Editorial: Ţara valorilor plagiate

Dreşi cu Bulgary after-shave, obrajii fini ai granzilor politicii româneşti sunt muşcaţi de vitriolul corupţiei unui sistem pe care chiar ei înşişi l-au creat. Abia se ridică câte unul pe funcţii, că tinichelele încep să sune strident.

Nu ştiu dacă domnul premier Ponta şi-a luat doctoratul prin furt, sau, mă rog, prin copy-paste cum i se spune acum. Oricum, nu m-aş mira să fie aşa, dată fiind industria diplomei din România, care serveşte cu doctorate figuri cu mult mai modeste pe scara influenţei. Elita post-comunistă, în care sunt cuprinşi şi numeroşi politicieni, dă dovada unei avidităţi feroce pentru titluri academice, pe care s-au mulat, la interes, numeroase universităţi de stat şi private, în care titlurile de doctor se dau aşa cum se produc covrigii la bandă. Şi ce profesor universitar s-ar da ofensat că paragrafe întregi din lucrarea sa sunt copiate în lucrarea de doctorat al învăţăcelului său, când naşul era în epocă “marele” Adrian Năstase?
Tot acest ritual de “înnobilare intelectuală” cu taxă e o sminteală a unei mediocrităţi dominante, care transformă în produs de masă râvna solitară a Ceauşeştilor de a se pre-semna cu titluri fanfaronice, cum a fost celebrul triptic de ”academician, doctor, inginer”. 

E grav sau nu e grav că primul-ministru al României, Victor Ponta, şi-ar fi luat doctoratul ca pe un bilet de vacanţă în Dubai? Prea puţin contează pentru propăşirea naţiei. Pe prestigiul, şi aşa discutabil, a persoanei premierului însă lăturile curg valuri. Ce e într-adevăr de ocărât este că “magistratul” Victor Ponta, cum îi place actualului premier să ne tot aducă aminte, s-a pretat la un aranjament de această speţă. Pe vremea când îi ducea mapa lui Adrian Năstase, lui Victor Ponta i-a trebuit neaparat titlul formal de doctor, în loc ca domnia sa să înveţe pe bune şi din timp rolul instituţiilor europene sau cum e structurat un buget naţional.

Reacţia lui Ponta la acuzele de plagiat trădează însă un personaj aproape sinistru, un guşter politic cu sânge rece, care, sub aerul său soft şi sprinţar, pare tipul de politician capabil să lanseze mari atentate la adresa democraţiei cu tupeul unui Nero. Căci ce altceva decât un atentat mascat prost a fost manevra de a-l spăla penal pe Adrian Năstase. Prin comparaţie, numirea domnului Mang sau a doamnei Dumitrescu la Educaţie sunt nişte pocnitori de Crăciun în siajul de murdării adunate deja în scutecele noii Puteri.

Un Ponta cu imaginea şifonată nu miră însă prea tare. Omul nu a picat din lună, e o creaţie a politicii româneşti şi, prin urmare, este perfect compatibil la moralitate şi apucături cu oricare dintre protagoniştii scenei politice, fie că e vorba de Geoană, Videanu, Verestoy Attila sau, mai nou, Dan Diaconescu.

Scandalul pică prost însă pentru actuala putere USL-istă, intrată pe propria mână la erodare. După putoarea mlaştinii de şmenuri, mânăreli şi abuzuri având ca mascotă nurii doamnei Udrea, oamenii aşteptau din partea noilor lideri o gură de aer curat, măcar în registrul moral. “Cel mai corect guvern” nici măcar nu s-a străduit să salveze, de bine de rău, aparenţele. A intrat în brazda “nasoalelor” de-a dreptul.

Ce urmează? Observ, ca prioritate de moment a primului ministru, o călcătură mediatică pe picioare cu preşedintele Băsescu pentru reprezentarea României la Consiliul European. Înverşunarea celor două personaje pe această chestiune e ridicolă şi până la urmă fără miză. Bruxelles-ul ne cheamă doar să ne dea temele de casă, iar noi nu dăm voturi pe prezenţa la UE.