S-au încheiat reparaţiile pe autostradă: drum întins până la Sibiu

Articolul a fost vizualizat de 980 ori

Cei 120 de kilometri care leagă municipiile Deva şi Sibiu pot fi din nou parcurşi de şoferi numai pe autostradă. Tronsonul de 22 de kilometri dintre Sălişte şi Cunţa a fost redeschis traficului rutier, după mai bine de un an de când autorităţile au oprit traficul pentru a repara un tronson de câteva sute de metri unde apăruseră crăpături şi infiltraţii.OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cale liberă pe autostradă până la Sibiu. Autostrada Deva – Orăștie – Sibiu a fost redeschisă luni traficului, după ce autorităţile au redat în folosinţă lotul III, cu o lungime de 22 de kilometri, pe traseul Sălişte-Cunţa, în condi­ţiile în care o porțiune din acest tronson a fost reconstruită. Autostrada fusese inaugurată în noiembrie 2014, cu două zile înainte de alegerile prezidenţiale, şi închisă în septembrie 2015, pentru demolarea unui segment de câteva sute de metri cu probleme.

Şeful CNADNR de atunci, Narcis Neaga, acuza italienii de la Salini Impregilo că nu au respectat proiectul tehnic, aceasta fiind cauza apariţiei crăpăturilor. Reprezentanții CNADNR au primit informaţii atât despre mate­rialele neconforme folosite, cât şi despre nerespectarea prevede­rilor din caietul de sarcini şi din proiectul tehnic, inclusiv nerespectarea Legii 10/1995 privind calitatea construcţiei.

Mai mult, la începutul anului 2014 a fost chiar propusă rezilierea contractului cu italienii, dar acest lucru nu a fost promovat oficial, astfel că nu a produs efecte. Grupul Salini Impregilo a replicat spunând că autorităţile au forţat inaugurarea şi a anunţat că avertizase asupra pericolelor.

Dacă iniţial autorităţile au anunţat că vor să selecteze un nou constructor pentru lucrări, în final s-a ales soluţia reparării tronsonului în cauză de către CNADNR în regie proprie. Din cauza ploilor din ultima perioadă, lucrările au mai întârziat o tură, ultimul termen fiind 10 octombrie. Cătălin Homor, şeful Companiei Naţio­nale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), societate rezultată din spargerea în două a CNADNR, a afirmat că proiectele rea­lizate în regie proprie de către companie trebuie să continue şi a afirmat că acest gen de lucrări reprezintă un mod de a sancţiona constructorii care nu respec­tă termenele asumate.

About Daniel Guta