe unii. Când am ajuns acolo, l-am găsit în curte. M-a chemat înăuntru şi m-a îndreptat către o cameră unde ţinea o icoană cu mai multe portrete. Am îngenuncheat ca şi el, s-a rugat pentru mine şi, după aia, s-a uitat şi la mine şi a zis: „Tu trăbă să mai vii o dată aici”. El către mine. Mi-a dat o sticlă de apă din vale, din locul unde l-a văzut el pe Dumnezău. Apa aia e miraculoasă. Vindecătoare!” Petrache Lupu i-a povestit că, în 31 mai 1935, a avut prima viziune: „De trei ori mi-a spus că l-a întâlnit pe Moşu, acolo, în vale. O dată, i-ar fi zis: „Ce să facem? Lumea jumătatate-i rea, jumătate-i bună! O pierdem pă jumătate!” Şi el ar fi zis, cu blândeţe: „Doamne, iart-o toată lumea!”.

Vorbe de prooroc

Cămaşa care face bine dacă o porţi

Cămaşa care face bine dacă o porţi

Când nu se simţea bine, pleca la Maglavit: „Şi el mi-a spus – mă, Pătrule, nu mai mere la mănăstire că tu n-ai atâţia bani. Vii la mine, mă rog eu la Moşu!” Şi aşa am şi făcut!”. La una dintre vizite, vorbele lui Petrache l-au pus pe gânduri: „O fost odată, de-o vinit cineva după mine să merg cu ei la Maglavit, nu prea aveam eu, nici bani, nici vreme, dar m-au luat cu ei. Ne-o băgat într-o cameră – eu într-un pat, ăla, în altul şi, în timpul nopţii, o vinit Petrache Lupu lângă mine, o pus mâna la mine pe picior : „Pătrule! Scoală! Mă! Ne­vasta ta nu ştie unde eşti!” Păi, chiar nu ştia. Omul de-o fost cu mine mi-o zis: „Mă, îs curios când ajungi acasă, s-o gândit Viorica la tine?” Cum am venit acasă, am întrebat-o şi mi-a zis că o şi plâns: „Unde-o fi?!” De la una dintre vizitele de la Maglavit, „Pătru” are şi o fotografie micuţă alb –negru cu Petrache Lupu: „S-o nimerit de-o vinit cineva cu aparatul de fotografiat şi ne-o făcut şi nouă o poză. El avea multe, ştiţi că pe copilul lui, Mihai, l-o botezat chiar regele?”, se minunează şi în zi de azi pădureanul. El l-a văzut pe cel poreclit „Sfântul de la Maglavit” cât de mult se ruga: „Se ruga la părete cu tine şi pentru tine, se ruga pentru tăţi, în genunchi. Avea o rugăciune a lui de-o spunea şi vorbea direct cu Dumnezău, cu Moşu lui!” Întâlnirea cu Petrache Lupu i-a schimbat viaţa pădurea­nului – s-a simţit bine, s-a însănătoşit şi a prins pe calea dreaptă a vieţii. Şi acum e cântăreţ la biseri­ca din Cerişor, loc „moştenit” de la alt bătrân care şi el a fost la Petrache Lupu: „Nu numai c-a fost, dar l-a şi adus în sat la noi. O fost chiar la nunta lui Maria Onuţ, dar nu ştia nimeni cine e, să nu vină Miliţia peste el”. Pădureanca spune că vorbele lui Petrache Lupu s-au adeverit: „Mi-a zis că o să fiu o mireasă fericită şi aşa a fost!”

Despre Hunedoara: „S-alege praful!”

