Oana Frânc a refuzat să fie o simplă piesă într-o maşină de vot

Articolul a fost vizualizat de 1,069 ori

pag 12

Tânăra avocată Oana Frânc este pe poziția a patra pe listele PNL pentru Camera Deputaților. Pentru multă lume, prezența ei acolo este o mare surpriză, cu atât mai mult cu cât nu a fost cea mai comodă cola­boratoare a fostului primar al Devei Petru Mărginean. Dar prezența ei pe listele parlamentare este dovada cea mai clară că liberalii chiar se gândesc la o reformă a clasei politice. A intrat în Consiliul Local Deva pe listele PSD, un partid închistat într-o lipsă totală de inițiativă. ”NU aveam ce să fac în PSD. Orice încercam să propun se lovea ca de un zid de conduce­rea județului. Nu aveau nevoie acolo decât de oameni care să execute. Dacă cineva avea inițiativă sau idei era imediat pus la colț şi tras pe linie moartă”, povestea Oana Frânc atunci când încerca să explice de ce a trecut în tabăra liberalilor.

pag12 _ (2)
Maşina de vot nu a fost pentru ea

Cu inima strânsă, pentru că nu a vrut să fie catalogată ca o ”migratoare politică”, a trecut la PNL. Aici a crezut că nu va mai fi o simplă piesă într-o maşină de vot. Avea să-şi dea seama foarte curând că lucrurile nu stăteau cu mult mai bine decât la PSD. Proiectele ei, nu puține, s-au lovit din nou de dezinteresul conducerii de atunci. Tânăra avocată era pri­vită ca un potențial pericol pentru cei care voiau să avanseze. A fost imediat catalogată ca fiind ”migratoare” şi pusă la colț. De această dată însă Oa­na nu s-a lăsat şi a promovat proiecte peste proiecte, chiar dacă a fost certată de câteva ori în fața colegilor de primarul din acea vreme Petru Mărginean.

pag12 _ (1)
Cu gândul la copiii fără viitor şi administraţie rentabilă

Prima problemă semnalată de Oana Frânc în Consiliul Local Deva a fost rentabilizarea complexului Aqualand, o adevărată gaură neagră pentru admi­nistrația locală. A propus soluții de renta­bi­li­zare, atât tehnice cât şi financiare. A gândit dezvol­tarea complexului pe baza izvoarelor de apă sărată aflate în apro­piere, a folosirii de resurse energetice alternative, cum ar fi panourile solare, prin recalibrarea numărului de angajați şi alte măsuri concrete care ar fi dus la diminuarea până la anulare a pierderilor. O comisie care a omorât toate ini­țiativele ei a fost tot ce a primit de la conduce­rea primăriei din acea vreme. La al doilea proiect propus a venit şi muştruluiala. Primarul care conducea şi organizația PNL era mult prea orgolios ca să accepte proiectele unei ”mucoase”. Aşa se face că un proiect care avea menirea să adune de pe străzile Devei copiii trimişi la cerşit şi să descurajeze părinții să folosească minorii pentru astfel de activități a fost îngropat încă din primul moment. Nicio dezbatere nu a fost organizată pe tema cerşetoriei juvenile, niciun leu nu a fost alocat din bugetul Devei pentru combate­rea acestui fenomen social extrem de peri­culos, în special pentru viitorul copiilor folosiți la cerşit.

Căldura devenilor a încins spiritele

pag12 _ (3)
În momentul în care Garda de Mediu a cerut oprirea Termocentralei Mintia, Oana Frânc a fost singurul consilier local care şi-a manifestat îngrijorarea față de miile de persoane branşate la siste­mul centralizat de încălzire şi apă caldă. ”Indiscreția” ei a stârnit valuri de mânie, din partea conducerii primăriei. A fost certată şi se părea că va fi ultima inițiativă din carie­ra ei de politician. Pentru că se apropiau alegerile locale, iar Oana Frânc nu era deloc în grațiile candidatului la Primăria Deva. Un nou proiect a salvat-o şi i-a făcut loc pe listele Consiliului Județean. Cardul de Turism, un instrument care ar putea relansa economic județul Hunedoara, a fost gândit de Oana Frânc. În timp ce toată lumea vorbea despre promovarea turismului, tânăra avocată a venit cu o propunere concretă. Implementarea unui card de turism prin intermediul căruia vizitatorii județului să aibă anumite facilități la unitățile partenere. Astfel, turiştii pot fi atraşi să rămână mai mult timp şi să viziteze mai multe obiective în județul Hunedoara.

Schimbarea în bine a PNL

Odată cu schimbarea conducerii PNL, proiectele Oanei Frânc nu au rămas neobservate. Tenacitatea cu care tânăra avocată a insistat să le promoveze şi faptul că electoratul aştepta asemenea inițiative au determinat noua conducere să o promoveze în funcția de Purtător de Cuvânt.pag12 _ (4) Oana şi-a luat în serios noile îndatoriri, dar şi pe cele de consilier județean şi a mai depus două proiecte: ”Primul ghiozdan” şi ”Internet pentru toți”, respinse însă de majoritatea PSD care conduce județul. Experiența a învățat-o însă pe Oana Frânc că proiectele bune pentru oameni nu sunt pierdute niciodată.
Cu tenacitate şi perseve­rență ele vor fi puse în valoare, dacă nu din Consiliul Județean poate din Parlament.

About Administrator