Viaţa înainte de Paşte: curăţenie pentru suflet şi gospodărie

„Acum e timpul împăcărilor. Neamurile îşi fac vizite şi îşi cer iertare unul de la celălalt. Inutil posteşti, dacă păstrezi duşmănii. Se scot la iveală tot felul de greşeli de peste an: cutare fată e leneşă şi murdară, cutare fecior e beţiv şi mincinos”, spun etnologii despre tradiţiile săptămânilor dinaintea Paştelui, precum „strigarea peste sat”. Multe din datini s-au pierdut, altele s-au câştigat. Pe Valea Mureşului, un obicei statornicit de preotul martir Ioan Sabău acum patru decenii îi ajută pe creştini să se dezlege de păcate.
De mai bine de 40 de ani, cre­dincioşii de pe Valea Mureşului sunt adunaţi la rugăciune după o tradiţie îndătinată, la începutul anilor ’80, de regretatul părinte Ioan Sabău, unul dintre preoţii care i-au stat aproape Părintelui Arsenie Boca. Iniţial, Taina Sfântului Maslu se săvârşea în zilele de marţi şi joi, dar acum programul este stabilit şi anunţat din timp în bisericile care s-au alăturat datinei: „În anii ’80, în plină eră a comunismului, vrednicul de pomenire părinte Ioan Sabău, martir al închisorilor şi urmărit în permanenţă de Securitate, a iniţiat acest obicei şi a fost susţinut de preoţii din acea vreme, de a săvârşi Taina Sfântului Maslu după un program stabilit la începutul Pos­tului Mare, în treisprezece biserici din unsprezece localităţi de pe Valea Mu­reşului”, povesteşte părintele Mir­cea Mihuleţ. Slujbele au loc în bisericile din Simeria, Săuleşti, Chimindia, Uroi, Rapolt, Răpolţel, Bobâlna, Folt şi Boiu, sunt ţinute de un sobor de preoţi şi adună puhoi de lume în fiecare biserică. Astfel, credincioşii din mai multe parohii de pe Valea Mureşului se vor ruga împreună în Postul Mare. Părintele Mihuleţ spune că Taina Sfântului Maslu este una dintre cele şapte taine ale bisericii, iar slujba este ţinută de minim şapte preoţi: „Fiindcă este post şi bolile lumii sunt multe, ne rugăm în această perioadă pentru cei vii. Această slujbă are foarte multe dezlegări de păcate: de şapte ori citim din Apostoli, de şapte ori din Evan­ghelii şi facem şapte rugăciuni. Sunt slujbe puternice de dezlegare de păcate şi de cerere a iertării. Maslul se face cu şapte preoţi, dar fiind multe localităţi, e binevenit orişicine”, adaugă părintele Mircea Mihuleţ care, pe 7 martie 2017, a slujit alături de un sobor de 11 preoţi care au săvârşit această slujbă în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Chimindia, iar, de Buna Vestire, s-a rugat alături de alţi şase preoţi la Biserica din Boiu, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. În 30 martie, această slujbă se va ţine în Parohia Simeria Veche, în 4 aprilie, la Folt, iar, în 6 aprilie, la biserica din Săuleşti.

