PE CONTRASENS – O posibilă soluţie: politizarea tehnocraţilor

Articolul a fost vizualizat de 967 ori

Suntem uşor în corzi. Oferta politică de poll-position până la acest moment e ori cu cazier, ori pusă, evident, pe rele. Pe de altă parte, zestrea partidelor e secată la capitolul oameni noi, po­pulari, oneşti şi competenţi.  Dată fiind această neşansă organizată, se pune tot mai mult problema de a evita situaţia fără ieşire ca după alegeri să fim conduşi de un premier condamnat definitiv la închisoare. Soluţia întrezărită e cutezătoare şi ino­vativă în felul ei şi ţine de posibila transformare reuşită a tehnocraţilor în buni politicieni.
La fel ca dumneavoastră, mă gândesc şi eu la şansele Guvernului Cioloş de a-şi putea folosi după alegeri competenţele şi buna orientare, liber de şantajul moţiunii de cenzură, pentru a anihila mecanismele penale de sifonat bani şi imunizat corupţi construite de la un mandat la altul de salba de guvernări politice. În acest moment avem un melanj ciudat în structura de putere a ţării: o guvernare tehnocrată, de o­rientare liberală şi „antima­fie”, şi o putere pesedistă de sens contrar în Parlament. Prima, aflată la mâna celei de-a doua. Unii se pot întreba cât mai tolerează Liviu Dragnea un guvern a cărei prestaţie depăşeşte net în viziune tot ceea ce a însemnat vreodată PSD-ul la guvernare. Riscul electoral e prea mare! Poate părea ciudat, dar debarcarea lui Cioloş depinde de Cioloş. Să nu uităm că premierul şi echipa sa nu reprezintă o ema­naţie a străzii, ci rezultatul unui aranjament politic al sistemului, cu limite foarte clare de manifestare. Practic, ca să se pună la adăpost de furia străzii, toată structura de putere politică a făcut un pas în spatele tehnocraţilor, lucrând de atunci la remaierea imaginii ei catastrofale din memoria colectivă. A păstrat însă la ea cheile de la toate came­rele de comandă ale schimbărilor esenţiale. Într-un fel, strada a fost păcălită dacă ne uităm la rezultatele de până acum. Observăm că guvernul tehnocrat n-a pus în practică niciuna dintre doleanţele importante ale mulţimii: abolirea statutului privilegiat al politicienilor în faţa anchetelor de corupţie, micşorarea drastică a numărului de parlamentari, confiscarea extinsă a averi­lor corupţilor, alegeri locale în două tururi de scrutin, eliminarea pragurilor pentru participarea partidelor noi înfiinţate în alegeri, sau 10% din PIB pentru sănătate. Exis­tă însă o diferenţă de esenţă între cele două fluxuri de putere: dacă tehnocraţii vor, dar nu pot să facă aceste schimbări, majoritatea parlamentară poate, dar nu vrea să le facă.  Tehnocraţii ar fi fost executaţi urgent în Parlament dacă ar fi început să satisfacă ce­rinţele străzii.
Există însă o şansă ca epopeea tehnocrată să se termine cu bine pentru protagoniştii ei şi pentru ţară. Ca acest lucru să se întâmple, deşi „sună ca dracu’”, trebuie ca Dacian Ciolos să conducă un guvern politic!  Pentru că doar aşa acesta va avea forţa necesară ca să schimbe lucrurile în profun­zime şi în bine, aşa cum tinde să le schimbe şi acum, dar nu poate.
Politic-politic, dar de ce culoare? Pentru că momentan există incompatibilităţi severe cu PSD-ul care este la butoane, singura formulă în legea firii care ar avea ca­racter lucrativ la urne ar fi PNL. Cuplarea tehnocraţilor cu PNL este, cred, de natură să stimuleze participarea la vot a electoratului indecis de dreapta, evitându-se astfel, post scrutin, investirea unui premier penal şi un control politic total al PSD-ului în România. Astfel, dacă niciun partid nu va avea o majoritate clară, care să-i permită să facă singur jocurile, este cert că Dacian Cioloş va fi propunerea preşedintelui pentru funcţia de premier după alegeri. Este foarte posibil, totodată, ca Cioloş că conducă un guvern politic cu miniştri provenind de la cele două mari partide, PNL şi PSD, care împreună vor avea o largă majoritate parlamentară.
Dacă faţă de premier nu am dubii, ar mai rămâne de văzut, dacă acest scenariu va prinde viaţă, în ce măsură în noul USL care s-ar forma, social-demo­craţii şi liberalii vor accepta să joace fără rezerve rolul propriei lor schimbări la faţă.

About Adrian Sălăgean