Marţi a fost ziua “gumelor” de iarnă

Articolul a fost vizualizat de 2,377 ori

Teoretic, de la 1 noiembrie, cauciucurile de vară au intrat “în ilegalitate” în România. Legea care obligă proprietarii de automobile să-şi echipeze maşinile cu “gume” de iarnă umple de clienţi atelierele mecanice. Zilnic, în service-ul unde lucrează mecanicul Viorel Chiba, circa 25 de proprietari de maşini aşteaptă să îşi echipează automobilul cu cauciuri de iarnă.

“Numărul clienţilor a început să crească în urmă cu aproximativ trei săptămâni. În ultimele şapte zile am avut între 20 şi 25 de clienţi zilnic. În prima zi de aplicare a legii, numărul acestora a trecut de 30. În 2010, în această perioadă, de abia dacă montam cinci – şase seturi de cauciuri de iarnă pe zi. Am observat că, în ciuda crizei, aproape toţi clienţii au cauciucuri de iarnă noi, nerulate, spre deosebire de anii trecuţi, când erau predominante «gumele» achiziţionate în sistem second-hand”, spune Viorel Chiba.

Viorel Chiba

Acesta este de părere că ritmul în care hunedorenii îşi schimbă cauciucurile nu este la maxim din cauza condiţiilor meteo. “Încă nu vin toţi, cât timp e cald şi asfaltul e uscat. Dacă acum ar cădea însă o ninsoare, sunt convins că ar trebui să schimb cauciucurile la 100 de maşini în fiecare zi”, spune mecanicul. Veniturile încasate de atelierul de vulcanizare au crescut în această perioadă de trei ori.

Boom-ul se va înregistra şi la primăvară

După echiparea de iarnă, va urma, firesc, “dezechiparea” de primăvară. “Ne aşteptăm ca din luna martie să înregistrăm aceeaşi creştere de comenzi, atunci când cauciucurile de iarnă vor trebui schimbate cu cele de vară”, spune Viorel Chiba.

Mecanicul explică de ce proprietarii de maşini se vor grăbi să revină la cauciucurile de vară: “Folosirea unui cauciuc de iarnă la o temperatură mai mare de şapte grade Celsius face ca acesta să se uzeze în circa 10-15 mii de kilometri. Cum preţul cauciucurilor trece de 200 de lei bucata, nimeni nu va dori să «arunce» 800 de lei pe asfalt”.

Tags: ,

About Adrian Sălăgean