Moş Crăciun a fost anul acesta motociclist!

Articolul a fost vizualizat de 1,132 ori

Moşul a pornit din timp la drum şi a ajuns şi la oamenii necăjiţi din satele comunei Balşa.  Ca să-l ajute, zeci de motociclişti s-au mobilizat, şi-au adunat prietenii şi au încărcat maşinile cu bunătăţi, dar şi haine, încălţăminte şi daruri. Încolonaţi, la volanul unor maşini off road puternice, riderii au luat calea cătunelor din Munţii Apuseni, acolo unde Moş Crăciun ajunge cu greu. Nici acum nu i-a fost uşor moşului, nevoit chiar să împingă de maşini pe drumurile îngheţate.

MARE MOSU
Adunarea se dă duminică dimi­neaţa devreme la Marius Achim, de la Clubul Free Bikers Hunedoara, or­ganizatorul caravanei umanitare „Ajută satul”.
Se încarcă maşinile, se verifică lis­tele, oamenii, iar Moş Crăciun îşi verifică şi el costumul. Are chiar şi o bâtă chiar dacă e o idee prea scurtă pentru statura sa. Se pleacă din Deva, unii direct către ţintă, alţii fac un popas să mai încarce una-alta. După vreo 50 de kilometri făcuţi pe asfalt, cele câteva maşini off road încep să se caţere pe drumuri de munte şi, cu cât înaintăm  mai mult, cu atât peisajul se schimbă într-unul hibernal. „Dacă nu era îngheţat, nu urcam”, zice fotoreporterul Replicii, Remus Suciu, care se stră­duieşte să stăpânească micul Jim­my, care e musai să se ţină după mas­todonţii de teren. De la ultimul asfalt, e un drum greu, de pământ, pe mai bine de doi kilometri, până ajungem cu chiote şi emoţii în cătunul Stăuini, unde: „Nu sunt mai mult de 20 de fumuri. Greu? Pentru care stă aici, da! Nici magazine nu sunt, numa la vale, vreo doi kilometri, nu pe drum, peste deal”, ne lămureşte un bărbat care a urcat din Orăştie la gospodăria ţărănească. „Sănătate! Numa bine! Am promis că venim, am venit!”, zic băieţii din caravană şi îi arată sacii cu alimente şi haine, care urmează să ajungă la un om sărac de-al locului, Cornel, care a coborât în sat.

foto 1
Iarna, în şosete

După ce lasă darul de Crăciun şi alte lucruri trebuinciose prin gospodărie, off-roaderii întorc maşinile şi coboară cu atenţie acelaşi drum îngheţat pe care de-abia l-au urcat: „Cu grijuţă, aşa!” Maşinile 4×4 sunt aşteptate „la asfalt” de restul participanţilor la caravană, inclusiv organizatorul, Marius Achim, care s-a oprit la Simeria să încarce pungile cu carne de porc. La Voia, caravana opreşte pentru familia Boldor. Moş Crăciun şi ajutoarele sale, din care o parte chiar poartă cordeluţe cu corniţe de reni, descarcă de zor din maşini zeci de saci grei. De undeva, de pe deal, un puşti îmbrăcat slab, cu foto 4mâinile îndesate în buzunare, ur­măreşte totul nelămurit şi o rupe la fugă când pe uliţa îngustă vede alaiul cu Moş Crăciun în frunte: zeci de oameni urcă hotărâţi şi fiecare poartă pachete. Alexandru Cristian Sztrâmbely care îl „joacă” pe Moş îşi face datoria şi se anunţă din timp: „Ho,  ho, ho!”. Îşi agită bâta şi se străduieşte să-şi încoloneze renii şi spiriduşii, dar un tânăr aplecat sub greutatea sacului, îl întrerupe: „Lasă-mă să-l pun jos că nu mai pot să-l ţin! Jur!”. Marius Achim, pe care mulţi îl ştiu drept „Achimoto” pufneşte în râs: „Aaaa… acolo-i mâncarea! Nu ştiam de ce vii aşa aplecat!” Încet, uşile casei se deschid şi câteva capete de copii se ivesc de după uşi. Andrei, băieţelul de 7 ani, care a „supra­ve­gheat” descărcarea e cel mai curajos şi se urcă primul pe genunchii moşului: „Uite, spiriduşii mei au un cadou pentru tine!” Puştiul mulţumeşte şi fuge în casă, la căldură. Toţi cei şapte copii primesc daruri. Moşul îi cheamă pe rând, pe Fabian, de trei anişori şi patru luni, apoi Ana Maria de 11 ani, după care, trasă de mânuţă de fraţi apare Ramona, o mogâldeaţă de doi ani şi patru luni. În schimb, fătuca de un an nu se desprinde din braţele maică-sii. „Renii” oftează la vederea copilaşilor care  umblă desculţi, cu şosete desperecheate şi nu pare să le pese prea mult de frig şi gheaţă.

