COMUNICAT DE PRESĂ. PSD confiscă electoral până şi căldura din casele locuitorilor Văii Jiului

Articolul a fost vizualizat de 538 ori

Nu este pentru prima oară când, în interesul PSD, locuitorii Văii Jiului sunt efectiv discriminaţi. La Deva, unde ştie clar că va pierde alegerile, PSD a ordonat marionetelor sale din fruntea CEH SA, în speţă domnului director general Cosmin Lucian Chiuzan, să asigure agent termic.
În Valea Jiului, unde PSD se pregăteşte pentru cel mai slab scor electoral din ultimul deceniu, cetăţenii zonei sunt mai puţin egali ca devenii în faţa CEH SA. Şi, pe cale de consecinţă, n-au parte de căldură în case. În ciuda temperaturilor de afară.
PSD suferă astfel un minim prejudiciu. La Uricani, Lupeni, Aninoasa şi Petrila nu mai există sistem centralizat de termoficare. Drept urmare, cetăţenii nu vor avea motive să înjure PSD. La Vulcan, reţeaua de furnizare a agentului termic este la pământ şi, de nevoie, oamenii s-au reorientat deja spre soluţii alternative. Drept urmare, nici vulcănenii nu vor avea motive să înjure PSD.
La Petroşani însă, acolo unde pălăvrăgeala social-democrată nu are priză la electorat, mii de cetăţeni şi sute de entităţi private mizează încă pe energia termică de la Paroşeni. Dar, pentru că domnul Chiuzan este mai mult subordonat politic, şi deloc patriot local, cetăţenii sunt nevoiţi să îndure frigul!
Ca atare, sancţionăm mârşava tentativă a PSD de a câştiga voturi lăsând petroşenenii în frig. Astă­zi, vă reamintim, 6.000 de petroşeneni ar trebui să se încălzească cu agentul termic de la CEH SA. Dar nu vrea PSD-ul! 2.000 de abonaţi casnici aşteaptă furnizarea energiei termice la Petroşani. Dar nu vrea PSD-ul! Totodată, 200 de societăţi comerciale din Petroşani sunt abonate la acest sistem de încălzire. Acelaşi PSD nu vrea să le asigure energie termică! Sigur că, pentru PSD, care a adus CEH SA în insolvenţă şi în prag de faliment, căldura din casele petroşenenilor e doar o miză politică. Cerem public demisia directorului general al CEH SA şi, absolut imperativ, respectarea interesului public!

Preşedinte PNL Hunedoara,
Florin Roman

Tags: ,

About Administrator