“Stenogramele” fermecătoare ale unei adevărate nunţi pădureneşti

Articolul a fost vizualizat de 833 ori

Moment emoţionant şi autentic la Festivalul Pădurenilor, când localnicii din Lelese au pregătit o nuntă tradiţională. Scena a fost chiar în curtea casei lui Drăgan Muntean din Poieniţa Voinii. Mirii şi alaiul lor au jucat sceneta atât de bine încât invitaţii la festival şi turiştii au urmărit totul fascinaţi – cu toţii au simţit că se reîntorc în timp şi văd o frântură din satul de odinioară.

Mare MIRII
Hărmălaia de pe uliţa satului dă semnalul că se apropie nuntaşii. Alaiul mirelui ajunge la casa miresei pe jos, în mare veselie. “Sus îi lumea, jos îi noru, ‘i desparte mândra cu doru”, cântă nuntaşii de răsună hotarul Poieniţei. Ceata mirelui se opreşte în faţa porţilor unde îi aşteaptă vornicul miresei. Curtea gazdelor e plină de neamuri, iar deoparte, frumos alinia­te pe „culmea miresii”, se întind straiele pregătite drept zestre. Vornicul mirelui face primul pas: „Bună ziua, jupâne gazdă!” şi, de dincolo de prag, vine răspunsul: “Bună ziua, jupâne căpitane! Da’ cine sunteţi dumneavoastră? Şi de unde veniţi? Şi ce de la noi poftiţi?” Vornicul mirelui ridică bâta să facă linişte în ceata sa, apoi ridică plosca: „Eee, heiii! Noi d-aicea vă rog să gustaţi şi-n ocol să ne lăsaţi, dup-aia o să aflaţi!” zice conducătorul alaiului şi-l îndeamnă pe bărbat să guste vinarsul: „Văd că aicea aveţi zamă acră, dacă-i mai multă te umfli la burtă, faci burta tobă şi stai cu creierii de vorbă!” Căpitanul râde şi ia plosca gazdei: „Dă să gust şi eu de la tine şi nu te mai lăuda atâta! Că asta are dop de tuleu, să-mi deie să beu şi eu”, zice omul şi aruncă capacul alăturea, după care rade o duşcă: „Vinars de prune, când îl bei mult, în cap să pune! Nu-i vinars de meră, când îl bei, tăt strâgi o ţără!”. Se vede că degustarea a dat roade: gazda face un pas înapoi şi căpitanul pricepe.
Ridică bâta şi îşi chemă nuntaşii: „No, hai că ne lasă-n casă!”.
Negocieri între vornici

bogdan toma sotia si fiica
Muzicanţii prind a cânta şi, în spatele căpitanului, între naşi, mirele păşeste mândru în ocolul socrilor, în timp ce neamurile lui se apucă de strigat: “Nănaşă, cătată eşti! Cu nănaşu cum trăieşti!” Odată ajunşi în curte, mirele şi ceata lui încep negocierile. Vornicii celor două părţi se întrec în urări şi strigări. “E, hei, jupâne gazdă! Noi am venit cu a nost’ mândru-mpărat, care dimineaţă s-o sculat, faţa albă şi-o spălat şi pe cal o-ncălecat! O venit călare de la răsărit de soare, că aicea, la apus, ar fi zărit o floricică, care nu-nfloreşte! Pă samă că locu-i nu-i prieşte! Noi am venit cu topoare de argint, s-o săpăm, s-o scoatem din pământ, s-o ducem la noi acasă, unde să crească, să-nflorească, să-ntrupească şi la mulţi ani să tră­iască!”, zice omul ridicând bâta peste mulţime. „Să trăiască!”, strigă nuntaşii în cor. Celălalt vornic sare şi el cu vorba: „Mă jupâne căpitane, pă cuvântul dumneavoastră, aţi greşit! Calea-ţi rătăcit şi văd că v-aţi apucat şi de cerşit!” Căpitanul ridică degetul ameninţător: “Ehee, he! Ia-ne tu cu-ncetişoru’! Că dacă nu ne dai mireasa, noi vă spargem casa!”, zic bărbaţii într-un glas. „Jupâne căpitane, noi vă rugăm să nu vă lăudaţi, că pe noi nu ne spă­riaţi!”, vine răspunsul. Dacă nu merge cu una, ceata mirelui o dă pe vorbă bună: „Noi te rugăm să intri-n casă şi să cauţi, poate găseşti floricica noastră aleasă!” Aşa mai merge, par a zice gazdele: „Jupâne căpitane, eu în casă oi intra şi tocmai pe jupâneasa mireasă oi căta!”, zice omul şi intră în casă, după mireasa care s-a pregătit din timp. Întreagă suflare a satului priveşte „confruntarea”. Cât aşteaptă mireasa, nuntaşii nu stau degeaba şi se prind în joc de doi, pe bătaia dubelor.