Creanga cu aromă primită de la Petrache Lupu

Creanga cu aromă primită de la Petrache Lupu

În anii tinereţii, Petru Tălpoane lucra ca electrician şi stătea în Hunedoara, pe strada Cocsarilor. Acolo l-a vizitat Petrache Lupu şi a stat în apartamentul familiei „o zi ş-o noapte”. Au călătorit împreună, cu trenul: „Cu mine o venit. Şi când am fost în Petroşani mi-o arătat – „Uite, de acolo am predicat eu la lume!”. Acolo, era un pod de se trecea pe el peste liniile fera­te. Când o ajuns la noi, la bloc, Petrache Lupu a privit pe fereastră şi mi-a zis: „Mă, Pătru, dacă p-aci coboară Moşu, s-alege praful!”. Prima dată s-au gândit că Petrache Lupu nu mai văzuse blocuri, acum pe om îl bate gândul să înţeleagă şi altfel vorbele „Sfântului…” cu privire la oraşul de pe Cerna. Atunci, de frica Miliţiei nu au spus la nimeni dintre vecini pe cine găzduiesc. Viorica îşi amin­teşte şi ea că lui Petrache Lupu nu i-a plăcut Hunedoara: „Aicea nu-i se stat – zice el. Dacă să coboară Moşu, de asta se alege praful!”. Petrace Lupu a mai fost o dată în Cerişor, tot la o nuntă, a unei fete pe care o chema Cosana, îşi a­mintesc oamenii. Soţii Tălpoane îi poartă mare respect şi chiar şi-au cumpărat o carte „Dumnezeu vorbeşte oamenilor prin Petrache Lupu”, Maglavit 1935-2007, scrisă de profesorul Dumitru Gelu, unde mai citesc de viaţa fostului lor prie­ten, trecut acum la cele veşnice. Petru nu poate uita cum se simţea până şi când se apropia de casa lui Petrache Lupu: “V-aş povesti cum mă simţeam, dar nu prea ştiu să pun în cuvinte. Mă ardea! Simţeam ca un foc! Cum plecam din Gara Craiova cu trenul spre Calafat, simţeam fierbinţeala. M-o prins mai ales când am fost a doua oară la el, de i-am spus la conductor să oprească din căldură şi ăla nu ştia ce să creadă. Era acolo o putere dumnezeiască pe care o simţeam. Altfel nu ştiu să explic.”

Darurile „Sfântului”

Icoana primită în dar

Icoana primită în dar

De multe ori, Petre a lu’ Bogatu’ se întorcea acasă cu daruri de la Maglavit, daruri primite de la Petrache Lupu : „A fost om sărac, dar Dumnezeu l-a ajutat să ducă viaţa de-a dus-o. Odată o venit cu o cruce faină de lemn: „Pătrule! Nu pleci fără cruce! Iei crucea!” Şi, m-am trezit că se duce în cameră, o ie de pă măsuţă şi-mi zice: Mă! Asta-i a ta! Ţi-o dau ţie pentru totdeauna!” Când am adus crucea, am venit cu ea în Hunedoara, direct, că trebuia să ajung la lucru. Crucea am lăsat-o acasă, pe masă, în faţa icoanei. Şi, când a venit nevastă-mea, când a des­chis uşa – un miros puternic!”. Iar femeia confirmă: „Da! Era un parfum puternic de nici n-am mai pomenit aşa ceva mirosuri. M-am gândit ce-o fi? Ce-o fi adus ăsta? Şi multă vreme a avut mirosul ăsta. Acum a cam dispărut…”, zice femeia şi, cu mâinile asprite de munca pământului, şterge lemnul învechit de vreme. A mai primit omul daruri şi fiecare are povestea lui – Petru iese zâmbind din casă cu o icoană cu Iisus: „Am visat icoana aia, dar nu ştiam că unde-i?! Şi, data următoare când am intrat la el în casă, cum a venit cu ea, la mine. Am cunoscut-o după vis. Şi acum îi aci, la mine, dar ce era la el… Avea o putere, vă spun, parcă era un fel de fior tare, nu aş şti exact cum să explic!” Soţia lui scoate din casă şi cămeşa lui Petrache Lupu, o haină acum jerpelită, cu dungi verzi şi albastre: „E o cămeşe normală, că el era micuţ, nu era om mare. Al meu o luat-o, când şi când, aşe, o purta când nu se simţea bine”, explică pădureanca. Omul a mai primit şi un pulover pe care, de atâta purtat, „l-o nimicit”, dar cămaşa a păstrat-o şi o îmbracă când mai merge la Prislop, la mormântul Părintelui Arsenie Boca. „Păi, când or auzit maicile că port cămeşa lui Petrache Lupu, or vinit şi or luat bucăţi din ea. De asta are mânecile deşirate…”

