Avram Iancu, omagiat la Ţebea: dramele care au marcat viaţa „Crăişorului munţilor”

Articolul a fost vizualizat de 848 ori

Se împlinesc 144 de ani de la moartea lui Avram Iancu, liderul moţilor din timpul Revoluţiei de la 1848 – 1849. „Crăişorul munţilor” va fi omagiat la cimitirul din Ţebea, unde se află locul său de veci. Viaţa şi moştenirea sa continuă să stârnească numeroase controverse.

avram iancu (1)Mii de oameni sunt aşteptaţi, duminică, 11 septembrie, la Serbările Naţionale de la Ţebea, organizate în memoria lui Avram Iancu, de la a cărui moarte, consemnată în 10 septembrie 1872, se împlinesc 144 de ani. Avram Iancu (1824-1872) a fost una dintre marile personalităţi din istoria Transilvaniei. Istoricii români l-au numit erou naţional, iar viaţa, faptele şi moştenirea sa au fascinat şi au stârnit controverse, deo­potrivă.

Avram Iancu a fost principalul eroul al mişcărilor revoluţionare din anii 1848 şi 1849, din Transilvania aflată atunci sub stă­pânirea Imperiului Habsburgic. În acei ani, ungurii naţionalişti cereau independenţa ţinutului şi alipirea lui la Ungaria. Românii, majoritari în Transilvania, militau pentru recunoaşterea naţiunii, a limbii române şi a religiei ortodoxe. La vârsta de 25 de ani, Iancu devenise unul dintre cei mai importanţi lideri ai miilor de români implicaţi în confruntările militare de pe teritoriul ţării. Conflictele dintre comunităţile de maghiari, pe de o parte, români şi saşi, de cealaltă, şi luptele dintre habsbu­rgi, unguri şi secui au avut urmări dezastruoase pentru comunităţile din Transilvania, Avram Iancu a rămas însă un simbol al patriotismului, omagiat de români.

Avram Iancu, avocat
Povestea vieţii lui Avram Iancu a început în anul 1824, în satul Vidra de Sus, din Munţii Apuseni, locul naşterii şi al copilăriei sale. Potrivit isto­ricilor, Avram Iancu provenea dintr-o familie înstărită, tatăl său fiind pădurar şi apoi jude domenial, iar bunicul său a fost preot. Iancu a fost nepot al celebrului Horea, unul dintre conducătorii răscoalei ţărăneşti din 1784, din Transilvania. A avut doi fraţi şi patru surori. În anul 1848, cel al începutului revoluţiei din Transilvania, Avram Iancu a fost admis în avocatură. Cu doi ani mai devreme Iancu reuşise să finalizeze cursurile Facultăţii de Drept din Cluj-Napoca, dar solicitarea sa de a primi o slujbă în administra­ţie pe măsura pregătirii sale a fost respinsă pe motiv că provenea dintr-o familie de iobagi. A obţinut, totuşi, un post de cancelist la Tabla Regească din Târgu Mureş (Curtea de Apel a Transilvaniei).

În martie 1848, casa din Târgu Mureş în care locuia Avram Iancu a fost locul de întâlnire al câtorva zeci de tineri care au plănuit organizarea unei mari adunări naţionale a românilor, la Blaj. Evenimentul era privit ca o acţiune revoluţionară, în care comunităţile de români urmau să îşi afirme identitatea şi să ceară drepturi politice egale cu cele ale ungurilor din Transilvania. Câteva zile mai târziu, Iancu părăsea oraşul Târgu Mureş pentru a se deplasa în satele din Munţii Apuseni, cu scopul de a-i mobiliza pe moţi să lupte pentru cauza naţională. Potrivit istoricilor, Avram Iancu a reuşit să strângă 2.000 de moţi din satele Munţilor Apuseni, la adunarea naţională de la Blaj, din 30 aprilie 1848. „Voi sunteţi poporul” a fost sloganul cu care tânărul revo­luţionar îi mobiliza pe moţi. Iar oamenii l-au urmat pe Iancu, deşi, între timp, guvernatorul ungar al Transilvaniei a cerut interzicerea adunării naţionale. Două săptămâni mai târziu o nouă adunare naţională avea loc la Blaj, iar de această dată, potrivit isto­ricului Silviu Dragomir, Avram Iancu reuşise să adune 10.000 de moţi, care s-au alăturat altor câteva zeci de mii de români, ce au cerut desfiin­ţarea iobăgiei şi drepturi egale cu maghiarii din Transilvania.

Tensiunile dintre români şi maghiari în Transilvania s-au acutizat în vara anului 1848, după desfiinţarea prestaţiilor iobăgeşti, pentru că oamenii îşi cereau dreptul asupra proprietăţilor. Între timp, autorităţile din Cluj au decis unirea Transilvaniei cu Ungaria, situaţie cu care o mare parte a românilor transilvăneni nu era de acord. Din toamna anului 1848 până în vara anului următor, Avram Iancu şi miile de români care făceau parte din Legiunea Auraria Gemina, pe care acesta o conducea, au fost implicaţi în mai multe opera­ţiuni militare pe teritoriul Transilvaniei, în special alături de armata imperială austriacă, aflată atunci în conflict cu armata ungară susţinută de secui. Cele mai multe dintre confruntările în care au fost implicaţi moţii lui Avram Iancu au avut loc în Munţii Apuseni şi s-au soldat cu adevărate masacre. Ostilităţile s-au încheiat în luna august 1849, iar treptat, până în septembrie, moţii au renunţat la arme.