Mireasa falsă Mireasa falsa

„Aaaa! Că s-aude ceva! Să vedem cine vine!”, face linişte vornicul şi toţi oamenii şed cu ochii la uşa casei, în timp ce oaspetele porunceşte muzicanţilor: „Marşu!”. Se porneşte cântul de nuntă. Mare le e uimirea oamenilor când mireasa se arată la uşa casei. Pe acordurile taragotului, gazda apare de mână cu o arătanie stranie, care numai fată frumoasă nu e – acoperită cu un căciuloi, cu pieptul atârnând până-n poale şi cu talanga prinsă la brâu, arătania ţopăie pe zicală. Nuntaşii care strigă: „Ia-ţi mireasă ziua bună!”, se lasă de cântat şi se pun pe holbat. „Jupâne căpitane! În casă am intrat şi mireasa am aflat! Asta-i mireasa?”, strigă gazda. “Nu-i ie!”, răspund în cor nuntaşii şi babele-şi fac cruce deasupra gurilor căscate, că nici ele n-au mai văzut asemenea pocitanii. “Du-te cu ie! Pă-un părău, la vale, c-acolo-i-n cale! Hai! Fugi d-acia!”, strigă Căpitanu’ şi împinge arătarea-napoi în casă. În râsetele nuntaşilor, falsa mireasă este gonită. Vornicii se pun iară pe poveşti: “Du-te şi cată după al patrulea picior de masă, c-acolo-i floricica noastră!” Gazda se înduplecă: „Jupâne căpitane, eu cuvântu’ voi asculta! Tocmai în casă oi intra şi la al patrulea picior de masă-oi căuta şi pe jupâneasa mireasă oi afla!” În sfârşit, este adusă şi fata dorită, îmbrăcată în straie pădureneşti şi gătită de sărbătoare, cu salbă de bani şi cunună înflorată. „Frumoasă-i mireasa noastră!” strigă în cor nuntaşii, în timp ce fata se apropie de oaspeţi. “Eee, hei! Tacă răii ca pământu’, s-ascultaţi ş-al meu cuvântu’! Jupâne căpitane! Eu v-am ascultat, în casă am intrat şi tocmai pe jupâneasa mireasă am aflat! Noi v-o arătăm jupâne căpitane, dar nu v-o dăm! Nu ‘năinte s-o probăm: să nu fie şchioapă, să cadă-n vreo groapă, să să-nvârtă bine, să nu ne facem de ruşine! Jupâne căpitane! Ţine mână, voie bună!”, zice gazda şi întoarce fata pe sub mână, apoi o predă oaspeţilor: „Hei! Noi o luăm, da’ să ştii că o probăm! Că am mai păţit io o dată, când am ajuns cu ie la poartă, săraca, s-o-mpiedecat, ş-o căzut lată! Ţine mână, nănaşule! Ia probeaz-o şi mieta­le!”. Învârtită domol, fătuca ajunge, pe rând, pe sub mâna naşului, a nănaşei şi, în sfârşit, şi la mire. Mulţumiţi de ce văd, muzicanţi încep a cânta şi nuntaşii a striga: „Bun-i ceru-aşa cu stele! Ciu, hei, hei! Ciu, hei, hei! Bine-i stă la cer cu stele, la mireasă, cu mărgele!”