O zi cu Petrache Lupu

Petrache Lupu

Petrache Lupu

În primăvara lui 1974, Viorica Vinca îl vedea şi ea prima dată pe „Sfântul de la Maglavit”: „Nu era un om înalt, era un om de stare mai micuţă, slăbuţ. Un pic dacă era mai înalt ca mine. Umbla cu cămeşă albă şi vestă, fără sacou. Tot timpul era cu – ei le ziceau opinci, dar nu erau opinci cum ştim noi – nişte papuci de semănau cu nişte şlapi, da’ erau legaţi peste picior cu nişte curele. Avea un măgăruş şi tot timpul se purta cu el, lega un căruţ după el şi aşa căra, acolo, în vale, saci cu lumânări şi mergea pe alt drum faţă de ăl folosit de oameni. Tăt p-acolo s-ă-ntorcea acasă şi ne ruga să nu spunem la nime că ce făcea.” Era prima dată când pădureanca îşi însoţea soţul la Maglavit, într-o excursie alături de: „Alt om din Hunedoara de era bolnav fii-su. După ce ne-or poftit înăuntru ne-or zis: „No, hai, că avem treabă!” Avea treabă la cuscri, că era nepotu-su căsătorit numa de-atunci. Aveau de pus plătăgeni şi io nu ştiam ce or fi ăia. Ne ducem şi avea o grădină foarte mare şi o casă faină. Mi-o dat o sapă, mi-o arătat cum să fac groapa, aşa mare, mi-o dat un lemn şi mi-o zis să-l pun în mijloc, mi-o adus plătăgenii, care erau răsad de roşii, i-o pus acolo şi mi-o arătat cum să calc cu picioarele bine, bine, să nu iasă. O vinit, o tras de fir, o văzut că nu iasă: „Îi bun!” No, încă unul, mai încolo… până am pus o bucată mare. După aia ne-o dus acasă la el să ne hodinim, ne-o scos vin şi i-o zis la noru-sa, Lenuţa, să aducă mâncare şi ea o adus mâncare rece. Ne-o zis Petrache: „Pătrule! La voi, nu se face slănina ca la noi”. Ei or făcut mujdei şi îl mâncau cu slănină crudă. Când le-am dat noi slănină, cum am dus din sat, zice Petrache: „Asta, da!” După masă, ne-o dus în casă şi ne-o pus în genunchi, unul de-o parte, unul de alta, dânsul era în mijloc, şi o-nceput să zică rugăciuni. O-nceput cu „Tatăl nostru”, dar înţelegeau greu ce zice, că era mai pocit la vorbă. După, ne-o pus la fiecare mâna pe cap şi ne-o binecuvântat şi-o zis: „Acuma Moşu-i cu noi, cu tăţi, aicea!” Io ştiam că el aşa-i zice la Dumnezău: Moşu! Şi asta o fost povestea noastră în ziua aia cu el, acolo.” În 2011, când soţia pădureanului s-a întors la Maglavit, a găsit în vale o mănăstire…

