Cum a pus Regele Mihai pe jar autorităţile hunedorene

Articolul a fost vizualizat de 507 ori

În adolescenţă, Regele Mihai I al României şi-a petrecut de mai multe ori vacanţele în ţinuturile Hunedoarei, iar dacă pentru micul prinţ călătoriile spre locurile istorice erau o adevărată plăcere, autorităţile interbelice priveau aceste evenimente cu maximă atenţie, iar cele mai mici incidente duceau la anchete amănunţite. Unul dintre ele s-a petrecut la trecerea convoiului regal peste un pod şubred din satul Ludeşti.

mihai 2
Arhivele judeţului Hunedoara păs­trează mărturii despre excursia pe care Marele Voievod (principele) Mihai a făcut-o în vara anului 1935 în ţinuturile Hunedoarei, iar documentele vechi arată cum au fost puse pe jar autorităţile de vestea sosirii micului prinţ.
În iunie 1935, principele Mihai, proaspăt absolvent al clasei a treia de liceu, a petrecut aproape două săptămâni de vacanţă într-unul dintre cele mai bogate locuri în vestigii istorice din România, ţinutul Hunedoarei. De aici a pornit într-o călătorie care a inclus mai multe biserici din zona Hu­ne­doarei, Castelul Corvinilor, Cetatea Devei, Cetatea dacică de la Costeşti, Valea Jiului, Porţile de fier ale Transilvaniei.
Excursia prinţului, de 14 ani la acea vreme, a pus pe jar autorităţile din judeţul Hunedoara, potrivit notelor informative ale Poliţiei Orăştie, păs­trate la Arhive. Autorităţile au deschis o anchetă după ce un ziarist de la Solia Dreptăţii a intenţionat să publice un articol despre pericolul la care s-ar fi expus prinţul în călătoria spre cetatea dacică de la Costeşti, la trecerea con­voiului peste un pod şubred. Articolul cu titlul „Inconştienţă criminală”, semnat de Valeriu Bora, a fost cenzurat, însă autorul a fost chemat să dea ex­plicaţii la Poliţie. Valeriu Bora, profesor la Liceul Aurel Vlaicu din Orăştie, îşi începuse declaraţia dată în faţa anchetatorilor prezentând grija pe care o purta familiei regelui.
„Am spus de atâtea ori public şi o aştern şi aici, pentru mine ideea di­nastică, membrii familiei regale, însuşi persoana Majstăţii sale, formează un cult sacru, în orice împrejurări, prin urmare mă silesc din răsputeri să o servesc din vorbă şi din faptă. Aceasta cred eu că este o datorie, de la care nimeni nu poate dezerta sub niciun motiv, a fiecărui român. Sosirea Măriei Sale Marelui Voievod Mihai în judeţul nostru pentru mine a fost un prilejiu de nerepetit a-L servi, în a-i manifesta o dragoste înflăcărată, în toate îm­prejurările care l-ar fi adus mai aproape de noi. Aici este a se explica geneza articolului cu titlul de mai sus”, explica autorul articolului rămas nepublicat.

fig-89(1)
Podul şubred a crăpat sub greutatea maşinilor
Valeriu Bora arăta că inginerii care au proiectat podul trebuiau să prevadă că acesta nu suporta greutatea unui convoi, iar autorităţile trebuiau să ia măsuri. „Eu personal socot că vina bârnelor concave sau crăpate de la podul din Ludeşti o are şeful inginer pe care nici nu ştiu cum îl cheamă. Dar ca inginer avea datoria să calculeze rezistenţa bârnelor în comparaţie cu greutatea autocarului, ca scândurile de la pod să nu crape şi să simtă apoi nevoie să fie schimbate la reîntoarcerea autocarului, cu altele mai bune.
Şi numai fapta că scândurile podului au crăpat, alţii spun că s-au rupt, una sau două, şi numai faptul că scândurile au trebuit schimbate cu altele, sigur mai bune, denotă faptul că s-a produs o neglijenţă criminală din partea celui care are în seamă păstrarea în bună stare mai des în asemenea cazuri a podurilor sau podului de la Ludeşti. Că nu s-au întâmplat lucruri grozave nu este un argument”, declara profesorul.
Anchetatorii au chemat la audieri mai mulţi localnici, pentru a relata despre incident. Picherul de şosele Nicolae Olariu susţinea că în ziua de 21 iunie 1935, cu ocazia trecerii conv­oiu­lui regal spre Costeşti, fusese delegat cu supravegherea drumului pe ruta Căstău – Costeşti. „Făcând inspecţia drumului, în special a podurilor, le-am aflat pe toate în regulă. Uitându-mă şi la podul din capul din sus al comunei Ludeşti, mi s-a părut că e cam slăbuţ, iar pentru o mai bună siguranţă şi pentru a evita orice inconvenienţă am aşezat sub pod un urs (grindă), în grosimea de 30 de centimetri. După trecerea întregului convoi m-a avizat primarul comunei Ludeşti că o scândură de pe pod a plesnit, m-am dus imediat la faţa locului şi am văzut că de fapt scândura este plesnită, dar nu prezintă pericol, aşa că putea sta şi pe mai departe pe pod, dar totuşi pentru a înconjura orice neajunsuri, am înlocuit acea scândură, precum şi scândura de lângă ea, plesnită”, relata picherul.

