Adăposturile anti-aeriene, ca o călătorie în anii ‘60

Articolul a fost vizualizat de 989 ori

sirene

Niciunul dintre adăposturile din judeţ nu îndeplineşte, cumulativ, standardele, iar lipsa banilor a amânat permanent restaurarea acestora. Pe de altă parte, hunedorenii nu au nici cea mai vagă idee unde au fost amenajate aceste adăposturi.

În urmă cu câteva zile Protecţia Civilă a organizat un exerciţiu de alar­mare în caz de dezastre, însă hu­nedorenii spun că  nu ştiu ce au de făcut şi nici unde sunt adăposturile oraşului, în caz de urgenţă. „Ce avem de făcut? Să căutăm adă­posturi, dar eu sunt hunedorean şi habar nu am unde sunt construite, deşi am 48 de ani!”, spune un hunedorean, Ovi­diu Mărginean. Inspectorul de Protecţie Civilă din cadrul Primăriei Hunedoara, Constan­tin Trăilă, spune că asemenea exerciţii se organizează cu o frecvenţă de trei ani. „Acum, scenariul de pericol au fost căderile de obiecte din atmosferă (me­teoriţi, avion)”, spune Constantin Trăilă. Oraşul are şi şapte adăposturi mari, ale Primăriei, dintre care unul dublu, la subsolul Casei de Cultură.

Adăposturi pentru 18.000 de hunedoreni

Potrivit autorităţilor, clădirile noi, în funcţie de înălţime, suprafaţă şi des­tinaţie, trebuie neapărat să aibă şi un adăpost la standarde: instalaţii elec­trice, toalete, ventilaţie cu trei filtre, uşi blindate şi un grad de rezistenţă, în funcţie de importanţă, două ieşiri şi o a treia, de siguranţă. În Hunedoara sunt amenajate adăposturi la Casa de Cultură, pe Bulevardul 1848 (numerele 2 şi 4), pe strada I.L. Caragiale (nr. 14 şi 16) şi strada Voinii, sub Dealul Sânpetru, unde este un adăpost mare, tip tunel, în forma literei H. Adă­posturile din judeţul Hunedoara au fost construite în perioada anilor 1960, iar din totalul celor şapte, numai patru au sisteme de electricitate funcţionale. „Pentru două dintre ele au fost prevăzuţi bani în buget, pentru branşarea la reţeaua de elec­tricitate. Din păcate, pe strada Voinii, sis­­temul de ventilaţie a fost proiectat sub­dimensionat şi, ulterior, a fost devastat de hoţii de fier vechi. Oricum, hu­nedorenii trebuie să ştie că nu orice tip de risc face necesară intrarea în adă­posturi: în cazul unui nor de poluare, de exemplu, se sigilează ferestrele, în caz de inundaţie, de pildă, zona afec­tată este evacuată”, spune Constantin Trăilă. Cele 7 adă­posturi hunedorene pot adăposti un total de 3.000 de persoane. Celor şapte li se adaugă alte 42 de adăposturi, plus 120 de sub­soluri. Din fericire, niciunul dintre adăposturile din municipiul Hu­ne­doara nu a fost folosit vreodată.

În cinci localităţi nu sună sirena

Reprezentantul Inspectoratului pen­tru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, maiorul Claudiu Iacob, spune că, în urma exerciţiului, reiese că sunt cinci localităţi din judeţ unde nu există sirene de alarmare: „Acolo alarmarea se face folosind clopotele bisericilor sau prin portavoce. Printre localităţile unde nu există sirene se numără Bă­trâna, Bunila şi Lunca Cernii. În tot judeţul sunt 186 de sirene electronice şi electrice”, adaugă Claudiu Iacob. Deva şi Petroşani au câte patru adă­posturi, Hunedoara, şase, Brad – trei, Orăştie şi Haţeg, câte două, Vulcan, Aninoasa şi Petrila, câte unul, iar Geoagiu, cinci! „Din nefericire, toate adăposturile sunt foarte vechi şi fiecare dintre ele are câte o lipsă: fie instalaţia electrică nu funcţionează, uşa nu se închide ermetic, sunt probleme la sistemele de ventilaţie…”, adaugă ma­iorul Claudiu Iacob.

About Ada Beraru