PE CONTRASENS. Să fim normali într-o lume care ne înnebuneşte

“Vrem revenirea la NORMA­LITATE!”. Auzim tot mai des reven­dicarea asta! Tot mai mulţi români vor “o revenire” la ceva pe care ei o definesc ca “normalitate”. Pare stri­gătul de ajutor al unor semeni care şi-au pierdut busola: “Vrem înapoi! Vrem o viaţă normală!”.
Prima dată m-am gândit la Justiţie. E NORMAL ca cei corupţi să fie pe­depsiţi, iar oamenii cer asta! Dar ar fi prea simplist de explicat râvnita NORMALITATE atâta timp cât ea este numitorul comun al dorinţei tot mai multor oameni de facturi diferite, cu pregătire diferită, bogaţi sau săraci,  tineri sau bătrâni, femei şi bărbaţi.
Ultima mostră! Citesc pe un site că fanii se îndrăgostesc de Simona Halep pentru că tenismena reprezintă “răz­bunarea normalităţii”.
Ce vor până la urmă toţi aceşti oameni care invocă normalitatea în performanţele unei campioane de tenis? Analiştii textului explică faptul  că unul din motivele pentru care fanii s-au îndrăgostit de Simona Halep este “SIMPLITATEA mişcărilor ei”.
Asta trebuie să fie! Cred că pentru români, ieşiţi abia de 27 de ani din încremenirea unei societăţi autarhice,  NORMALITATEA pe care o reclamă este o VIAŢĂ MAI SIMPLĂ. Lumea lent schimbătoare în care zeci de ani puteau conta pe Alimentara din colţ,  inamovibilitatea job-ul cu ieşire ga­rantată la pensie, adresa şi denumirea instituţiilor publice, telejurnalul, sla­gărele lui Marius Ţeicu, vocea Angelei Similea, sau starurile infatigabile gen Florin Piersic sau Stela Popescu, li se pare NORMALĂ celor care invocă astăzi practic o revenire la tihnă.
Lumea din jurul nostru se schimbă cu o viteză din ce în ce mai mare, iar capacitatea noastră de adaptare este supersolicitată pe măsură ce trebuie să ne schimbăm tot mai rapid slujbele, adresa magazinului unde târguim, sau chiar stilul de viaţă, în cazul celor care se relochează în alte oraşe sau chiar alte ţări. Suntem sub asediul a infinit mai mulţi stimuli externi, ritmul schimbării IDOLILOR e infernal, lumea virtuală se amestecă cu cea reală, iar reperele noastre existenţiale se dizolvă în mag­ma schimbării. Tot acest iureş din afară  ne bulversează înăuntrul nostru, stresul ne uzează fizicul şi psihicul şi atunci, involuntar, invocăm NORMALITA­TEA STAGNĂRII ca ultimul tărâm care ne-ar putea da pământ ferm sub picioare.
Din păcate, dar şi din fericire, NORMALITATEA a luat viteză! Re­voluţia tehnologică, liberalizare con­venien­ţelor sociale, dinamizarea schim­bărilor în economie,  ce au pătruns şi în România în ultimii 27 de ani, ne-au aruncat mănuşa! Trebuie să ne adaptăm. Cei mai buni vor reuşi! Cei mai puţin adaptabili vor fi loviţi crunt, eşuând în acte antisociale, drog, boli psihice.
Pe toţi însă ne-a ajuns “şocul viitorului”. Dacă citiţi cartea scrisă acum mai bine de 40 de ani de sociologul Alvin Tofler veţi înţelege că viitorul care bântuia lumea occidentală acum 40 de ani a ajuns astăzi şi în România.
Iar cel mai mare paradox pe care-l trăim acum este că trebuie să ne adaptăm lucizi la o societate care ne înnebuneşte!