Gladiatori, târg de sclavi, mâncare antică, recuzita lui Sergiu Nicolaescu şi… pătrăţelul roşu

Articolul a fost vizualizat de 1,188 ori

DacFest: Un festival “ca afară” la Măgura Uroiului

Legiunea romana

Este al treilea an în care Măgura Uroiului găzduieşte Festi­valul DacFest. În vechiul Petris, dacii, sarmaţii şi romanii s-au întors “Sub semnul lupului” ca să arate lumii întregi că putem avea “o ţară ca afară” şi evenimente unde vine România frumoasă. La mijloc de septembrie, nu a sunat clopoţelul, ci tulnicul, iar membrii trupelor de reconsti­tuire istorică au ţinut cursuri potrivite pentru şcoala vieţii – să te lupţi frumos, să făureşti, să primeşti cu drag oaspeţii şi să-ţi faci vreme pentru micuţi şi să-i îndrumi pe calea cea bună.

Terra Dacica Aeterna (TDA) şi colegii lor din Alba, Moldova şi chiar o trupă din Bulgaria, Legio I Italica, au ocupat platoul de la poalele Măgurii Uroiului, o rezer­vaţie arheologică căutată nu doar de cercetători, dar şi de amatorii de parapantism sau aventură. Acolo unde acum câteva zeci de ani erau turnate scene din filmul “Burebista”, viaţa antică şi-a reluat ritmul sub privirile şi întrebările a mii de vizitatori. Cu sunetul tulburător al tulnicului, Cosmin Duduc a strâns oamenii în tabăra antică, în timp ce războinicul Alexandru Duduc a ieşit în topul preferin­ţelor fotografilor, prezenţi cu zecile la DacFest 2016, care l-au declarat de departe cel mai expre­siv personaj.

Cochetarie romana

Cochetărie dacică, cochetărie romană

Dar şi “atelierele de înfrumuseţare”, unde se răsfăţau femeile dace şi cele din Imperiul Roman, au strâns mii de cadre. Tinerele dace erau femei simple, care nu se foloseau de multe artificii cu care să îşi pună frumuseţea în valoare. “Fetele erau simple, iar părul îl purtau în culori naturale, de obicei, lung. Îşi împleteau părul în cosiţe subţiri, îmbinate între ele sau separate. Nu aveau neapărat un tipar”, explică Cristiana Iakob, alături de care lucrează o tânără cu cosiţe blonde: “Eu mi-am făcut două codiţe împletite, tip spic, iar prietenei mele îi fac trei codiţe, două mai mici pe partea stângă, iar una sus, pe creştet, împletită mai larg, cu volum în faţă”, explică Raluca Pîrva şi întinde cu atenţie cosiţele fetei: “Părul din partea dreapta va fi lăsat pe spate. E mult mai comod să porţi părul aşa, împletit, nu se încurcă şi nu rişti să îţi între pletele în mâncare, de exemplu, sau în ochi.” Spre deo­sebire de ele, fetele din tabăra romană folosesc din plin industria cosmetică antică: “Femeile romane îşi vopseau inclusiv părul şi foloseau chiar culori vii, precum roşul. Utilizau şi machiaje: erau foarte îngrijite şi aveau tot felul de plante din care extrăgeau culoarea. Îşi făceau ochii, se rujau, iar îngrijirea corpului se făceau cu parfumuri şi uleiuri speciale extrase tot din plante.” Fie că au pus ochii pe dăciţe sau pe femeile romane, turiştii au avut ce admira.

Bucătărie antică pentru pofte de secol 21
La bucătăriile dacice şi cele romane, s-a stat la coadă după ce vizitatorii au fost atraşi de mirosurile venite de la ceaunul pus pe foc în faţa corturilor, unde femei şi bărbaţi trudeau de zor. Norocoşii s-au delectat cu bucate preparate ca în vremurile de odinioară – nu a lipsit carnea de mistreţ, dar nici cea de pui, iar totul a fost completat din plin cu verdeţuri, miere de albine şi pâine de casă. Din bucătăria dacică, s-a preparat pâinea cu usturoi, untură şi ceapă, în timp ce pe foc se pregătea tocana de linte cu afumătură. “Aveau doar mâncare sănătoasă – nu era prăjită ca şi azi în uleiuri, ci preparată la foc liber. Foloseau uleiul de măsline şi conservau alimentele prin prăjire, le ţineau în untură, în miere sau sare. Uleiul de măsline era foarte des folosit, la fel şi untura animală. Foloseau plantele şi legumele pe care, în general, le găseşti în flora spontană”, povestesc bucătăresele, în timp ce bărbaţii îşi văd de treabă. “Pregătim o mâncare daco-romană – pui cu smântână şi salvie, după care mai facem un desert dacic: grâu cu miere. Lângă el punem şi un desert roman – “glob”, strămoşul papanaşului. Este griş cu brânză prăjit în ulei, dat prin miere şi apoi presărat cu piper măcinat, ori, la alegere, susan sau seminţe de mac”, spune Angelica Bălos, şefa de la Terra Dacica Aeterna, filiala Deva. Este doar una dintre reţetele cu care ea a câştigat, în această vară, premiul I la un concurs de gastronomie romană, la un festival din Bulgaria. Globii s-au adăugat atunci pastei de brânză “moretum”, care a fost întinsă pe lipii. La decizia juriului a contat şi tocana de porc cu fructe.

