Au ajuns în Bucureşti la sfârşitul anilor ‘90, cu bagajul doldora de visuri şi chef de muncă. Între timp, şi-au câştigat locul printre cei mai apreciaţi jurnalişti din România, iar emisiunile de ştiri pe care le prezintă sunt urmărite cu conştiinciozitate de către milioane de români. Cu toate că, de mai bine de 10 ani, se confruntă zi de zi cu “tupeul de capitală” şi poartă pe umeri responsabilitatea de a fi persoane publice, nu şi-au pierdut omenia şi căldura sufletească specifice locurilor unde s-au născut. Încă salută cu “Servus”, îşi păstrează accentul ardelenesc şi sunt mândre că sunt hunedorence. Amalia Enache şi Sanda Nicola se simt ireversibil legate de oraşele natale, acolo unde au cele mai frumoase amintiri şi unde au învăţat cele mai importante lecţii, cărora le datorează succesul de astăzi.
Poveştile celor două prezentatoare sunt asemănătoare. Dragostea lor pentru televiziune a învins ataşamentul faţă de oraşul numit “acasă”, reprezentând motivul pentru care şi-au părăsit “cuibul” atât hunedoreanca Amalia Enache, cât şi deveanca Sanda Nicola.
Sanda, o tânără într-o televiziune dintr-o lume nouă
Sanda îşi aminteşte cum, la 20 de ani, fără să stea prea mult pe gânduri, a acceptat provocarea destinului şi s-a urcat în trenul de Bucureşti, pentru a se afirma în presa centrală. “În 1998, am participat la un concurs pentru un post de prezentator la Prima TV, care abia se lansase. Am obţinut postul şi m-am mutat în Bucureşti. Nu ştiam atunci ce va urma, pur şi simplu mi-am încercat norocul în mass-media la nivel naţional. Nu aveam niciun plan concret, doar multă dorinţă de a învăţa mai mult.”, povesteşte prezentatoarea ştirilor de week-end ale postului Digi 24. Cu toate că Bucureştiul îi promitea oportunităţi profesionale nenumărate, deveanca nu a fost ademenită de mirajul marelui oraş.
La început, despărţirea de cei dragi de la Deva a fost chiar dureroasă. “Mi-a fost foarte greu să mă adaptez la viaţa din Capitală, să mă despart de tot ce iubeam acasă şi, o dată la două săptămâni, îmi făceam bagajele să mă întorc înapoi”, mărturiseşte Sanda Nicola. Dragul de meseria pe care o practică şi ambiţia de a cuceri presa centrală au motivat-o, însă, să rămână la Bucureşti şi să muncească pentru a-şi construi o carieră solidă. A reuşit ceea ce şi-a propus şi, rând pe rând, a bifat cam tot ceea ce se putea bifa în jurnalism, fiind corespondent internaţional, prezentator de ştiri, producător de emisiuni, chiar şi profesor de jurnalism TV. Niciun alt loc nu i-ar fi putut servi mai bine ca Bucureştiul drept “trambulină” din punct de vedere profesional, dar, în 14 ani de când locuieşte în el, acest oraş nu i-a devenit cămin.
Dorul de oamenii de acasă
Cel mai mult îi lipsesc Sandei Nicola oamenii de la Deva. “Mi-e dor de francheţea oamenilor de acasă. La noi, oamenii îţi spun în faţă ce gândesc. Sunt critici şi adesea aspri la vorbă, dar niciodată rău intenţionaţi. Îmi lipsesc prietenii mei de-acasă şi mă trezesc de multe ori foarte tristă, pentru că n-am mai reuşit să leg relaţii atât de sincere de când am plecat. Mi-e dor de atmosfera din Expres, Club 69 şi barul lui Bobo din Gojdu, locuri în care am fost foarte fericită şi în care mă simţeam atât de în largul meu”, spune Sanda.
De oameni îi este dor şi Amaliei Enache. Vedeta PRO TV şi-a găsit locul la Bucureşti şi afirmă că viaţa ei este cu totul acolo şi că nu se mai poate vedea altundeva decât în Capitală, unde se află şi televiziunea pentru care lucrează. Cu toate acestea, ea recunoaşte că, oricât de bine s-ar simţi în noul său mediu, niciunde nu va mai fi înconjurată de oameni cu aceeaşi structură sufletească pe care o au hunedorenii şi pădurenii ei. “Mi-e dor de cumsecădenia, de decenţa şi de umorul oamenilor din locul în care m-am născut. Hunedoara are norocul unor oameni foarte, foarte buni, pe care nu i-am mai întâlnit altundeva, aşa că va fi mereu oraşul meu de suflet”, spune prezentatoare ştirilor PRO TV.
Descrierile locurilor de origine şi ale experienţelor trăite acolo de către cele două jurnaliste se împletesc perfect. Cuvintele lor vorbesc despre aceleaşi valori, cu aceeaşi emoţie.
Blocul Sandei, cu uşi descuiate
Omenia celor care au înconjurat-o în copilărie a fost marcantă şi pentru Sanda Nicola. Ea nu poate uita sentimentul de apartenenţă la comunitate pe care îl avea în Zarand, cartierul muncitoresc în care a copilărit, oferit de vecinii săritori pe care îi avea, care erau oricând gata să te ajute şi care trăiau cu uşile mereu descuiate pentru musafiri neanunţaţi. “Îmi aduc aminte cu mare plăcere de vecinii mei de bloc. Uşile tuturor erau mereu deschise şi, dacă simţeam miros de clătite sau de o prăjitură bună, intram în casele lor ca la mine acasă. Ne ajutam unii pe alţii, ne împrumutam unii altora alimente, cărţi sau haine, eram cu toţii o mare familie”, rememorează deveanca, astăzi cunoscută şi îndrăgită de o ţară întreagă.
