Săptămâna în presa locală

Articolul a fost vizualizat de 770 ori

 

Trimis în judecată pentru abuz în serviciu, Cornel Resmeriţă vrea expertiză medicală

Mihaela Mihai, Gazeta de Dimineaţă

Dosarul de corupţie în care e judecat fostul primar al municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă, alături de un alt angajat al primăriei şi un om de afaceri, s-a soldat cu o nouă amânare. După ce la termenul din 19 ianuarie Cornel Resmeriţă a cerut amânarea cauzei, la termenul de la finele săptămânii trecute instanţa a pronunţat o altă amânare, după ce fostul primar din Lupeni a cerut o expertiză medicală.
În septembrie anul trecut, Cornel Resmeriţă a fot transportat cu un elicopter la un spital din Timişoara. Surse medicale au declarat pentru Gazeta de Dimineaţă că transferul la Timi­şoara a fost necesar pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale.
Alături de Cornel Resmeriţă, în dosarul instrumentat de DNA au mai fost trimişi în judecată Miron Dorel Gărdean, pentru instigare la infracţiune de abuz în serviciu, şi Cristofor Alin Condoiu, acuzat de abuz în serviciu.
Procurorii anticorupţie, care au instrumentat lucrarea penală şi au trimis-o spre soluţionare Tribunalului Hunedoara, spun că ex-primarul Lupeniului Cornel Resmeriţă (primar în exerciţiu la acel moment) şi Cristofor Alin Condoiu – la data comiterii faptei şef al Biroului de achiziţii şi investiţii din cadrul primăriei municipiului Lupeni au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. În schimb, omul de afaceri Miron Dorel Gărdean, la data faptei acţionar majoritar şi administrator al S.C. Termogaz Company S.A., a fost acuzat şi trimis în instanţă pentru instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
„La data de 11 noiembrie 2011, inculpatul Resmeriţă Cornel, în calitate de primar al municipiul Lupeni, la instigarea inculpatului Gărdean Miron Dorel, a atribuit societăţii Termogaz Company un contract în valoare de 10.896.359,11 lei, finanţat cu fonduri ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Tu­rismului, având ca obiect actualizarea proiectului tehnic şi executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a Staţiunii turistice Straja. Acest contract a fost atribuit de inculpaţii Cornel Resmeriţă şi Condoiu Cristofor – Alin cu încălcarea atribuţiilor de serviciu care le reveneau conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice, prin alegerea procedurii de negociere fără publicarea unui anunţ de participare şi prin omisiunea de a estima valoarea contractului, fapt ce a dus la supraevaluarea preţului cu suma de 3.364.144,86 lei, sumă ce reprezintă atât un prejudiciu adus bugetului primăriei Lupeni, cât şi un folos necuvenit obţinut de SC Termogaz Company SA”, se arată în rechi­zitoriul întocmit de procurorii anticorupţie.
Mai mult, deşi cei doi cunoşteau din proiectul tehnic, întocmit anterior de o firmă specializată, că alimentarea cu energie electrică a staţiunii se poate realiza cu o sumă mai mică, aceştia au acceptat preţul propus de Termogaz Company fără a-l supune unei cenzuri reale, după cum a reieşit din cercetări. Cea mai mare parte a preţului, respectiv 8.100.000 lei, a fost achitată la data de 21 decembrie 2011, folosind fonduri alocate în regim de urgenţă de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Primăria municipiului Lupeni s-a constituit parte civilă în cauză.
Cornel Resmeriţă a condus municipiul Lupeni timp de patru mandate, fiind reprezentant al Partidului Social Democrat.