BULGARI, persane şi WEDGWO­OD, varianta antică

În colţul “artistic”, un artizan face vâlvă cu bijuteriile sale din sârmă de cupru. Oricine îl priveşte pe Dan Ţurcă, meşter bijutier venit din Mediaş, îşi dă seama cu câtă pasiune lucrează tânărul. Pentru colecţia sa – co­liere, inele, brăţări sau agrafe de păr – a găsit şi un nume – “Owlstory” (povestea bufniţei – n.red.), iar explicaţia e simplă – imaginaţia lucrează bine seara şi noaptea. A hoinărit prin Europa, a lucrat într-un atelier de bijuterie artizanală în Italia, iar, la DacFest, a dăruit inele co­piilor. În mâine sale, cuprul întruchipează contur de bijuterii străvechi, dar şi siluete de pisicuţe. În primul cort de lângă fortăreaţa dacică, femeile din Terra Dacica Aeterna au strâns o ditamai trupă de copii care cer să înveţe meşteşugul şi pritocesc zeci de minute deasupra ţesăturilor viu colorate. Nimeni nu pleacă până nu termină co­voraşul. “Într-un război de ţesut se făceau cam de toate, de la hainele pe care le purtau, la ţesăturile folosite în casă, precum cergile pentru acoperit, dar şi cele utilizate în gospodărie”, povesteşte Adelina Cioran, de la TDA, în timp ce lucrează cu spor în faţa firelor bine întinse de greutăţi de lut. În altă parte, Raluca Zamfir lucrează la un brâu pe o variantă redusă a războiului de ţesut. Are 28 de ani, vine de la Cluj şi s-a alăturat de trei ani TDA: “Iniţiatoarea acestui atelier este colega mea Kore Aurumetti. Pe un asemenea război, poţi lucra cu până la 28 de fire, iar un brâu îl termini în circa trei-patru ore, depinde de lungimea dorită. Am terminat geografia turismului, dar lucrez ca şi ghid şi folosesc istoria în meseria mea”. Cu ajutorul baloţilor de paie, în tabăra civilă, este amenajat atelierul de mo­delat lut, unde micuţii lucrează fericiţi, mânjiţi, în cel mai fericit caz, doar pe faţă şi pe mâini. O tânără talentată, Laura Petresc, transformă pasta cenuşie în micuţe animale, spre disperarea copiilor care, oricât s-ar strădui, nu pot scoate nici măcar un contur neted de vas.

De-a dacii şi romanii cu recuzita lui Sergiu Nicolaescu
La câţiva paşi mai încolo, bărbaţii privesc cum se fac zalele ori diferite piese de la echipamentul unui războinic dac. În faţa lor, Marius Barbu este fie­rarul oficial al grupului şi, când începe să lucreze, la foale, lângă foc, turiştii fac roată în jurul său, spre disperarea fotografilor, care ar vrea să surprindă străduinţa dacului. Venit cu trupa de la Alba, Marcel Popescu, de la “Lupii Apoulonului”, şi-a meşterit un preafrumos scut care urmează să primească botezul focului în confruntarea finală de la DacFest. De la “Geto-dacii din Moldova”, Constantin Lăpuşneanu povesteşte: “Avem o tabără frumos amenajată, cu multe piese de armament, armuri, avem chiar şi nişte coifuri de recuzită care au fost folosite în filmele lui Sergiu Nicolaescu, “Dacii” şi “Columna”. Avem replici făcute după descoperirile arheologice – armuri, platoşe, săbii, celebrul lup dacic.” Au expuse mai multe modele de sabie şi sica, care sunt de vânzare, dar şi modele din lemn cu care se înarmează mai toţi puştii care trec pe la DacFest şi care încing nişte bătălii pe cinste, spre groaza mamelor. Vă vine să credeţi sau nu, bărbaţii le privesc joaca cu jind şi mai-mai că s-ar înfrunta şi ei niţeluş. Doar orgoliul de adulţi îi ţine departe. Într-un alt cort, copiii mai paşnici îşi pun minţile la contribuţie ca să rezolve jocu­rile antice precum “duodecim scripta”, “tali” (arşice) sau tabula ori „Cutia lui Arhimede”, un joc asemănător unui puzzle. Duminică, cinci grupuri de tineri s-au înfruntat în mai multe probe (suliţă, arc, aruncarea bolovanului, trasul cu frânghia şi ştafeta pâinii), iar „Sica de Aur” a revenit echipei „Sarmizegetusa Regia”.