Alături de Moşu

Petrache Lupu_2Pădureanca a mers la început mai mult de curiozitate la Maglavit: „Eu nu am prea avut probleme cu sănătatea, dar soţul meu avea şi când bea apă de la fântâna din Maglavit foarte bine se simţea.” Acum cei doi nici nu mai ştiu exact de câte ori au luat trenul de la Craiova către satul cu minuni, Petru imediat sărea în vagon: „Ne-am împrietenit şi eram primit de parcă aş fi fost copilul lor. Să ştiţi că nu primea în casă pe oricine, am văzut eu cu ochii mei cum pe unii nu-i lăsa! O dată, a venit cineva din Hunedoara care a avut şi dânsul probleme cu un fiu şi am mers acolo în vale, în locul minunii. Petrache venea pe alt drum, ca să nu-l prindă cei de la Securitate sau Miliţie. O vreme nu o avut voie să primească deloc oameni. Am dat acolo de patru oameni bătrâni care mi-or zis că, după ce a avut viziunile, locul acela, în vale, era plin de grămezi de bani aruncaţi de cei care au venit şi s-au vindecat. După asta, am tot mers, mai mult şi mi-a fost tot mai bine şi uite, slavă Domnului, pot să lucrez şi la anii mei!”. Chiar dacă el crede cu tărie în cel pe care îl consideră prietenul lui, Petru ştie că alţii nesocotesc minu­nile, dar a citit el că oameni vestiţi s-au convins când l-au cunoscut pe fostul cioban: „L-au cercetat medicii, au crezut că-i nebun, dar nu era bolnav, el a spus doar ce a văzut.” Se pare că, pe vremuri, o comisie de specialişti condusă de academicianul dr. Gheorghe Marinescu i-a atestat ciobanului integritatea psihică. Academicianul a şi publicat o carte, “Lourdes şi Maglavit” şi scria că Petrache Lupu: „e mult mai normal decât mulţi dintre noi (…) E de o dezinteresare absolută”, iar concluzia sa era că: „Nu e un debil, ci un apostol. Cu banii adunaţi, vrea să construiască un spital şi o mă­năsti­re.” Cu ochii în lacrimi, Petru îşi aminteşte de clipele petrecute la Maglavit: “Îmi povestea: „Mă, Moşu-i tot cu mine! Şi la alimentară!” Vorbea aşa, pe scurt, aşa îţi zicea ce avea de zis”. Pădureanului îi e dor de prietenul lui: „Vă spun că vreau să mă duc la el la mormânt, să-i aduc şi eu o mulţămire lu’ Dumnezău că pot să lucrez şi îmi pot vedea de familie şi la anii mei.”

Poveşti cu minuni

Petrache Lupu_3Ceasuri întregi a stat Petru Tălpoane să asculte vorbele lui Petrache Lupu, măcar de şi le-ar aminti pe toate… „Mi-a povestit că, odată, l-au chemat la Constanţa să facă slujbă de ploaie: avea pământul crăpături de intra piciorul prin ele. Nu ştiu de câtă vreme nu ploiase, că a venit puhoi de lume, cu trăsuri, era nebunie acolo. Mi-a zis că s-a rugat pentru ploaie şi le-a spus: „Bă, mereţi că vine Moşu cu găleata cu ploaie!” Lumea nu pleca, pentru că era curioasă să-l vadă. A venit prefectul şi a căutat să-l aresteze şi atunci l-au împiedicat oamenii. L-o dus lumea până la tren, l-o urcat în vagon. S-a pornit o furtună după tren de a descoperit vagoanele! Aşa mi-a povestit. El a tot avut necazuri cu autorităţile. Parcă îmi povestea că l-au şi arestat, l-au bătut şi l-au legat de un dud. Acolo, un plutonier l-a lovit cu patul armei şi Petrache i-a spus: „Tu mă baţi acum, da tu mori!”

Pădureanul a ajuns în timp să-l preţuiască pe ciobanul care a vorbit cu Dumnezeu:„Despre asta predica şi el, vorbea lumii, doar că era un pic gângav, cum era – dacă aţi citit Sfânta Scriptură -, şi Moise. Eu cred că ăsta e Petrache Lupu! Un fel de al doilea Moise! A făcut şi fel de fel de vindecări, chiar muţi au primit graiul. Mi-a povestit chiar mie un preot din Craiova: „Măi, frate, făceam Sfânta Liturghie, în aer liber, acolo, în vale, unde au făcut acum biserica. Şi ne-am trezit cu unul că striga: „Eu vorbesc! Eu vorbesc!” L-or ridicat oamenii pe mâini şi îl ţineau sus. Multe vindecări s-au făcut acolo. Pe vremea aia, o fost un fenomen”. De când l-a întâlnit, Petru a rămas cu credinţa nesmintită că Petrache Lupu e omul care a vorbit cu Dumnezeu şi este convins că sunt mulţi pe lume care cred asta: „Am intrat la el în casă şi prima dată am rămas uimit de câte poze avea el acolo! A fost cu Regele Mihai, cu o mulţime de feţe bisericeşti înalte. Om mare era şi spunea lumii să se întoarcă la credinţă!”

About Laura Oană