pag 12 1
Bilanţ IPJ. A scăzut numărul infracţiunilor la nivelul judeţului

Petronela Tamas, Servus Hunedoara

Activitatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara a fost focalizată, anul trecut, pe îndeplinirea obiectivelor generale ale Poliţiei Române, precum şi a celor stabilite în Strategia Naţională de Ordine şi Siguranţă Publică 2015 – 2020. Poliţiştii hunedoreni au desfăşurat toate activităţile necesare îndeplinirii misiunii cu care au fost învestiţi, derulând acţiuni concrete în scopul prevenirii criminalităţii şi a promovării rolului activ al comunităţii şi al cetăţeanului în asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică.
Misiunile poliţiştilor au vizat atât domeniul ordinii şi siguranţei publice, cât şi creşterea nivelului de siguranţă rutieră, eficientizarea activităţii de combatere a infracţiunilor contra persoanei şi a patrimoniului, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor din domeniul victimizării minorilor şi a faptelor comise cu violenţă.
„Poliţiştii hunedoreni au acţionat, în anul 2016, în vederea rea­lizării obiectivelor asumate, eforturile acestora concretizându-se în scăderea cu 19,44% a numărului de infrac­ţiuni stradale sesizate, faţă de anul 2015. La nivelul judeţului Hunedoara, în mediul rural, a fost înregistrată o scădere cu 9,07% a numărului total de fapte de natură penală, faţă de anul anterior. Şi infracţiunile contra patrimoniului au scăzut cu 7,34%. Din totalul acestor infracţiuni, furturile au scăzut cu 6,20%, furturile din locuinţe au scăzut cu 9,04%, furturile comise din societăţi comerciale au scăzut cu 3,06%, cele de pe rafturile magazinelor au scăzut cu 9,01%, furturile din autoturisme au scăzut cu 30,95%, în timp ce numărul infracţiunilor de înşelăciune au scăzut cu 7,35%”, a precizat subcomisar Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Important de precizat este faptul că, în toate cazurile infracţiunilor grave, comise cu violenţă, autorii au fost identificaţi şi deferiţi justiţiei.
Bunuri arheologice recuperate de oamenii legii
În domeniul protejării Patrimoniului Cultural Naţional, poliţiştii din cadrul compartimentului de profil au recuperat 3.200 documente sustrase, 3 statuete antice şi o cupă din metal din perioada romană, 3 monede koson din aur, 223 bunuri arheologice şi 24 monede romane şi dacice şi au ridicat în vederea confiscării 13 detectoare de metale deţinute ilegal.

pag 12 2
Proteste împotriva graţierii şi amnistiei, la Deva

Ciprian Iancu, Glasul Hunedoarei

Aproximativ 100 de personae au protestat aseară, în centrul Devei, împotriva proiectelor guvernului PSD pentru amnistierea unor fapte de corupţie şi graţierea unor deţinuţi.
Protestul a fost unul paşnic, iar “colecţia” de pancarte a fost destul de variată: de la “elefanţi” tăiaţi cu un X şi mesaje mai elaborate, până la unele mai simple şi directe, de genul: “Vrem lege, nu tocmeală”, sau „În democraţie, hoţii stau la puşcărie”.
Manifestarea de la Deva a avut o amploare mult mai mică decât protestele derulate simultan, în marile oraşe. În jurul orei 19.00 se estima că, în total, peste 30.000 de oameni protestau în toată ţara. „Sincer, aş preferea să stau acasă, nu, în fiecare duminică, să-mi pun probleme că statul de drept are hibele pe care le are. Îi invităm pe ai noştri aleşi să-şi facă treaba şi să facă ce au promis, nu chestii pe sub mână, pe şest, pentru peştii cei mari.
Democratic ei sunt aleşi, doar că nu au fost aleşi cu programul acesta. Noi nu vrem să răsturnăm guverne, noi vrem să nu treacă acele ordonanţe. Eu sper să conteze (faptul că aseară, în ţară, numărul protestatarilor a trecut de 30.000 – n.red.), fiindcă aceste semnale se vor acumula. Dacă nu contează chiar acum, va conta, cu siguranţă, mai târziu şi, pro­babil, va fi mai grav”, ne-a declarat Andrei Rosetti, unul dintre protestatari. „Dacă toată lumea ar ieşi în stradă s-ar duce şi politicienii care luptă pentru ei, nu pentru populaţie. Jos corupţia. Ei vor să dea legi pentru ei, nu pentru oameni de rând”, spunea Ion Stan (62 de ani), completat de un protestatar de două ori mai tânăr, care a dorit să rămână anonim: ”E chiar hoţie pe faţă. În loc să urmeze promisiunile electorale de dinainte de alegeri, ei au întors-o cu amnistia şi graţierea”.

