Şcoala siderurgică hunedoreană a funcţionat ilegal în primele decenii

Articolul a fost vizualizat de 956 ori

pag 9 - Scoala de Ucenici
Învăţământul siderurgic hunedorean a fost recunoscut, ca valoare, la nivel naţional, cel puţin o jumătate de secol.
Puţini sunt cei care ştiu, însă, că începuturile sale au fost modeste: prima şcoală tehnică de la Hunedoara a fost şcoala de ucenici, cu numai câteva zeci de elevi! Înfiinţată cu 127 de ani în urmă (!), şcoala trebuia să asigure cunoştinţele teoretice necesare atât ucenicilor din Uzinele de fier, cât şi celor de la atelierele particulare din oraş. Şcoala a început cursurile cu 67 de elevi, care învăţau aici vreme de trei ani.
pag 9 - Scoala de ucenici (1)
Şcoala a funcţionat în ilegalitate 28 de ani!
Potrivit lui Romulus Ioan, fostul director al Combinatului Siderurgic Huedoara, care a făcut o amplă cercetare asupra istoriei siderurgiei hunedorene, din totalul celor 63 de elevi, 19 erau înscrişi în clasa pre­gătitoare, 16 în anul întâi de studiu şi restul de 32 de elevi, în cel de-al doilea an. Învăţăceii lucrau ca turnător de fier, cuptorar, mecanic de întreţinere, lăcătuş, montator, strungar şi elec­trician. Ucenicii din oraş se pregăteau în atelierele patronilor pentru meserii de brutar, dulgher, tâmplar, croitor, cizmar, măcelar, tinichigiu, zidar, tipograf, dar şi legător de cărţi. Clădirea Şcolii de Ucenici avea şase clase, o curte care se întindea pe mai bine de un sfert de hectar, dar şi o grădină de aproape o jumătate de hectar. Ulterior clădirea avea să găzduiască în sediul ei Şcoala Generală Numărul 5 a oraşului, pentru a ajunge, în cele din urmă, sediul Centrului Agricol de la Hunedoara. În primul an de şcolarizare aici funcţiona un singur învăţător şi director… de la şcoala primară. Şi… deşi regulamentul şcolar din 1884 prevedea că obiectele de specialitate trebuie predate de cadre tehnice (ingineri), vreme de 28 de ani, şcoala de ucenici nu a avut nici măcar un singur cadru didactic care să îndeplinească aceste cerinţe.
pag 9 - Scoala de ucenici (2)
Calfe şi meşteri mici: ucenici
Absolvenţii şcolii primeau un certificat de calfă, nu de muncitor calificat, dar cu acest certificat se puteau angaja în uzină sau la atelierele unui patron din Hunedoara. În medie 20 de elevi terminau în fiecare an Şcoala de Ucenici, aşa că, în intervalul 1891 şi până în anul Marii Uniri, 1918, 540 de elevi absolviseră Şcoala de ucenici de la Hunedoara. Programul de învăţământ se desfăşura în două serii: ucenicii de la Uzina de fier învăţau la Şcoala de Ucenici zilnic timp de două ore: între 18 şi 20. Învăţăceii de la atelierele patronilor locali, în schimb, aveau cursuri de la ora 8 seara şi până la 22. Toţi ucenicii primeau materiale pentru lucrările pe care erau puşi să le execute. Cei declaraţi admişi primeau apoi de la Primărie carnetul de calfă, iar cu aceasta se puteau angaja. Cea mai mare parte a absolvenţilor (cam 60 la sută) ajungeau să lucreze la Uzina de fier, iar restul în atelierele patronilor locali. Angajarea la patron se făcea în baza unui contract cu o durată de trei ani, prin care angajatorul asigura ucenicului cazare, masă şi învăţarea meseriei. Îmbrăcămintea şi încălţă­mintea cădeau în responsabilitatea părinţilor ucenicului.

pag 9 - Scoala de ucenici (3)

De la şcoala de calfe, la Colegiul „Matei Corvin”
Ulterior, la Hunedoara se va dezvolta un puternic sistem de învăţământ profesional. Mai ales în perioada anilor 1944-1948, imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. În 1945 orele de religie sunt înlocuite cu cele de educaţie moral-cetăţenească şi sunt interzise pedepsele corporale aplicate elevilor. Profesorii de serviciu în şcoală erau obligaţi, în acele vremuri, să organizeze şi să asigure pregătirea elevilor interni prin meditaţii. În acei ani şcoala avea în jur de 350 de elevi. În 1948 s-a înfiinţat Şcoala Medie Tehnică Siderurgică Hunedoara. A­ceas­ta va avea viaţă scurtă: a funcţionat doar şapte ani, pentru că nu se înscria pe linia modelului sovietic de învăţământ, deşi şcoala avea un nivel înalt: în primii trei ani aici se studiau doar materii de cultură generală şi doar în ultimul an de studiu se studiau materii tehnice. În 1953 s-a înfiinţat la Hunedoara Şcoala medie mixtă. Doi ani mai târziu, Consiliul de Miniştri adoptă modul de organizare al Şcolilor Profesionale de ucenici şi maiştri, aşa că şcoala profesională va deveni „Grupul Şcolar al Combinatului Siderurgic Hunedoara”. Grupul şcolar va include şcoala profesională, şcoala de maiştri şi şcoala tehnică postliceală.

O şcoală excepţională, astăzi amintiri şi ruine
În 1966 se deschide Liceul In­dustrial Metalurgic, care oferea elevilor săi două specializări: „Automatizări şi acţionări în siderurgie” şi „Ter­mo­tehnica proceselor siderurgice”. Cinci ani mai târziu liceul îşi mai adaugă o a treia specializare: clasa de „Utilaj în industria siderurgică”. În 1978 Grupul Şcolar va fi redenumit cu titulatura de „Liceul industrial numărul 1 – Hune­doara”. Din anul 2.000 liceul este „rebotezat” drept Colegiul Tehnic „Matei Corvin” Hunedoara.  Fostul director al Combinatului Siderurgic de la Hunedoara, Ioan Romulus, notează, în cartea sa „Istoria Uzinei de Fier: Hunedoara, Eisenmarkt, Vajdahu­nyad”, că „pe lângă şcolile de calfe, profesionale şi liceu, existenţa la Hu­nedoara a Combinatului Siderurgic, a făcut ca aici să funcţioneze, în paralel, unele dintre cele mai bune şcoli de metalurgişti din România. (… ) Fără a subestima importanţa celorlalte centre siderurgice, Hunedoara a fost cea mai rafinată şcoală din siderurgia Ro­mâ­nească. Uzina devenise o şcoală ex­cepţională de management la toate nivelurile, pentru toate aplicaţiile din întreprinderile siderurgiei româneşti.” Din nefericire astăzi Hunedoara nu mai păstrează nici măcar patina splendorii de altădată: şcoala siderurgică este mai mult o amintire, în timp ce clădirile care adăposteau odinioară orele de curs, stau să intre în istorie, ca simple ruine, prăbuşite în ui­tare.

About Ada Beraru