Sub Cetate, Sanda Nicola a avut o copilărie de Creangă citadin. “Cartierul meu este lângă Sala Sporturilor şi ştrand. Eram foarte mulţi copii de vârstă apropiată în cartier. Învăţam împreună, ne jucam împreună, ne băteam şi apoi ne împăcam. Aventura noastră era să întrăm la ştrand fără bilet, printr-o spărtură în gard. Nu lipseam de la competiţiile şi de la concertele care se ţineau la Sala Sporturilor”, povesteşte ea.
De o copilărie fericită s-a bucurat şi Amalia Enache. “Până la 14 ani, am copilărit într-un sat de munte, la câţiva kilometri de Hunedoara. Pădurile, râul, pârâul din faţa casei, lacul, toate mi-au fost un nesfârşit teren de joacă în copilărie”, îşi aminteşte jurnalista.
Prietenii pe viaţă
Anii de liceu sunt pentru cele două prezentatoare un lung lanţ de amintiri frumoase. Sanda Nicola are şi astăzi emoţii când îşi aminteşte de ziua în care a prezentat Balul Bobocilor împreună cu Ciprian Roncea, colegul său de bancă din liceu şi cel care îi este şi astăzi cel mai bun prieten. Nota de 10 la Filozofie, obţinută la Bacalaureat, rămâne pentru Sanda una dintre cele mai mari reuşite din viaţa sa.
Pentru Amalia Enache, prieteniile din liceu s-au dovedit, de asemenea, prietenii pentru toată viaţa: “Prietenii pe care mi i-am făcut în liceu îmi sunt şi acum prieteni buni. Între timp, au apărut copiii, iar eu sunt naşa fetei colegei de bancă şi prietenei mele Cristina. De curând, am vizitat-o pe Ruxi, o altă dragă prietenă, la Bruxelles. Sunt legături pe care le-am făcut atunci şi care au rămas pe viaţă.”, declară Amalia. Ea are încă vii în minte plimbările lungi de pe “faleza” din Hunedoara, petrecerile de apartament sau prima întâlnire romantică de la Cinciş. “Eram pentru câteva zile la Lacul Cinciş. S-a întâmplat să fie şi ceva serbare a verii pe acolo, aşa că artificiile ne-au prins seara în barcă, pe lac. Îmi amintesc şi că mi-a cules nişte flori de pe mal, pe care eu le ştiam urât numite, bietele flori! Dar am avut romantism deplin. E uşor să zâmbesc acum, la atâţia ani distanţă, de ceva ce atunci mă tulbura complet.”, se destăinuie vedeta PRO TV.
Jurnalismul, dragostea din liceu
O dragoste din liceu care s-a dovedit durabilă a fost pentru Sanda Nicola şi pentru Amalia Enache şi jurnalismul. Amândouă au făcut cunoştinţă cu presa pe când erau elevele celor mai respectate licee din Deva şi, respectiv, Hunedoara. Încă de atunci, de la începuturi, cele două au făcut sacrificii pentru jurnalism, chiar dacă a fost vorba despre a-şi asuma note mai mici, din cauza chiulului pentru filmări, sau despre a-şi atrage antipatia unor profesori prin articole incisive, publicate în revista şcolii.
“Cu toate că învăţam destul de bine, am făcut multe boacăne în liceu. Mai ales după ce am început să lucrez la 3TV Deva, în clasa a XI-a. Chiuleam destul de mult ca să filmăm pentru emisiunea care se difuza sâmbăta dimineaţa. Spre norocul meu şi al celorlalţi colegi care lucrau la televiziune, profesorii noştri ne-au înţeles şi au fost convinşi că joaca asta de-a televiziunea poate să se transforme în ceva foarte serios.”, povesteşte Sanda Nicola, absolventa colegiului “Decebal”.
Cam în aceeaşi perioadă, la Hunedoara, Amalia Enache venea cu ideea înfiinţării unei reviste a liceului Mate-Fizică, în care învăţa. Privind retrospectiv, consideră că publicarea acelei reviste, la începutul anilor ’90, a fost un real gest de rebeliune: “Perioada în care am făcut eu liceul era la scurt timp după Revoluţie şi faptul că purtam fuste scurte era o răzvrătire în sine. Dar, totuşi, cea mai mare rebeliune rămâne că ne-am creat o revistă a liceului. Nu era deloc ceva cu care profesorii să fie în acei ani obişnuiţi, era o atitudine atât de nouă din partea unor puşti, încât de foarte multe ori i-am înfuriat cu ceea ce scriam acolo.”, îşi aduce aminte absolventa Colegiului Naţional “Iancu de Hunedoara”.
Deva, prin ochii Sandei Nicola
Oraşul în care treci zilnic pe lângă oameni adevăraţi, curajoşi, dureros de sinceri uneori, dar atât de calzi. Dincolo de arhitectură şi date demografice, Deva este o comunitate cu un stil de viaţă aparte, în care nimeni nu e niciodată singur. Este un loc binecuvântat de natură şi sfinţit de oameni pe care te poţi bizui. În meseria mea, oportunităţile sunt mai mari şi mai relevante “la centru”, în capitală, dar ştiu sigur că va veni o zi când voi fi mult mai prezentă decât acum în viaţa devenilor.
Hunedoara, prin ochii Amaliei Enache
E oraşul în care există cel mai frumos castel medieval din România, e oraşul aşezat într-o zonă miraculos de frumoasă, are urme adânci din perioada lui industrială şi un calm pe care nu l-am găsit în altă parte.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.