pag 12 3
Succese pentru luptătorii deveni la Beclean

Ovidiu Mănăstire, Mesagerul Hunedorean

Luptătorii de la CNS Cetate Deva au avut prestaţii excelente la „Cupa Becleanului”, o prestigioasă competiţie internaţională ajunsă la a patra ediţie. Astfel, sportivii din reşedinţa judeţului au cucerit 22 de medalii, clubul s-a clasat pe locul 2 în ierarhia echipelor, iar Denisa Fodor a fost declarată cea mai bună sportivă.
Campioana şi-a demonstrat clasa
Din cele 22 de medalii cucerite de sportivii deveni, şase au fost de aur, două de argint şi 14 de bronz. Multipla campioană Denisa Fodor, antrenată de Suraj Moravan, a câştigat fără probleme categoria la care a participat, fiind declarată şi cea mai bună sportivă a competiţiei. De la grupa antrenorului Suraj Moravan au mai urcat pe podium Ana Preda, Rareş Drăgan (ambii locul 1), Cristi Bezercu, Iulia Alexa (ambii locul 2) şi Alexandru Macingo (locul 3). Aproape de podium, pe locul 5, s-au clasat sportivii Robert Panta, Sergiu Avădanei, George Draia şi Bogdan Roman.
Abonaţi la aur şi bronz
Două medalii de aur au cucerit şi luptătorii pregătiţi de Doru Ailincăi, prin Valentin Panoiu şi Alexandru Tamaş. De la aceeaşi grupă au urcat pe treapta a treia a podiumului Răducu Cojocaru, Raluca Cojocaru, Denis Dordea, Andreea Manea, Maria Iana, Sibila Sarac şi Daniela Mercaş. Antrenorul Cosmin Văcăraşu a avut de asemenea sportivi medaliaţi, Mirabela Văcăraşu cucerind medalia de aur, iar Andrada Văcăraşu, Marius Mihoci, Iosif Suller, Cristian David, Ionuţ Stoian şi Sebastian Muntean adjudecându-şi medalii de bronz.
Cel mai bun club românesc al competiţiei
În clasamentul pe echipe, CNS Cetate Deva a ocupat locul 2, după luptătorii din Republica Moldova. Podiumul a fost completat de sportivii de la Dunărea Călăraşi. „A fost un concurs internaţional foarte puternic, în care s-au prezentat sportivi bine pregătiţi din Moldova, Ucraina, Bulgaria sau România. Chiar am rămas impresionat de valoarea străinilor, inclusiv de cei mai tineri. Însă, pentru noi, locul 2 pe cluburi este un rezultat bun, care demonstrează că avem sportivi foarte valoroşi”, a spus Suraj Moravan, unul din antrenorii de la CNS Cetate Deva.

pag 12 4
Proteste aşegrefierilor din judeţ

Ziarul Hunedoreanului

Grefierii de la Tribunalul Hunedoara, Judecătoria Deva şi Judecătoria Brad s-au alăturat protestelor desfăşurate în mai multe instanţe din ţară, în care sunt reclamate problemele din sistemul juridic şi cele legate de salarizarea personalului auxiliar şi conex din instanţe.
Luni, după-amiază, timp de aproape o oră, peste 20 de grefieri au protestat în faţa Tribunalului Hunedoara. Ei reclamă faptul că în urma discuţiilor purtate de asociaţiile profesionale şi de organizaţiile sindicale cu Ministerul nu s-a ajuns la un numitor comun în ceea ce priveşte nivelul de salarizare.
De asemenea, s-au declarat nemulţumiţi de inechităţile salariale, imposibilitatea compensării orelor suplimentare şi lipsa dotărilor necesare pentru desfăşurarea activităţii, probleme existente în mai multe instanţe din ţară. Activitatea instanţelor din judeţul Hunedoara nu a fost afectată de protestul angajaţilor, potrivit reprezentanţilor grefierilor.

pag 12 5

Tags: , ,

About Administrator