Brâul pădurenilor

Fiecare parte a ritualului pădurenesc este cu atenţie urmat de nuntaşi. Mireasa se apleacă apoi spre ciubărul îmbodobit cu flori, aşezat pe o masă fain gătită din faţa oaspeţilor, prinde buchetul de busuioc şi începe a stropi nuntaşii cu apă pe deasupra mulţimii, care chiuie: „Bine-i stă la cer cu lună! La mireasă, cu cunună!” Mirele trece bâta prin urechile ciubărului şi, împreună cu mireasa, îl apucă bine şi îl duc de-a lungul curţii. “Hai mireasă la hultoaie, că norocu tău nu doarme!” Cei doi răstoarnă apa în marginea gardului. „Vezi, dară uzi mireasa pă picioare”, zice unul către mire, apoi alaiul începe iar a striga: „Tăt am zis mă duc, mă duc! Şi mândra nu m-o crezut! Da acum mă poate crede, că mă duc, nu mă mai vede! Că mă duc în ţări străine, unde nu mă ştie nime!”. Nuntaşii ce se îndreaptă către poarta gospo­dăriei sunt opriţi de căpitan: „E, heiii! Bate vântu’ mare, vine vremea de plecare, da’ până la plecare să mai facem şi-o cântare! Să jucăm brâul pădurenilor”, zice omul şi dă tonul la muzică, în timp ce nuntaşii se prind de mâini şi închid cercul.
Cu paşi mărunţi şi pricepuţi, nuntaşii bat mărunt pământul şi culcă iarba din curtea miresii, în timp ce văile răsună de muzică, iar versurile chiuiturilor îi fac pe privitori să zâmbească: „De-ăsta joc am mai jucat, de când mama m-ombăiat!” Sute de oameni se înghesuie şi privesc fascinaţi scena. Momentul tradiţional din curtea miresii a durat mai puţin de un ceas, după care tradiţia spune că alaiul pleacă spre casa băiatului.

Despre “veveriţa” miresei

E atâta veselie şi joc că vornicii nu apucă să facă linişte. “Ho, mă, ho! Bârrr!”. Tata miresii îşi ridică clopul cu pană şi face semn larg la muzicanţi să se oprească: “Mă, a noşti! Luaţi de p-aici tăt ce apucăm şi la casa mirelui plecăm! Merem în Dealul Cornetului!”, zice bărbatul şi arată direcţia. “Da, jupâne căpitane!”, îi răspund oamenii.
Încărcaţi cu zestrea, nuntaşii pleacă către locul petrecerii – caii sunt îmbodobiţi cu ciucuri mari, roşii şi clopote guralive, să audă tot hotarul că e rost de voie bună. În urma lor, vin mirii cu butoiaşul şi naşii, urmaţi de nuntaşi. Femeile cară coşurile cu bunătăţi deasupra capetelor, iar vornicul păzeşte ceata de pe margine. Bărbaţii continuă să chiuie şi să strige tare, iar unele versuri fac privitorii să pufnească în hohote de râs: “La mireasă sub cătrânţă/ Îi un pui de veveriţă/ Mirele cu puşcu­liţa/Vre să puşte veveriţa!”. Mai la vale, nuntaşii găsesc altă strigare: “Cum îi coada ursului/ Aşa-i mâna naşului/ Cum îi ursu’ pă spinare/ Aşa-i naşa pă picioare!” Aşa petreceau odi­nioară pădurenii când tinerii lor se hotărau să-şi unească desti­nele. Vremurile s-au schimbat, straiele s-au dat pe costume şi rochii de dantelă, dar strigăturile şi năravurile au rămas. Acum nuntaşii au avut emoţii, pentru că îşi jucau rolul în faţa mulţimii strânse în curtea casei unde s-a născut Drăgan Muntean. “Am avut emoţii la început, fiind mireasa, dar sentimentul este plăcut şi abia aştept ce urmează! Am văzut obiceiuri foarte multe şi am rămas fascinată de aceste lucruri. De ce am ales mirele ăsta? Eee, asta nu se spune. E aicea!”, zice fata şi îşi acoperă inima. Mirele e şi mai emoţionat: “Mi-am ales mireasa asta că-i frumoasă!” Şi cu zestrea cum stă? “Stă bine!”, zâmbeşte tânărul. “Este o nuntă pădurenească în adevăratul sens al cuvântului, cu oameni îmbrăcaţi în costume tradiţionale, cu obiceiurile care încă se mai păstează”, spune naşul, iar naşa adaugă: “Le dorim multă sănătate mirilor şi casă de piatră. Şi copii frumoşi!”. Toată lumea râde şi se veseleşte. Primarul de la Lelese, Achim Ciprian, a pornit să facă nunta ca să le arate celor care vin la Festivalul Pădurenilor ce tradiţii frumoase au oamenii locului: “Am venit cu o echipă de 36 de oameni, ţăţi îmbrăcaţi pădureni şi am prezentat o parte din nunta pădurenească cum era ea pe vremuri. Unde-i un festival bun, suntem şi noi!”

