Hunedorenii, dornici să petreacă Anul Nou

Articolul a fost vizualizat de 903 ori

anul nou

Până în 1 decembrie, aproape toate restaurantele și cluburile din oraș au fost, deja rezervate pentru noaptea de Revelion. Hunedorenii nu s-au uitat la preţuri şi au fost dispuşi să plătească chiar şi 250 de lei, pentru a petrece noaptea de Anul Nou cu partenerul şi alte câteva zeci de persoane, cunoscute sau nu. „În ultimii ani am petrecut Revelionul cu un grup de oameni foarte apropiaţi, în casa unei prietene care organiza petrecerea de Anul Nou, însă anul ăsta nu mai e posibil. Poate nu am fost noi foarte organizaţi, însă, de la începutul lunii am tot întrebat  în stânga şi în dreapta şi… pare că totul este ocupat. Chiar şi la restaurantele unde preţurile erau destul de piperate (250 de lei), mi s-a spus că toate locurile sunt rezervate. Nu cred că vom mai găsi ceva zilele acestea, doar dacă vor fi ceva cunoştinţe care să renunţe la rezervarea lor… Singura variantaă care ne rămâne e să ne vedem cu toţii în centrul Hunedoarei, să ciocnim un pahar de şampanie, iar apoi să ne întoarcem, fiecare, acasă”, spune Ramona, o tânără din municipiul Hunedoara.

 

Majoritatea a oferit cadou încălțăminte

 

Majoritatea locuitorilor din mediul urban au alocat, anul acesta, sume cuprinse între 1.000 şi 3.000 de lei pentru perioada sărbătorilor de iarnă, potrivit studiului „Cumpărăturile de Sărbători”, realizat de Mednet Marketing Research Center. Orăşenii au decis să aloce, în medie, 650 de lei pentru alimente, peste 400 de lei pentru îmbrăcăminte, încălţăminte, cosmetice şi ornamente şi mai bine de 500 de lei pentru cadouri. Cine a ales să plece într-o vacanţă în această iarnă a alocat, pentru asta, un buget de aproape 800 de lei, iar pentru ieşirile la restaurant aproape 290 de lei. Peste 80 la sută dintre cei care au fost intervievaţi în timpul realizării studiului au spus că rămân în ţară de Revelion. În medie, doar 2 persoane dintr-o sută au decis să petreacă noaptea dintre ani peste graniţe, în timp ce restul lucrează de Anul Nou sau erau, încă, nehotărâţi. Jumătate dintre noi au ales, pentru sărbătorile din acest an, un brad artificial, iar 5 la sută au ales să nu împodobească deloc bradul. Un singur român dintr-o sută declară că are brad la ghiveci, aşa că îl poate împodobi mai mulţi ani la rând, până când îl va planta în grădină. Aproape 60 la sută dintre cei care locuiesc în mediul urban au mizat pe utilitate şi au ales să cumpere, drept cadou celor dragi, încălţăminte. În topul alegerilor au urmat cosmeticele și parfumurile, dulciurile, jucăriile și bijuteriile, dar nu au lipsit nici fructele, cărțile, accesoriile IT, electronicele și nici banii.

About Ada Beraru