Sclavi, gladiatori în luptă şi pătră­­ţelul roşu

Pentru prima dată, organizatorii au pregătit şi reconstituirea unui târg de sclavi: “În Imperiul Roman, sclavii reprezentau un segment important, aproape jumătate din populaţia Italiei şi cei mai mulţi erau la Roma”, explică istoricul Tudor Roşu, care “joacă” rolul prezentatorului pentru licitaţia sclavilor, încearcă să-şi convingă publicul să participe şi pe mulţi îi face să râdă în hohote: “Acceptăm denari, lei, euro sau dolari. Important e să fie bani! Cine cumpără beneficiază de sclav vreo 30 de minute! Dăm şi garanţie, într-o jumate de ceas îl puteţi aduce înapoi şi returnăm banii. Sclavul numit “Prostuţul” nu are garanţie, cine-l cumpără se spală pe cap cu el!” Frumoasa Zia, “o arcaşă foarte bună şi pură”, e prima adusă la licitaţia care începe de la cinci lei. La un moment dat, în faţa publicului ajunge o dăciţă şi fiica ei, care sunt aprig revendicate de un dac. De fapt, Daniel Iakob îşi vrea înapoi soţia şi fata. Urmează spectaculoasele lupte de gladiatori, unde publicul icneşte şi aplaudă la loviturile dure pe care şi le dau luptătorii. La finalul luptei, cu un gladiator îngenuncheat, Tudor Roşu anunţă: “Cine vrea ca acest gladiator să moară, să strige: „Jugula!”. Copiii încep să strige şi istoricul trage concluzia: „Să moară liniştit!” După gladiatori, se pregăteşte cel mai aşteptat moment, lupta dintre daci şi romani. Pletoşi, cu bărbi şi feţele pictate cu negru, cu armele ridicate deasupra capetelor, dacii urlă: “Dacia liberă!”. De pe margine, un tânăr deşirat, care poartă steaua roşie sovietică pe şapcă se ridică brusc şi răcneşte: “Dacia mare şi liberă”. Sperie copiii. Din cealaltă tabără, legionarii disciplinaţi spun în cor: “Roma invicta!” (Roma neînvinsă – n.red.). Brusc, Măgura Uroiului pare că se întoarce în timp: totul răsună de sunetul armelor, strigătele războinicilor şi ţipetele femeilor romane răpite de daci din tabăra adversă, după ce au măcelărit luptătorii din castru. Isto­ricii prezintă lupta, iar comentariile lor fac deliciul spectatorilor: “Ar fi bine ca morţii să se retragă deoparte!”; “Dacii par a fi de-a dreptul nemuritori, nu mor nici cu grumazul tăiat!”. Punctul culminat este momentul când dacii intră în castrul roman şi dau iama printre femei: “Dacă o mai ţinem aşa, trebuie să punem pătră­ţelul roşu! De fapt, aşa a început geneza poporului român.” Poate că a fost totuşi invers, dar ce mai contează. La DacFest istoria e doar un pretext pentru ca spectatorii şi protagoniştii festi­valului să construiască împreună amintiri de neuitat.