foto 5
Case pline, case goale

Micuţii se adună cu toţii în capul treptelor să primească o ditamai plasă plină ochi cu tablete de ciocolată şi alte bunătăţi. Fabian îşi înfige mâna adânc în pungă şi scoate triumfător un suc: „Ăsta-i a meu! Eu îl beau!” Larisa, fata de 17 ani a familiei, primeşte un laptop, iar Laurenţiu, o bicicletă, care să o înlocuiască pe cea veche, ruptă. La 15 ani, priveşte lumea cu ochi maturi, care au uitat parcă să mai râdă. Are ochii plini de lacrimi pe care încearcă stân­jenit să le ascundă, că deh, e bărbat: „Noi nu o ducem prea greu, mai muncesc şi eu la un vecin, pe la oi, aduc fân, mai primesc un ban”, zice băiatul şi îşi frământă mâinile. E grea copilăria aşa? Laurenţiu priveşte cerul, se gândeşte o clipă, apoi apleacă ochii: „Nu! Nu e grea!”.  Soţii Boldor cu cei şapte copiii  trăiesc cu toţii într-o cameră, dar mai folosesc şi coridorul casei, iar vara mai au o cămăruţă, doar că iarna acolo nu e căldură.  Nu prea îşi dau seama cum de a poposit caravana la ei: „Mulţumesc la Dumnezeu, deo­camdată ne descurcăm bine! Avem foto 1alocaţiile copiilor, ajutor. Nu e greu cu şapte copii: îi trimit la şcoală pe ăi mari, doar pruncii rămân acasă, ăi mai mici fac şcoală la Balşa. Avem porc, avem găini. Acum, multumim frumos de ajutor! Să le deie Dumnezeu sănătate, să mai poată ajuta şi familii mai amărâte ca şi noi, că am văzut alţii mult mai rău!”, zice Claudia Boldor. Peste drum, un bătrânel priveşte cu jind la casa plină de copii. E singur de când i-a murit soţia şi pustietatea asta e pentru el cea mai grea povară. Ne întreabă de peste gard: „Aţi adus daruri la copii? Da!? Bine aţi făcut! Că-s mulţi şi nu le e uşor!” Nicolae Benea e unul dintre bătrânii pentru care Crăciunul aduce numai tristeţe: „Greu mi-e destul! Lemne am, dar… Îs sângur! Mi-o murit femeia de opt ani şi io-s sângur la casă. Trăbă mâncare, trăbă haine, cutare…”, zice moşul trist. Aveţi copii, nepoţi? „Nu am!” răspunde moşul de 70 de ani şi întoarce din nou privirea spre casa cu copii.

