Autorităţile vor să dea înapoi ce au luat de la bugetari

Articolul a fost vizualizat de 1,353 ori

Este tot mai sigur că salariile bugetarilor vor reveni în curând la nivelul din 2010, înainte ca oficialii să taie 25%. Liderii coaliţiei de guvernare au anunţat luni că economia îşi permite să le readucă la nivelul de acum doi ani. 

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, luni, după şedinţa BPN al PDL, că reîntregirea salarilor bugetarilor va avea loc “cât mai repede, în măsura în care echilibrul bugetar se menţine”, arătând că nu ştie dacă va fi în iunie sau în mai.

Decizia va fi luată însă numai cu acordul Fondului Monetar Internaţional, care începe marţi a cincea misiune de evaluare a României. Negocierile vor dura aproximativ două săptămâni şi abia la finalizarea lor poate fi anunţată o decizie.

În cadrul acestor discuţii, autorităţile române trebuie să explice de ce nu au reuşit să respecte o serie de angajamente. Nu au fost numiţi manageri privaţi la nicio societate de stat,  privatizarea companiilor de stat bate pasul pe loc, iar vânzarea la bursă a acţiunilor firmelor de stat nu avansează, aşa cum au promis oficialii la ultimele negocieri. Un bugetar care avea în mai 2010 un salariu de 1000 de lei, a rămas în iunie cu 750.

În ianuarie, salariul a crescut cu 15%, la 862 de lei, ceea ce însemnă că pentru reîntregirea acestuia salariatul ar trebui să primească alţi 138 de lei, adică o creştere de 16%.

Tags:

About Adrian Sălăgean