DacFest pe zi şi pe noapte

Desfăşurat timp de două zile şi două nopţi, DacFest începe de vineri seara cu o paradă a costumelor antice, când fotografii se întrec să surprindă chipurile aspre la lumina torţelor. Sâmbătă seara, “Focul sacru” aduce în faţa publicului o reconstituire a ritualului de incinerare a unui războinic dac, reconstituire atât de bine făcută încât, în momentul în care femeile dace aduc zeilor o jertfă umană  – un prizonier, care geme şi se zbate, câţiva copii se sperie şi un micuţ strigă de pe umerii unui bărbat: “Mamaaa!”. Limbile de foc se ridică imense către cerul nopţii, unde luna plină se chinuie să răzbească dintre nori. Scena e zguduitoare. După ce ritualul e dus la capăt, dacii se îndreaptă către corturi la lumina torţelor şi acţiunea se mută în faţa scenei unde băieţii de la “Focul Viu” cântă despre haiduci, daci liberi şi aduceri aminte. Surpriza serii este vestitul Gheorghe Iovu, care îşi începe concertul cu “Întoarcerea dacilor”, o piesă compusă la Sarmizegetusa Regia. Muzica îşi întinde peste lume acordurile calde şi timpul pare a se opri. Mai jos, cei care, speriaţi de picăturile de ploaie au vrut să plece, stau şi ascultă uimiţi: ecoul melodiei se întoarce din stâncă şi însăşi Măgura pare să cânte. Fascinaţi, prea puţini se înduplecă să plece. Cei mai mulţi revin şi duminică când publicul savurează nu doar confruntările armate, ci un joc care pare demenţă curată – o îmbinare între fotbal şi rugby. Practic, fără reguli oficiale, dacii şi romanii se dezlănţuie şi parcă niciodată lupta n-a fost mai crâncenă şi mai frumoasă, dar nici comentatorii mai spontani. Romanii înscriu primii şi de pe margine i se strigă dacului care apără chiar în uşa fortăreţei dacice: “Castore, închide poarta!”. Lipsiţi de arme şi armuri, războinicii fug în draci după minge, se împing, se trag, se lovesc şi se îngrămădesc. “Arbitrii” comentează: “Nu ai voie să-ţi călăreşti adversarul!” sau “Ce figuri de Nadia, mă, pisi! Haosul primordial e în poarta romană!” Dacă dacii au cucerit castrul roman, pe terenul de joc, romanii înving cu şapte la doi şi adversarii îşi cer răzbunarea. La DacFest 2017!

România frumoasă, în festival

Ajuns la a VII-a ediţie, DacFest este unul dintre cele mai frumoase evenimente din regiune, iar locaţia de la Măgura Uroiului este considerată perfectă, mai ales că dealul este cunoscut şi sub numele de “Cuşma Dacică”. “Am făcut un festival de reconstituire istorică pe perioada antică. Terra Dacica Aeterna, dar şi celelalte trupe prezente aici refac aspecte militare şi civile din viaţa a trei civilizaţii antice”, spune Andrei Pogăciaş, vicepreşedintele TDA, un istoric al cărui chip e parcă copiat din Legendele Olimpului. Asemenea manifestări au impact mare asupra vizitatorilor, dar au şi girul specialiştilor:  “Este o lecţie de istorie reală şi bine făcută : nu sunt nişte reconstituiri fanteziste cum se întâmplă de multe ori şi cum vedem în filme, mai ales cele venite de la Hollywood. Sunt tot felul de montări care nu sunt conforme cu realitatea. Aicea, dimpotrivă! Pot să spun că aceşti copii, care vin, văd efectiv armament roman, echipament dacic, felul lor de a lupta. Noi nu le spunem poveşti sau minciuni, ci numai adevărul”, spune profesorul universitar dr. Alexandru Diaconescu de la Universitatea din Cluj-Napoca. Plecat de la Costeşti, acum trei ani, din cauza autorităţilor care nu au înţeles necesitatea unui festival lipsit de manele şi kitsch, DacFest adună laolaltă nu doar iubitorii de istorie, fotografii profesionişti şi amatori, ci şi oameni care cred în bunul gust. Este motivul pentru care Paul Cheptea, preşedintele Terra Dacica Aeterna, face acum parte din galeria “Premianţilor fără premii”: “Îmi pare un lucru bun, odată din punctul de vedere al înţelegerii fenomenului istoric: ce facem noi este o modalitate mult mai prietenoasă pentru public de a înţelege antichitatea. Parcă să te duci la curs, să citeşti cărţi, mă rog, nu e aşa de interesant. Multe dintre tratate sunt seci, depinde mult de cât de talentat este scriitorul. Aici oamenii pot să vadă concret cum arăta un echipament, cum se defăşurau atacurile sau luptele, cum se făcea o mâncare antică, care-s ingredientele, le poţi degusta. Noi facem lucrurile să fie cât mai apropiate de om.” Duminică seara, festivalul se încheie cu muzică populară: “Ne bucurăm că, din acest an, suntem parteneri ai DacFest, un eveniment care îşi propune să aducă la lumină istoria noastră a românilor, ne face să ne aducem aminte de unde ne tragem seva şi unde ne sunt rădăcinile”, spune managerul Ansamblului “Drăgan Muntean”, solistul Cristian Fodor, care cântă, în timp ce noaptea îşi aprinde luminile peste “Cuşma Dacilor”: “Bine-i stă la cer cu stele şi la mândra cu mărgele/ Ceru-i mare, stele-s multe/ Şi mai mari şi mai mărunte.”

Tags: , ,

About Laura Oană