Săptămâna economică

Articolul a fost vizualizat de 1,696 ori

DACIA FIRST. Vânzările de autoturisme noi în Germania au crescut cu 12,9% în mai, la 323.952 unităţi, în timp ce Dacia a raportat un avans de 49,2%, la 6,785 vehicule, arată datele Autorităţii Federale din domeniul Transporturilor (KBA). Brandurile Volkswagen şi BMW au raportat creşteri ale vânzărilor de 8,8% şi, respectiv, 6,9% luna trecută, în timp ce livrările Renault şi Ford au înregistrat un avans de 3,7% şi, respectiv, 14,7%.
CREŞTERE. Economia României va înregistra un avans de 4,4% în acest an, faţă de o expansiune de 3,7% previzionată în ianuarie, a estimat luni Banca Mondială, în raportul privind Perspectivele Economiei Globale. De asemenea, instituţia financiară internaţională a revizuit în creştere cu 0,3% estimările pentru 2018 şi 2019, când PIB-ul României ar urma să crească cu 3,7% şi, respectiv, 3,5%.
DATORII PE PLUS. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat împrumuturi de 5,825 miliarde de lei de la băncile comerciale în luna iunie 2017, în creştere cu aproape 42% faţă de luna anterioară, când suma totală planificată a fost de 4,105 miliarde de lei, potrivit datelor publicate pe site-ul MFP. MFP mai are în vedere emiterea unui volum de titluri de stat pe piaţa internă în valoare de 48—50 miliarde lei, cu o structură a maturităţilor de 30%/70% (termen scurt versus termen mediu şi lung), din care 14 — 15 miliarde lei certificate de trezorerie cu discont şi 34 — 35 miliarde lei obligaţiuni benchmark.

About Administrator