Colţul cultural: PICNICultura

Articolul a fost vizualizat de 1,225 ori

A fost promulgată legea picnicului. Dar ce legătură, vă veţi întreba, are picnicul cu activitatea culturală pe care încerc să o promovez în generosul colţ rezervat pentru mine?
Păi, cred că toate activităţile şi obiceiurile asortate cu mici, grătare, bere şi manele, ce se prestează la iarbă verde, pe întreaga suprafaţă a României, arată nivelul cultural al poporului european “care este”. 

"Cultura" picnicului la români

Legea picnicului, propunerea legislativă a Asociaţiei Green Revolution privind activitatea de picnic, a fost aprobată la sfârşitul lunii februarie de către Camera Deputaţilor şi apoi promulgată de preşedintele ţării.  Actul normativ trece responsabilitatea zonelor de picnic în sarcina autorităţilor locale, stabileşte criterii clare de amenajare şi dotare a zonelor de picnic, precum şi amenzi pentru cei care încalcă aceste prevederi.

Pe de altă parte, documentul nu indică numărul, suprafaţa sau tipul zonelor de picnic alese de către autorităţile locale, ci stabileşte un cadru general de reguli şi obligaţii pe care autorităţile, dar şi publicul larg, trebuie să le respecte atunci când derulează activităţi de picnic. Ca de obicei, “teoria ca teoria, da’ practica ne omoară”. E adevărat că pe unde am umblat nu am văzut munţii şi văile pline de “fumuri” şi “zgomote muzicale” aşa cum găsim pe plaiurile mioritice. După o săptămână de muncă, oamenii epuizaţi caută recreere prin păduri, pe marginea râurilor, la picnic. Ce se întâmplă pe acolo ştiţi şi dumneavoastră. Grătare, fum, manele, ţipete, persoane care îşi spală maşinile în albia râului, PET-uri, pungi de plastic, resturi de mâncare, câini vagabonzi, altfel spus – picnic la români. Vorbind şi despre alte obiceiuri care au deja dimensiune naţională, sunt convins că vă deranjează când unul supărat pe viaţă îşi scoate instalaţia muzicală pe geamul apartamentului şi petrece auditiv împreună cu întreg cartierul, sau când vedeţi cum unii scuipă pe stradă ori aruncă hârtii şi resturi de ţigări.
Continuând să prezint situaţiile neplăcute, vă aduc aminte că vă mai enervaţi atunci când încercaţi să intraţi cu maşina în trafic şi niciun şofer nu vă ajută, sau când, în situaţii delicate, unii înjură, claxonează şi produc tensiuni. Sau când unii cu “ceafa lată” dau volumul la maxim la instalaţii audio din care se aud cuvinte obscene “esprimate” cu talent muzical de adevăraţii formatori de opinii în rândul unor tineri, în maşinile de mâna a doua, aduse din Occident.

Anul trecut, am văzut arzând pădurile, incendiul fiind provocat de persoane care îşi curăţau ogoarele cu ajutorul focului. Totală inconştienţă şi lipsă de responsabilitate.Vă las pe dumneavoastră să completaţi tabloul comportamental lipsit de orice urmă de civilizaţie.

Toate aceste situaţii ar avea nevoie să fie corectate prin legi clare, eficiente. Şi atunci spun că legea aceasta a picnicului este necesară, dar, din păcate, nu cred că se va aplica. În primul rând, pentru că nu există alternative, acele spaţii special amenajate pentru activităţi de recreere în spaţiul public. Legea are ca scop prevenirea, reducerea şi eliminarea impactului negativ asupra mediului, asupra stării de sănătate a populaţiei, generat de practicarea inadecvată a activităţilor de picnic. Nobilă intenţie, ineficientă aplicare. Credeţi că oamenii vor renunţa să iasă la picnic în locuri nepermise? E clar că nu.

Până nu vor exista zone special amenajate pentru activităţile de picnic, aparţinând domeniului public sau privat, dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru desfăşurarea activităţilor de picnic şi în care aprinderea focului este permisă, oamenii vor face în continuare acelaşi lucru. Vor urma mai multe ştiri şi interviuri cu persoane care vor declara că se simt foarte bine la iarbă verde, că este singura modalitate de relaxare pe care şi-o permit, că ei nu distrug, nu deranjează şi că aşteaptă să găsească locuri amenajate.

Până la urmă, modul în care ne comportăm în public sau în natură arată care este nivelul cultural al unui popor. Nu cred că situaţiile prezentate mai sus pot fi promovate pe TVR Cultural. Teoreticienii culturii din secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea şi foarte mulţi dintre cei de azi identifică cultura şi civilizaţia pe care adesea le opun naturii. Astfel, oamenii cărora le lipsesc semnele culturii înalte par adesea mai naturali şi observatorii critică sau, dimpotrivă, apără elementele culturii înalte care ar inhiba “natura umană”. Oare legea picnicului inhibă “natura umană”?

Tags:

About Mircea Goian