fig-88
Ziaristul, combătut de localnici
Lazăr Bodea, un tânăr econom din localitate, relata, la rândul lui că su­praveghea podul de la capătul comunei Ludeşti. „Când am observat că se apro­pie automobilele m-am dat deoparte în dreapta şanţului. Prima maşină a fost a marelui voievod. Care din cauza unei căruţe ce venea din faţă, a trebuit să stopeze chiar pe pod. Primele roate ale maşine trecuse-ră, iar cu cele dinapoi a stat chiar pe pod. Când a pornit maşina am auzit puţină pârâială şi m-am dus imediat asupra podului să constat ce s-a întâmplat. Am văzut că una din scânduri a plsenit puţin, dar nu era pericol, aşa că toate maşinile au putut trece nestingherite pe pod. Am rugat pe omul cu căruţa care oprise să anunţe primarul comunei Ludeşti să vină la pod. Pentru mai buna siguranţă am înlocuit două blăni de pe pod imediat”, informa Lazăr Bodea. Acesta mai adăuga că, a doua zi, un domn pe care nu îl cunoştea, identificat ulterior ca fiind chiar ziaristul, a venit în sat pentru a se interesa de incident. „La despărţire acel domn a zis că are să facă arătare M.S. Regelui”, declara Lazăr Bodea.
Notarul Cornel Necşa, din Orăş­tioara, a declarat Poliţiei că a combătut punctul de vedere al autorului ar­ticolului. „I-am spus că toate infor­ma­ţiile ce le are asupra podului sunt nea­devărate şi numai când maşina a stopat pe pod, la plecare roţile au ţăndărit o scândură, dar totuşi peste pod au trecut toate maşinile, fără să se observe ceva. Am mai combătut pe domnul Bora spunându-i că ziaristica mare critică şi condamnă, dar că trebuie să îşi verifice mai întâi informaţiunile”, completa notarul. Concluzia anchetei a fost trasă de Prefectura judeţului.
„Domnul pro­fesor Bora ne-a co­municat că persoana care l-a informat despre acest caz însuşi s-a speriat du­pă ce a trecut maşina Marelui Vo­ievod, că s-ar fi întâmplat o neno­rocire dacă blănile se rupeau sub maşină şi în urmă s-ar fi răsturnat, pentru că adâncimea podului ar fi de aproape doi metri”, arăta un raport al Prefecturii.
Impresionat de Costeşti
„Dacii se ţin ţare în munţi”, nota prinţul în vârstă de 14 ani, la vizitarea cetăţii Costeşti, cea care îl fascinase, potrivit mărturisirii tatălui său, Carol al II-lea. „Ceea ce am văzut că l-a impresionat pe Mihăiţă mai mult şi mult, din tot ce a văzut în cursul celor două săptămâni prin Ţara Haţegului, au fost ruinele cetăţilor dace de la Costeşti”, declara regele, citat în volumul biografic „Cum învăţa a-şi cunoaşte ţara Măria Sa Mihai, de Ion Conea”. Prinţul adolescent a urcat în cetatea Costeşti însoţit de doi dintre marii istorici ai vremii, Constantin Daicoviciu şi Alexandru Teodorescu. Autorul volumului povestea în con­tinuare cât de fascinat era prinţul adolescent de relatările istoricilor şi cât de mult şi-a dorit să urce, a doua zi, în Sarmizegetusa Regia, adevărata capi­tală a Regatului Dac, spre care la acea vreme drumul era aproape imposibil de parcurs. A doua zi, chiar în vremea Solstiţiului de vară, vremea s-a pus împotriva prinţului, relata Ion Conea. „Cât timp ciudat! Ieri, o minune: azi, zi de toamnă. Tot cerul o pâclă, din care se cerne pe încetul o burniţă fără sfârşit. În miez de vară, o zi de autentică toamnă. Păcat de programul zilei de azi, care prevede un drum mai în afundul munţilor, dincolo de Costeşti, spre marea cetate de la Grădiştea Muncelului! Ce regretăm noi, dar ce regretă Marele Voevod! – „Ascultă, Grigorescu!”, se adresează Marele Voevod, „să ştii că ţin neapărat să merg şi la Cetatea cea din fund, de la Muncelu, a lui Decebal; şi dacă nu se poate azi, apoi mai spre toamnă, încolo, când o fi, dar să ştii că ţiu să merg oricum”.
“Mereu cu ochii la cer, ne convingem că nu mai e nicio nădejde de îndreptare a vremii.
S-a aşternut pe ploaie lungă şi do­moală, ca toamnă”, scria autorul vo­lumului „Cum învăţa a-şi cunoaşte ţara Măria Sa Mihai”.

About Daniel Guta