Îngeri între ruine

foto 3
În Almaşu Mic, jeepurile trag pe dreapta în faţa unei case care nici gard nu are. Dacă nu ai vedea fumul ieşind de coş, nu ai zice că în construcţia dărăpănate are cineva curaj să trăiască. Tinerii coboară sacii, iar moşul iar îi aranjează: „Renii, spiriduşii, urmează dragonii! Hai odată!”, strigă el şi se trezeşte că trebuie să bată cu bâta în pragul pe lemn, în lipsa uşii. „Ho, ho, ho! Ziua bună! O venit moşu!”, iar uşa se deschide şi trei capete blonde privesc uimite la lumea adunată în prag. De emoţie, Ionuţ, micuţul cu ochi de ciocolată şi părul blond ciufulit a şi uitat ce i-a scris moşului. Mulţumeşte cu un glas mic şi zâmbeşte către oamenii care stau înşiraţi în faţa casei cu braţele pline de cutii. Sora lui, Ioana, e o frumuseţe de copilă, are „patlu ani şi am fost cuminte”. Aşa că îşi primeşte darul. La doi ani jumate, Mihăiţă, nici nu poate să-şi ţină cadoul, dar are un zâmbet care te topeşte de drag. Ionuţ şi Ioana merg deja la grădiniţă, iar interesul părinţilor pentru micuţi se vede afară, în curte, unde vreo 50 de hăinuţe micuţe, colorate şi curate sunt înşirate pe frânghie şi dau un aer vesel zonei. Şi nu poţi să nu te întrebi, cât timp i-a luat femeii să care apă de la fântână şi să spele de mână atâta amar de haine. Familia Zeni se înghesuie într-o singură cameră din căsuţa părăginită, pe care au de gând să o repare cândva, când or avea bani. Pe coridor, în colţ, o bucată de perete a căzut şi din tavan, se desprinde tencuiala în fâşii: „Până facem o altă cameră să putem sta şi ieşi pe acolo, trăim şi aşa, după asta, o dăm jos! Până-n primăvară, sperăm să nu cadă pe noi”, zice mama pruncilor, Ramona Zeni. Când vezi cum trăiesc şi cât de curat e în camera renovată, îţi dau lacrimile de mila micuţilor. Şi totuşi, femeia nu se plânge, ştie că sunt alţii mai în nevoi, iar ei sunt tineri şi, încet, încet, îşi fac un rost în viaţă. „Avem alocaţia copiilor, mai lucră el cu ziua, acuma după sărbători poate se angajează la pădure. Asta-i! Dacă n-ai şcoală, nu prea te cheamă nime’. Nu pot să zic că ni-i greu, Doamne mulţam! Animale am, lapte am la copii că ţinem vacă, tăiem porc; de pus în pământ, punem, nu putem să ne plângem că-i greu! Mai este în altă parte, care-i mai greu ca aici.”

foto 2
Bătrânii „motoadoptaţi”

Nici bătrânii nu au fost uitaţi. Celor de care au ştiut, motocicliştii au avut grijă să le aducă tot ce le trebuie pentru o masă bună de sărbătoare. Băieţii ştiu că în satele de munte viaţa nu e uşoară, iar dacă mai ai şi o pensie de nimic, e musai nevoie de o mână de ajutor. La 73 de ani, Vasilena Gîrliciuc are 400 de lei pensie din care de-abia îşi plăteşte mâncarea şi curentul electric. „Viaţa o fost grea de când o fost, şi-o fi până-n capăt! Vai şi amar de mine! 40 de ani am avut când am rămas de bărbat, de soţ. Cine mă ajută? Dumnezău!”, zice bătrâna, care acum şi-a găsit un sprijin în motocicliştii de la Free Bikers Hunedoara: au ajutat-o să mai repare prin casă, i-au tăiat lemnele, ba chiar s-au oferit să-i şi spele covoarele şi cârpele ţesute cu mâna. Iar mo­to­cicliştii au promis că nu o să o uite şi se vor întoarce la băbuţa care îşi dră­muieşte pensia. Până şi căţeluşul ei a primit un dar de Moş Crăciun: băieţii i-au adus „ceva de-ale gurii”, dar, speriat, câinele a refuzat să iasă din ascunzătoare la chemarea lui Crăciun. Zeci de familii au primit ajutor cu prilejul caravanei şi pe la toţi a trecut caravana organizată de Marius Achim: „Chiar ne bucurăm că ne-au sărit oamenii în ajutor! Ne bucurăm şi pentru prietenii care au venit din ţară, de la Bucureşti, la Timişoara, de aici din zonă. Am primit ajutor chiar şi de la cei din afara ţării. De exemplu, porcul l-am primit cu ajutorul Silviei Olari, care are legături cu românii din diaspora. Le mulţumim tuturor!”

