“ANL-urile” sunt prea scumpe pentru hunedoreni

Articolul a fost vizualizat de 2,299 ori

Deşi locuinţele din blocurile ANL pot fi cumpărate de chiriaşi de ceva vreme, foarte puţine familii au ales să cumpere aceste imobile. Autorităţile spun că, în comparaţie cu preţul pieţei, costul unui apartament ANL este dublu, el putând să ajungă la 120.000 de lei. Chiria, pe de altă parte, este foarte avantajoasă: de 10 ori mai mică decât la un proprietar privat. 

Speranţele chiriaşilor ANL din judeţul Hunedoara de a-şi cumpăra locuinţele s-au năruit odată cu stabilirea unui preţ unic pe ţară, pe metrul pătrat, mult mai mare decât valoarea actuală, dată de piaţa locală

În municipiul Hunedoara, niciunul dintre apartamentele din cele două blocuri construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) şi date în funcţiune în 2007, respectiv 2008, nu a fost vândut. Reprezentantul autorităţilor locale, Alin Boldor, spune că asta se întâmplă din cauză că preţul unui singur metru pătrat într-o asemenea locuinţă este de 411 euro, mult prea mare faţă de preţul pieţei.

“Prin Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului 165 din 2012, privind stabilirea valorii de înlocuire pe metru pătrat pentru acest an, în vederea vânzării locuinţelor pentru tineri, s-a stabilit un preţ comun, unic pe ţară, indiferent de localitatea în care se află blocul ANL. Preţul apartamentelor a crescut astfel foarte mult, costul unei locuinţe ANL în Hunedoara fiind acelaşi cu cel al un apartament similar situat într-unul dintre oraşele mari ale ţării. Înainte valoarea era şi mai mare: 437 de euro, dar acum s-a mai micşorat.

Cu doi ani în urmă însă, se făcea o evaluare a locuinţelor, în funcţie de preţul pieţei, deci în oraşele de provincie, cu putere de cumpărare redusă, costurile erau mult mai mici. Pe de altă parte, în primii ani, apartamentele nu s-au putut cumpăra. ANL impusese solicitanţilor să stea mai întâi cinci ani în chirie, pentru ca să poată cumpăra apartamentul. Acum, în condiţiile în care hunedorenii nu au bani, nu a venit nicio solicitare de cumpărare şi nici nu cred că o să cumpere cineva la preţul ăsta”, explică Alin Boldor.

În acest moment, 108 familii hunedorene ocupă garsonierele sau apartamentele construite prin ANL. Contravaloarea chiriei este cuprinsă între 52 de lei, pentru o garsonieră cu un singur balcon, şi 68 de lei, pentru un apartament cu două camere. În municipiul Hunedoara mai este “în curs de execuţie” un bloc ANL pe strada Alexandru Vlahuţă, în zona Şcolii Generale Nr. 12, însă, după ce primăria a făcut toate demersurile care o priveau referitoare la asigurarea utilităţilor (reţea de apă, canalizare, zid de sprijin), Agenţia Naţională pentru Locuinţe nu a mai venit cu nicio contribuţie, aşa că lucrurile trenează de câţiva ani.

Autorităţile locale se contrazic

În Brad, administraţia locală a reuşit să construiască două blocuri în parteneriat cu ANL. Primul, având 38 de locuinţe, a fost inaugurat în 2004, iar cel de-al doilea, cu 50 de apartamente, a fost dat în folosinţă în 2010. Administraţia locală a primit doar două solicitări de cumpărare a unor locuinţe din blocul inaugurat în urmă cu opt ani, cereri venite înainte de stabilirea preţului unic, naţional.

Speranţele chiriaşilor ANL din judeţul Hunedoara de a-şi cumpăra locuinţele s-au năruit odată cu stabilirea unui preţ unic pe ţară, pe metrul pătrat, mult mai mare decât valoarea actuală, dată de piaţa locală

“Blocul din 2004 are 38 de locuinţe, iar cel inaugurat în 2010 are 50. Apartamentele din blocul care a fost finalizat în 2010 pot fi vândute de puţin timp, după ce legea s-a modificat, iar chiriaşii ANL pot cumpăra apartamentele după un an de la semnarea contractelor de închiriere, de aceea cred că nu au fost solicitări. În plus, probabil că preţul mare stabilit la nivel naţional face dificilă cumpărarea unui apartament în blocurile ANL, mai ales că nimeni nu are atâţia bani gheaţă, iar băncile nu oferă credite atât de mari, la salariile modeste de la noi din zonă”, afirmă şefa Biroului Administrarea Domeniului Public şi Privat (ADPP) din cadrul Primăriei Brad, Cristina Lăzărescu.

La Petroşani, a fost dat în folosinţă un singur bloc ANL, cu 18 locuinţe, însă din 2009 – de când a fost ocupat de chiriaşi – aici nu există nicio cerere de cumpărare. Directorul Serviciului ADPP Petroşani, Lucian Dragomir, contrazice autorităţile din municipiile Hunedoara şi Brad şi spune că preţul stabilit de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu este de 411 euro pentru un metru pătrat, ci 570 de euro pentru suprafaţa amintită. “E drept că a intrat în vigoare rata de amortizare a clădirii, dar aceasta este numai câţiva euro pe an.

Preţul nu este 411 euro, ci 570 de euro pe metrul pătrat”, susţine Dragomir. Potrivit autorităţilor centrale, alte 1.800 de locuinţe ANL vor fi terminate în acest an, dar construcţii noi nu vor fi începute în 2012.

Tags:

About Ada Beraru