Scrisorile tragice ale erou­lui moţilor

Avram_Iancu-
După anul 1852, Avram Iancu a ieşit din viaţa publică. Istoricii români susţin că a căzut într-o depresie profundă. „Mintea i se împăienjeni de durere, iar figura lui câştigă încetul cu încetul expresia dureroasă şi cruntă a eroilor distruşi de puterea covârşitoare a unei idei, pe care realităţile vremii o refuzaseră deocamdată”, îl descria istoricul Nicolae Buta, în 1924. În momentele sale de luciditate Iancu spunea adesea: „Eu nu mai sunt Iancu, eu sunt umbra lui. Iancu e mort”. Într-o scrisoare trimisă prietenului său Ilie Măcelar, în 1860, Avram Iancu afirma: „Timpul speranţelor mele a trecut, iar credinţa mea e ca a şarpelui, căruia natura îi impune să-şi apere capul”. O altă epistolă este la fel de încărcată de tragism. „Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocma acuma cu întristare văd, că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea; un fel de pre­simţire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur. Voiesc dar şi hotărât dispun, ca după moartea mea, toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii, pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi; tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii mele”, scria Avram Iancu, în 20 decembrie 1850.

Cum a murit Avram Iancu
La începutul anului 1872, starea de sănătate a lui s-a agravat. A fost internat în spitalul din Baia de Criş, judeţul Hunedoara, din cauza unei hemoragii şi a tuselor chinui­toare. Acolo şi-a petrecut ultimele săptămâni din viaţă. Avram Iancu a fost găsit mort în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1872 pe prispa casei unui localnici din Baia de Criş, numit Lieber, un brutar din localitate, la care trăsese peste noapte. Au fost găsite asupra lui o năframă, un fluier din lemn de cireş şi o jalbă către împăratul austriac Franz Joseph, unsă şi mototolită, pe care nu a trimis-o niciodată destinatarului, susţin istoricii.
Preotul a consemnat pe certificatul de deces numele celui decedat „Avram Iancu, eroul românilor”, vârsta de 48 de ani şi faptul că moartea a fost „firească”. Avram Iancu a fost înmormântat la Ţebea, în cimitirul ortodox în care se află şi Gorunul lui Horea.

Iubirile lui Avram Iancu

Iancu-Avram-Familia-6-din-1867 MAIN
Controverse au stârnit şi presupusele sale relaţii amoroase, pe care Avram Iancu le-ar fi avut înainte să devină conducător al revo­luţionarilor ardeleni. Una dintre iubitele lui Avram Iancu ar fi fost Johanna Farkas, cu­noscută ca Háni, o adolescen­tă maghiară din Abrud, mai tânără decât el cu zece ani. Era fiica unui avocat din Abrud. O mărturie consemnată de Ioan Lupaş menţionează că Háni l-a salvat pe iubitul ei în cea mai periculoasă clipă din viaţa acestuia, în luna mai a anului 1849, când maiorul Emeric Hatvani intra pe neaşteptate în Abrud pentru a-l surprinde pe Iancu, care se afla în casa avocatului Tamás Farkas, tatăl Johannei. Aflând că trupele maghiare se apropie de oraş, Hani l-ar fi înştiinţat pe Iancu. Ea l-a rugat să plece pentru a-şi salva viaţa şi l-a condus prin grădina din spatele casei. Iancu a fugit spre tabăra sa din Câmpeni, în timp ce prefecţii Buteanu şi Dobra au rămas în Abrud. Dobra a fost arestat şi ucis, împreună cu alţi români fruntaşi, iar Buteanu, luat şi el prizonier, a fost spânzurat două săptămâni mai târziu. „Dacă Iancu în aceste momente critice n-a împărtăşit soarta tragică a colegului său Dobra şi a celorlalte victime ale furiei lui Hatvani, meritul revine tinerei sale prietene Iohanna Farkas”, afirma istoricul Ioan Lupaş, în lucrarea „Avram Iancu”, publicată în volumul III al Anuarului Institutului de Istorie Naţională. Avram Iancu ar mai fi avut două iubite unguroaice, afirma Enea Hodoş, în articolul „Din tinereţele lui Avram Iancu”, publicat în Anuarul Institutului de Istorie Naţională (volumul II, 1924, Bucureşti).

„Între frumoasele Munţilor Apuseni se afla şi Tilda Oblateck, despre care Iancu obişnuia să vorbească adeseori. Nici aceasta nu era română. Tatăl ei a fost director la minele de acolo. Un frate al ei era coleg cu Iancu Ia Academia de drepturi din Cluj”, afirma Enea Hodoş. O altă iubită a lui Avram Iancu a fost Vida Fani, din Abrud, fiica unui căpitan al minelor. Ea ar fi fost cea care a destănuit relaţia cu „crăişorul munţilor”. Avram Iancu ar fi promis şi unei românce de 15 ani că o va lua în căsătorie, completa istoricul Enea Hodoş.

About Daniel Guta