PSD şi ALDE vor să se scape de puşcărie pe ei şi pe cei alături de care au furat

Articolul a fost vizualizat de 729 ori

Deputatul european Siegfried Mureşan avertizează că prin graţiere şi amnistie PSD şi ALDE doresc doar să scape corupţii de închisoare. Demnitarul arată că europenii s-au prins demult că graţierile colective şi amnistiile nu sunt o soluţie. Experimentele de acest gen din ţările Uniunii s-au dovedit a fi adevărate eşecuri, potrivit unor studii realizate de institute de cercetare independente.

pag3 - europa pas amnistie
Siegfried Mureșan, deputat eu­ropean PMP, prezintă studii care dovedesc faptul că Guvernul PSD-ALDE nu poate rezolva problemele reale ale sistemului penitenciar din România cu graţieri colective, acestea servind doar interesele puşcăriaşilor de partid.
Cazul Italiei
În Italiei au existat peste 10 graţieri colective din 1945 până în prezent, cea mai recentă a fost în 2006, majoritatea fiind însoţite şi de amnistii. Potrivit unui studiu privind graţierile colective din Italia, realizat de Institutul de Cercetare privind Viitorul Muncii din Bonn, Germania (https://goo.gl/ tcYSC9), mai mult de jumătate dintre locurile eliberate în închisori s-au reumplut în primul an după aproape fiecare graţiere colectivă. Rata de recidivism a celor graţiaţi a fost similară cu rata normală de recidivism (31,2% vs 32,9%), ceea ce înseamnă că una din trei persoane graţiate s-a întors la închisoare, deci a comis noi infracţiuni.
Cazul Cehiei
În Cehia au fost graţiaţi, în anul 2013, peste 6.400 de deţinuţi, iar concluziile, potrivit unui studiu al Institutului Internaţional pentru Promovarea Statului de Drept (IN­PROL – https://goo.gl/U2hEjH ), sunt foarte clare: în acel an rata infracţiunilor la nivel naţional a crescut cu 7%, aproape 9.000 de infracţiuni fiind atribuite persoanelor tocmai graţiate. Concluzia studiului INPROL arată că graţierile colective nu re­pre­zintă un exemplu de bună practică şi subliniază că reintegrarea în societate a persoanelor graţiate este o componentă esenţială, dar că, fără un bun plan prealabil de integrare a acestora, gra­ţierea nu este deloc o soluţie eficientă.
Concluziile euro-deputatului PMP
„Este evident pentru oricine că PSD şi ALDE nu vor să-i reintegreze social pe cei 2.500 de deţinuţi pe care spun că-i eliberează, aţi văzut vreun plan de reintegrare a lor, i-aţi auzit măcar pe pesediști vorbind despre asta? Nu, ei vor să se scape de puşcărie pe ei şi pe cei alături de care au furat. Dacă îi preocupă atât de mult soarta puşcăriaşilor, Guvernul PSD – ALDE să aloce bani pentru construirea de noi penitenciare şi pentru creşterea ca­pacităţii şi modernizarea celor exis­tente. Membrii lor de partid aflaţi în puşcărie le vor fi recunoscători pentru grija pe care le-o poartă partidul, dacă le construiesc celule noi”, declară Siegfried Mureșan, deputat european PMP.

About Marcel Bot