Curăţenie pentru om
Este o datină unică în ţară, atât pentru că a ajuns un obicei în mai multe localităţi, dar şi datorită particularităţilor ei. Preoţii au urmat rugămintea iniţiatorului şi nu cer bani pentru pomelnicele rostite pentru cei vii. „Ţin minte că părintele Ioan Sabău spunea: „Mă, haideţi, să nu ne murdărim mâinile pentru un ban sau doi!” Este un obicei care vine din vremuri de restrişte pentru preoţi, când Biserica era prigonită de autorităţuile comuniste, dar practica a fost păstrată tocmai pentru ca slujitorii care os­tenesc să nu fie de acuzaţi de mer­cantilism, lucru care s-a întâmplat şi se întâmplă tot mai frecvent în societatea actuală”, dă lămuriri părintele Mihuleţ. Practic, acest obicei din Postul Mare din comunităţile de pe Valea Mureşului a plecat tot de la un preot. Părintele pensionar Laurean Tomotaş din Si­meria îşi aduce aminte că, în 1981 sau 1982, s-a îmbolnăvit: „Am avut o operaţie de apendicită care a dat complicaţii şi am stat câteva săptămâni în spital. Atunci, părintele Ioan Sabău a făcut mai multe masluri şi s-a rugat pentru mine. Era undeva în luna mai, iar în anul care a urmat a iniţiat aceste slujbe la bisericile din jur pentru că el slujea la Bobâlna şi la Folt. Ne-a spus că îşi dorea să facă ceva mai deosebit pentru satele din jur. A fost foarte bine, deşi în anii aceia nu prea erau mijloace de transport. Îmi amintesc că venea lumea pe jos la slujbe, mergeau oamenii pe la rudele din alte sate ca să poată să se roage în bisericile unde se ţinea Taina Sfântului Maslu. Se făcea slujbă pentru bolile trupeşti şi sufleteşti, pentru trezirea la viaţă spirituală, se citesc mii de pomelnice”, povesteşte părintele Tomotaş. Acesta spune că, la sfârşitul maslului, unul dintre preoţi ţine un cuvânt de învăţătură. Mai mult, comunitatea care găzduieşte eveni­mentul se îngrijeşte ca fiecare credin­cios care participă la slujbă să pri­mească la final câte un colăcel. Preotul Ioan Sabău s-a stins în satul său natal, în iarna lui 2009, la vârsta de 94 de ani, dar tradiţia a continuat. “Aşa ne spunea: “Io-s bătrân, mâine mor, voi să nu vă lăsaţi!”, îşi aminteşte părintele Tomotaş.

Curăţenie pentru gospodării
Perioada Postului Mare nu înseam­nă doar primenirea sufletului prin rugăciune şi a trupului prin post, spun etnologii. Întreaga gospodărie era curăţată, dar şi hotarul era îngrijit. Perioada Postului Mare este plină de interdicţii în calendarul popular, res­tricţii pe care ţăra­nul le respecta pentru a-şi feri pământul şi recolta de dău­nători. Muce­nicii din calendarul bise­ricesc sunt „Sâmţii” din pădurenime: „Era o sărbătoare importantă, ca­re cuprindea toate sa­tele prin practici de apă­rarea gospodăriei împo­triva şerpilor veninoşi şi a insectelor dăunătoare. Pen­tru ca şerpii să nu se apropie de casă, se adunau zdrenţe în curte, se punea jăratec pe ele, pentru a fumega, iar cu o lopată se lua din ele şi se înconjura casa, grajdul, cămara, cocina, coteţul şi toate zidurile”, scrie Marcel Lapteş în „Anotimpuri magico-reli­gioase”. Tot în acea zi se făcea şi prima ieşire cu plugurile la arat: se lega un colăcel de coarnele plugului, care apoi se împărţea la plugar, iar resturile erau date vitelor. În această perioadă, în gospodării se aprindeau focuri ritualice pentru a alunga spiritele rele: „Pentru asta era curăţenia de primăvară, când se scoteau afară cergile şi covoarele şi se deretica, se afuma casa şi se văruia. Totul se înnoia”, explică etnologul hunedorean. La Mucenici, se curăţau şi se vă­ruiau pomii, ex­plică Ion Ghinoiu în „Vârstele timpului”: „Se aprindeau focuri pentru a preveni pierderile provocate de îngheţurile şi brumele târzii. Aprin­derea focului în grădini în perioada echinocţiului de primăvară era însă şi un act ritual polifuncţional: de pu­rificare, de fertilitate, de pre­întâm­pinare magică a stricăciunilor pro­vocate de insecte şi alţi dăunători. Du­pă aproximativ două săptămâni, la Blagoveştenie, se dezgropa viţa de vie şi, tot atunci, „când cântau răchiţăii”, se altoiau pomii”. În sate, se adună păş­terii, adică sătenii care vor da pâine şi vinul de Paşte care vor fi sfinţite şi îm­părţite credincioşilor în noaptea de Înviere.