Festivalul Pădurenilor şi al lui Drăgan Muntean
“Foarte emoţionant! Faţa ar trebui să râdă, dar sufletul plânge! Sunt 15 ani de când sărbătoarea pădurenilor se desfăşoară fără Drăgan, dar pentru mine… Mi se pare că-l văd pe aici, prin mulţime, îl caut cu ochii şi-l simt”, povesteşte plângând Mioara Muntean, soţia regretatului interpret. Ediţia a XXXVI-a a Festivalului Pădurenilor s-a desfăşurat între 26 şi 27 august, pe Dealul Cornetului, lângă Poieniţa Voinii şi zeci de artişti au urcat pe scenă pentru a-l omagia pe omul care a dus cântul, faima şi tradiţiile pădurenilor până dincolo de Ocean: „Drăgan a fost unul dintre băieţii cuminţi ai pădurenilor, foarte isteţ şi talentat. A îndrăgit viaţa de artist de tânăr copil – a debutat pe scenă de când avea şase ani şi a crescut încet –încet până a ajuns la „Floarea din grădină” şi aici a făcut pasul cel mare, fiind recunoscut în toată ţara. A ajuns să cânte pădurenilor, judeţului Hunedoara, României şi pe urmă a depăşit graniţele ţării, a cântat inclusiv în Australia şi Statele Unite ale Americii”, spune fostul director de la Muzeul Satului, Rusalin Isfănoni. Drăgan Muntean este considerat unul dintre marii doinitori ai României, iar, în Poieniţa Voinii, casa în care s-a născut s-a transformat în muzeu. „Ţinem aici cămeşi vechi cum purtau pădurencele, ştergare folosite pentru a încadra farfuriile sau oglinzile de pe perete, unelte din gospodărie, un pat vechi, chiar un război în care se ţeseau pricoiţele (pături de lână tradiţionale –n. red.), covoare şi haine po­pulare. În această casă şi cu portul acesta s-a născut Drăgan Muntean, care am fi dorit să fie şi astăzi printre noi”, spune primarul comunei Bunila, Romulus Stroia. Lui Drăgan îi duce dorul şi tânărul Bogdan Toma, un interpret venit tot din Ţinutul Pădurenilor. Pentru el, Drăgan e omul care l-a şi ajutat să pornească pe drumul cântecului: „Cea mai dragă îmi este prima întâlnire, cea în care m-a ascultat cântând şi s-a arătat interesat de evoluţia mea. Mi-a promis că mă va sprijini să fiu şi eu un reprezentant al Ţinutului Pădurenilor.”
Etnologii spun că, datorită unor condiţii geografice deosebite, care au determinat o relativă izolare a Munţilor Poiana Ruscăi, s-a dezvoltat şi conservat aici una dintre cele mai arhaice civilizaţii populare din România. Aşa că Ţinutul Pădurenilor este locul unde şi acum puteţi zări, pe uliţele satului sau la slujba de duminică, săteni îmbrăcaţi precum străbunii lor.

About Laura Oană