Săptămâna economică

Articolul a fost vizualizat de 283 ori

CREŞTERE. Economia românească a crescut în 2016 faţă de anul 2015 cu 4,8%, arată primele estimări publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Rata de creştere a economiei este uşor sub cea e­s­ti­mată de Comisia Europeană, de 4,9%, dar în linie cu ultima estimare a Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP). Creşterea economică din 2016 este cea mai mare înregistrată de România după 2008. În 2015, economia românească a avansat cu 3,9%.
O SCUMPIRE ANUNŢATĂ. Gazele naturale pentru consumatorii casnici s-ar putea scumpi cu 4-5% de la 1 aprilie, ca urmare a finalizării procesului de liberalizare, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Nicolare Havrileţ. Calendarul stabilit în 2012 prevede liberalizarea completă a preţurilor energiei elec­trice pentru populaţie de la 31 decembrie 2017, în condiţiile în care, în prezent, 80% din preţul de pe facturile consumatorilor casnici provine din piaţa liberă şi 20% este preţ reglementat de ANRE.
DEFICIT. România a înregistrat un deficit de 292,4 milioane de euro în comerţul cu produse agroalimentare după 11 luni din 2016, în condiţiile în care, în perioada similară din 2015, era pe un excedent de 65,3 milioane de euro, conform datelor centralizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit datelor MADR, grâul domină structura exporturilor, cu încasări de 1,024 miliarde de euro şi un volum de peste două ori mai mare, de 6,29 milioane de tone, faţă de ex­porturile realizate în intervalul similar din 2015. Carnea de porc a rămas şi în primele 11 luni din 2016 prin­cipalul produs alimentar importat, pentru care au fost cheltuite peste 311 milioane de euro.
ZGÂRIE-NORI LA TIMIŞOARA. La Timişoara încep, în această primăvară, lucrările la cea mai înaltă clădire din România, de 155 de metri şi care va fi rea­li­zată în cadrul proiectului multifun­cţio­nal Openville, un complex de bi­rouri de clasa A, dezvoltat de Iulius Mall Timişoara. Complexul de bi­rouri va avea o suprafaţă totală de 73.000 mp şi va fi amplasat în ve­cinătatea Iulius Mall Timişoara.

Tags: ,

About Administrator