Devoratorul de cuvinte

Articolul a fost vizualizat de 968 ori

Mesagerul Hunedorean ne spune din titlu că „Ceta­tea Devei este asaltată de turişti” – desigur, după un ase­menea anunţ, ne-am putea imagina că pe aleile mo­­­nu­mentului este permanent plin de vizitatori, numărul lor fiind impresionant. Textul, însă, ne aduce cu picioarele pe pământ: „În primele două luni ale acestui an, aproape 7.500 de turişti români şi străini au vizitat Cetatea Devei, de şase ori mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut şi dublu faţă de 2015.” Desigur, este remarcabil că numărul turiştilor este semnificativ mai mare faţă de perioada când cetatea a fost în proces de restaurare şi mare parte din ea era închisă, sau când accesul pe jos nici nu era permis, dar încă mai este până va fi “asaltată” (aşa cred eu).
Pe site-ul avantuliber.ro se află titlul: „Parteneriat educaţional România – Serbia, materalializat în judeţul Hunedoara”.
Ziarul Hunedoreanului informează: „Evenimentul a reunit peste 80 de specialişti în domeniu, reprezentanţi ai unor agenţii de turism din Franţa, Italia, Germania, Austria, China şi România şi s-a bucurat de prezenţa secretarului de stat în Ministerul Turismului, Cristina Tărteaţă.” Virgula de dinaintea numelui era corectă doar în cazul în care persoana respectivă ar fi fost singurul secretar de stat în Ministerul Turismului; dar o simplă căutare pe site-ul acestui minister ne dezvăluie faptul că sunt doi secretari de stat.
Şi Glasul Hunedoarei informează: „Aproape 7.500 de turişti au vizitat Cetatea Deva în primele două luni ale anului 2017, de şase ori mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut şi dublu faţă de intervalul ia­nuarie-februarie 2015. Statistica include doar turiştii care au folosit telecabina pentru cel puţin una dintre călătorii.”, iar ceva mai jos citim: „În primele două luni ale anului 2016, însă, accesul vizitatorilor la Cetatea Devei a fost restricţionat, monumentul istoric putând fi vizitat doar în mică parte.” Da, aşa este, monumentul nu a putut fi vizitat, accesul pietonal a fost multă vreme oprit, astfel că nu înţeleg ce relevanţă are comparaţia cu numărul turiştilor din anii respectivi?
În Ziarul Hunedoreanului citim: „Conform Calendarului Internaţional al Federaţiei Române de Popice în perioada 10-12 martie în localitatea Apatin va avea loc întâlnirea lotului naţional al popicarilor români cu cel al Serbiei într-un meci amical la seniori, juniori (U18), cadeţi (U 14) masculin şi feminin.” Da, aţi observat bine, din nou suntem în plină criză de virgule.
Pe site-ul Hunedoaraplus.ro se află intertitlul „Amenzi de până la 2.500 lei aplicate”, dar textul cu care se continuă vorbeşte doar de intenţia de a amenda (adică amenzile nu au fost încă „aplicate”): „Pompierii au identificat doar cinci dintre proprietarii de terenuri care au utilizat focul deschis în spaţii deschise urmând ca aceştia să fie sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.500 lei.” Din acelaşi articol mai aflăm: „Pentru stoparea arderilor de vegetaţie uscată ISU Hunedoara anunţă acţiuni de patrulare intensă, pe tot teritoriul judeţului, a efectivelor de pompieri, jandarmi, poliţişti locali şi a altor instituţii implicate în gestionarea acestei situaţii şi aplicarea unor sancţiuni descurajatoare pentru acţiunea de igienizare a terenurilor prin intermediul focului.” La modul cum s-a formulat prima parte a frazei cred că logic era să se scrie astfel: „Pentru stoparea arderilor de vegetaţie uscată ISU Hunedoara anunţă acţiuni de patrulare intensă, pe tot teritoriul judeţului, a efectivelor de pompieri, jandarmi, poliţişti locali şi a reprezentanţilor altor instituţii implicate în gestionarea acestei situaţii…”.
În Glasul Hunedoarei este citat următorul „anunţ”: „Aşteptăm voluntari din tot oraşul, grupuri de elevi, organizaţii, companii, angajaţi ai instituţiilor publice, asociaţii de proprietari/locatari, jurnalişti, rude, prieteni, vecini, cunoscuţi sau orice simplu cetăţean care vrea să trăiască într-un oraş curat.” Ce diferenţiază „un simplu cetăţean” de un „angajat al unei instituţii publice”, de exem­plu, sau de „rude, prieteni, vecini”? Şi în condiţiile în care se face apel la o acţiune de voluntariat, care este relevanţa locului de muncă, a vârstei etc. – la o astfel de acţiune, făcută în timpul liber al fiecărei persoane (este voluntariat) toţi participanţii sunt egali, sau aşa ar trebui să fie.
Ziarul Văii Jiului informează: „Lămpăria fostului Puţ V al minei Uricani nu mai există. Pe scheletul ei a fost realizată capela la care încă se lucrează. Mai sunt necesare amenajări exterioare şi dotarea interiorului cu tot ce este trebuie privegherii persoanelor decedate.” Aşa se întâmplă când totul se face în grabă…
În Ziarul Hunedoreanului scrie: „Eroul meciului a fost  portarul Ştef, acesta a salvat două mingi foarte periculoase, în minutul 55 la lovitura de cap a lui Tecsi şi în minutul 58, la lovitura liberă executată excelent de Robert Cristian scoţând mingea de sub bara transversală, două intervenţii spectaculoase care nu au adus egalarea pe tabelă. Deveenii au dominat începutul părţii secunde, Stoenac ratând şi el o mare ocazie, în minutul 48, şut pe lângă poartă de la şase metri.” De obicei, intervenţiile cu succes ale unui portar împiedică înscrierea golului, astfel că formularea „două intervenţii spectaculoase care nu au adus egalarea pe tabelă” nu este tocmai exprimarea cea mai fericită. Propun: „două intervenţii spectaculoase care au împiedicat egalarea”.
În Gazeta de Dimineaţă, după titlul: „Directorul Termocentralei Paroşeni: Grupul energetic ar fi putut, sau nu, să asigure energia electrică în Valea Jiului pe perioada penei de curent”, este citată declaraţia: „Dar acum ştiţi cum îi, blocul 4 nu poate funcţiona permanent. Şi acum (duminică-n.r.) o fost ofertat pentru echilibrare dar nu l-a luat dispecerul naţional. Există posibilitatea şi să nu fii fost pe zero zona aceasta, dar la fel de bine putea să fie şi posibilitatea să fie depăşită capacitatea de producţie a grupului 4 sau să fie mai mică şi să dea şi blocul 4 afară din protecţie.” Dacă se putea “şi da, şi nu”, de ce mai trebuie atât de multe declaraţii… Că a treia variantă oricum nu există, din câte am înţeles.
Pe site-ul avantulliber.ro scrie: „Conducerea Complexului Enegetic Hunedoara  a dat dispoziţie ca stocurile de cărbune să fie constuituite încă de pe acum. Mihael Melczer susţine că este atribuţia directorului general să dea o astfel de dispoziţie, nefiind necesară o hotărâre de guvern în acest sens.”

Să corectaţi bine!

About Chioru' Corectoru'