Editorial: Siliconul care ne orbeşte

Aproape că nu mai putem vedea de atâta silicon, mai bine zis, din cauza atâtor perechi de silicoane. Nu credeam că o să văd vreodată o adevărată dezbatere naţională televizată, pe o televiziune de ştiri, despre a-ţi pune sau nu silicoane. Şi nu e o televiziune oarecare, ci una din fruntea clasamentului “nişei” de ştiri TV. Ore în şir, fel şi fel de personaje, alături de comentatori serioşi, şi-au dat cu părerea pe subiect. Ridicolul a fost lovit în plin în momentul în care (cine credeţi?) Gigi Becali a fost chestionat prin telefon pe tema asta. Şi a vorbit Gigi Becali despre vedete pe care le iubea când nu aveau silicoane şi pe care nu le mai iubeşte acum pentru că s-au “tunat”. 

După ce au constatat că tabloidele se vând dacă prezintă violuri şi topoare împlântate-n cap, televiziunile de ştiri au preluat reţeta. Mai nou au trecut şi la cea de-a doua parte a reţetei ziarelor uşoare (sau uşuratice): prezentarea de silicoane, sub diferite forme. S-au convins că şi silicoanele vând bine. Într-o zi în care se discuta de problema lustraţiei, de disputa revoluţionarilor, televiziunea în cauză dezbătea problema silicoanelor, în speranţa că va avea un rating mai bun iar, la final de lună, să-şi refacă în creştere tarifele publicitare.
Seara, pe o altă televiziune, de data asta cu profil generalist, apare o posesoare de silicoane implantate nu doar în zona pectorală, dând o probă în faţa camerei ca prezentatoare de ştiri sportive. Felul în care (nu) a reuşit să prezinte ştirea m-a făcut să cred că pe parcursul zecilor de operaţii de tunare, doctorii i-au scăpat, din greşeală, o mică bucată de silicon şi în creier.

Ceva mai târziu, alte silicoane, la aceeaşi televiziune, dar la emisiunea care-l arătase în fundul gol pe fostul premier, emisiune care, dacă şefimea postului în cauză ar fi avut un pic de demnitate, n-ar mai fi trebuit să apară deloc. Schimb canalul, iar în film apar, ce-i drept, mai decent, alte actriţe, dar, totuşi, siliconate. Îmi dau seama că, în ziua de azi, dacă nu eşti abonatul unui pachet mai larg de programe TV, ca să poţi urmări, de exemplu, documentare pe Discovery sau National Geographic, există seri în care rişti să nu vezi altceva decât silicoane.

“Poporul se uită. Dăm poporului ce vrea poporul la televizor”, ar suna, pe scurt, răspunsul oricărui şef de televiziune centrală şi nu numai. Omul vrea să facă afacere, iar dacă nu are telespectatori, nu vinde reclamă. Nu vinde reclamă, închide prăvălia. Iar poporul se uită la chestiuni legate de silicoane: plecând de la ştirile cu silicoanele franţuzeşti cu probleme, trecând pe la dezbaterile de genul “E bine sau nu să-ţi pui silicoane?” şi ajungând la emisiunile în care purtătoarele de silicoane îşi etalează investiţia, pentru că asta înseamnă pentru ele implanturile: o investiţie în afacerea lor – propriul trup.

Problema este şi mai evidentă pe site-urile de Internet. Un articol cu Bianca Drăguşanu va avea tot timpul mai multe accesări decât unul cu modificarea unei taxe, mai ales dacă titlul este unul deosebit de înşelător (sau chiar nesusţinut de ştirea în sine), cum se practică mai nou şi mai ales dacă articolul are şi poze cu “vedeta” hiper-siliconată în ţinute cât mai sumare. Aşa se face că, dacă nu vrem să fim zilnic împroşcaţi cu silicoane-n ochi, trebuie zilnic să alegem surse de informare cât de cât sigure. Dar după “surpriza” dezbaterii de la început de săptămână, pe un canal de ştiri ce se vrea serios, nimic nu mai este sigur.