Impozitul pe gospodărie. Cât şi cum veţi plăti la stat de la anul?

Articolul a fost vizualizat de 817 ori

FOTO 1

De la 1 ianuarie 2018, în legislaţia autohtonă AR URMA să fie introdus impozitul pe venitul global pe gos­podărie, care va reprezenta, practic, un nou mod de calcul al impozitului pe venit.

Ce este VAG?

Venitul anual global (VAG) al unei gospodării va fi reprezentat de suma veniturilor/câştigurilor nete/brute, după caz, obţinute de către fiecare membru al gospodăriei din România, cu excepţia veniturilor neimpozabile şi a veniturile impozabile realizate de persoanele scutite.

Gospodăria din punct de vedere juridic

Printr-un comunicat de presă, Mi­nisterul Finanţelor Publice a explicat şi cum va fi definită gospodăria. Concret, aceasta va reprezenta un grup alcătuit din una sau mai multe persoane fizice înrudite sau neînrudite, care au un patrimoniu comun pe care îl administrează împreună din punct de vedere economic şi financiar şi locuiesc/nu locuiesc efectiv la acelaşi număr cadastral.

Salariaţii îşi vor plăti singuri impozitul

În noul model propus de autorităţi, impozitul pe venit ar urma să fie redus de la 16% (cota actuală) la 10% şi să fie transformat în impozit pe veniturile globale. Prin urmare, statul va impozita anual cu 10% TOATE veniturile obţinute de cetăţeni, indiferent că este vorba doar de salarii sau de salarii şi alte sume suplimentare. Totodată, impozitul pe venit ar urma să nu mai fie reţinut direct de angajator, acesta urmând să fie achitat statului, o dată pe an, direct de către salariaţi. Asta înseamnă că, în loc să fie plătit lunar statului, impozitul va fi achitat o singură dată pentru tot anul anterior. Pe lângă salariaţi, scutirea de reţinerea la sursă a impozitului pe venit ar urma să se aplice şi în cazul veniturilor din activităţi independente, veniturilor din investiţii sau veniturilor din jocuri de noroc.
Salariul brut va deveni salariul net

Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor, a declarat public că, începând de la 1 ianuarie 2018, data de la care noul Cod Fiscal va deveni activ, salariaţii români vor primi în mână un surplus de bani echivalent cu cuantumul impozitelor care până la acea dată se reţineau la sursă.

Rolul consultantului fiscal

Potrivit informaţiilor existente, gospodăriile vor achita impozitul pe venitul global de două ori pe an, în tranşe egale, prima la depunerea declaraţiei de venit global, iar a doua în termen de 60 de zile de la data depunerii declaraţiei. Impozitul anual datorat va fi comunicat de către consultantul fiscal persoanei care reprezintă gospodăria în relaţia cu Fiscul. Consultantul va trebui să notifice aceste informaţii repre­zen­tantului gospodăriei până la data de 25 mai a anului fiscal următor celui în care s-au realizat veniturile.
De asemenea, până la 1 decembrie 2018 vor fi selectaţi şi pregătiţi consultanţii fiscali care îi vor ajuta pe cetăţeni în completarea şi depunerea declaraţiei anuale de venit global. Consultanţii ar urma să fie plătiţi din banii statului, după modelul medicilor de familie, iar un consultant fiscal va gestiona aproximativ 200 de gospodării la oraş şi până la 300 în mediul rural.
Cine nu plăteşte impozit

Venitul global va fi neimpozabil până la un anumit plafon, determinat în funcţie de numărul de persoane membre ale gospodăriei care va achita impozitul. Mai precis, fiecare familie va primi un punctaj în funcţie de numărul de persoane membre în gospodărie. Punctajul gospodăriei va fi egal cu numărul de membri plus un punct. Spre exemplu, pentru o gospodărie cu patru membri, punctajul în funcţie de numărul de persoane va fi de cinci (4+1).
Mai departe, stabilirea plafonului neimpozabil aferent gospodăriei se va calcula ca produs între punctajul acordat gospodăriei, 1.000 de lei şi 12 luni.
Astfel, în exemplul de mai sus, al gospodăriei cu patru persoane, plafonul neimpozabil aferent acesteia va fi calculat astfel: 5 x 1.000 lei x 12 luni = 60.000 de lei. În cazul în care veniturile dintr-un an ale gospodăriei vor fi mai mici de această sumă, nu se va datora impozit pe venit, fiind vorba de un impozit global ajustat negativ. În plus, dacă în aceste gospodării există şi copii minori, se va acorda un sprijin financiar în sumă de 1.600 lei/an pentru fiecare copil.
În cazul în care se va depăşi acest plafon, impozitul anual global se va stabili prin aplicarea unei cote de 10%, aplicabile pentru un venitul net anual global impozabil pozitiv.

About Administrator