Tată, fiu şi viaţă amărâtă

Altă familie, altă poveste care îţi rupe sufletul. Mai încolo, la Almaşu de Mijloc, la numărul 14, un bărbat amărât sprijină poarta unei gospodării ţărăneşti. Priveşte uimit cum Moş Crăciun vine către el şi îl urmează alţi tineri cu plase pline. Nicolae Pârva stă cu băiatul lui de 15 ani într-o căsuţă ţărănească din bârne, vopsită cu „vânăţală”, ca acum un veac. Singurul venit sigur e alocaţia baiatului: „Alocaţia e de 84 de lei, în rest nu mai am nici un venit. Nu îmi  ajunge, dar ce să faci? Până acum o mai fost, cum o fost, am mai mers încoace şi încolo la lucru , dar acuma… E rău iarna!” Flavius al lui e în clasa a IX-a şi învaţă la Liceul din Geoagiu. E o adevărată zbatere doar pentru ca băiatul să urmeze cursurile: „Am făcut rost cum am putut de bani, că 180 de lei e doar abonamentul pe lună să-mi trimit băiatul la şcoală! Au zis că decontează ceva, dar până acum nu au făcut nimic. Să fiţi sănătoşi, sărbători fericite la toată lumea!”, zice bărbatul de 52 de ani, pe care viaţa l-a îmbătrânit vizibil şi căruia parcă tot nu-i vine să creadă că i-a trecut Moşul pragul. „Nu mă aşteptam să vină Moş Crăciun! Cum să mă aştept?! La noi nu a venit niciodată!”. A ajuns acum odată cu caravana „Ajută satul”, care a împlinit în iarna lui 2016,  XIX ediţii. „Am ales oamenii mergând prin sate, colindând munţii şi aşa am aflat de unele familii. De exemplu, de cazul lui Flavius Pârva am aflat de la profesorii din Geoagiu, unde învaţă băiatul. Încet, încet, am aflat de toate familiile, am mers, le-am vizitat, am văzut nevoile lor reale şi, în felul ăsta, i-am ajutat cu tot ce am putut.”

Vârful muntelui, ultima staţie

Din Almaş, caravana i-a drumul satului Oprişeşti, unul greu, mai ales pentru maşinile mici încărcate de oameni şi de ajutoare. De voie, de nevoie, Moşul se dă jos din maşină şi pune mâna la împins alături de alţi tineri. Fetele „reni” chicotesc pe bancheta din spate, până când sunt frumos poftite să se coboare şi să se urce pe botul maşinii ca să pună greutate pe faţă. „Oare noi nu avem o şufă?” se întreabă off roaderii în timp ce Moşul icneşte din greu încercând să scoată maşina pe panta plină de gheaţă. Când au ajuns cu toţii, cu bine, caravana se opreşte pentru un prânz la o familie din Oprişeşti. Şi în timp ce unii cară plasele cu daruri, Moşul se pune pe tăiat lemne, alţii încing focul şi pregătesc gustarea. Câţiva sunt puşi pe fapte mari: cum familia Petric nu are curent în casă, băieţii lucrează să rezolve problema: „Ei au fost un caz mai deosebit. Oamenii nu au curent în camere şi nu au nici sobă. Noi am reuşit să facem rost de o sobă, dar, din păcate, nu am putut să o aducem până aici, o să o trimitem cât de curând. O să mai facem un drum să o aducem să se poată încălzi. Să sperăm că-i putem ajuta măcar cu lumina, să le facem instalaţia în camera unde stau”, spune Florin Marius Cazan, unul dintre participanţii la caravană. Soţii Petric sunt oameni în vârstă şi au un băiat cu probleme medicale aşa că ajutorul motocicliştilor e binevenit de fiecare dată. „La munte, e foarte greu! Mun­cim şi tot nu avem! Nu avem utilaje deloc, lucrăm pământul manual, că nu-i tractor. Acuma sunt motocultoare din alea de cumpărat, dar noi nu avem posibilitate, nu avem bani. Ne facem pentru casă strictul necesar”, po­vesteşte Lucreţia Petric. Intră în grajd, să dea mâncare Boianei, o vacă bună de lapte şi cuminte. Femeia oftează şi zice:   „Asta-i toată averea noastră! Ce se vede! O vacă, un purceluş, un căţeluş, vreo câteva găini… Iarna e foarte grea mai ales la munte! Dacă mai ninge, se-nfundă drumurile şi nu mai vine nimenea cu nimic!”

About Laura Oană