În ce ape ne scăldăm, la propriu

Canicula ne fugăreşte din locurile încinse înspre oazele de verdeaţă, iar hunedorenii care nu îşi permit să meargă la mare nu au decât să se rezume la ieşiri la ştrand sau în apropierea oraşelor. Cu toate acestea, mare atenţie: în judeţul nostru autorităţile nu monitorizează apele pentru îmbăiere! Motivul: pe hârtie, acestea nu există. 

În judeţ nu există oficial zone naturale pentru îmbăiere, pentru că nimeni nu gospodăreşte şi verifică zonele deja cunoscute în acest scop

Nici apele din barajul de la Cinciş, zona de agrement numărul unu pentru hunedoreni, dar nici Mureşul şi nici Streiul nu pot fi considerate ceea ce legea denumeşte „ape naturale de îmbăiere”. Medicul Ştefan Repede, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, spune că lista naţională cu ape de îmbăiere nu include niciuna dintre apele din judeţul Hunedoara, aşa că oricine alege să înoate sau să se bălăcească, pur şi simplu, în lacuri sau în apele curgătoare o face pe propria răspundere.

„Apele naturale de îmbăiere sunt supuse unei directive europene şi, potrivit legii, trebuie monitorizate de către autorităţile responsabile cu sănătatea publică. Apa din barajul Cinciş, de exemplu, nu este considerată apă pentru îmbăiere, ci apă pentru băut, ca sursă pentru Hunedoara, deşi, în general, se foloseşte apă din Retezat. De-a lungul anilor, am făcut mai multe demersuri, prin care toţi cei care au vile în zonă şi-au făcut şi sisteme proprii de canalizare şi fose septice, astfel încât acestea să nu mai fie deversate în baraj, aşa cum se întâmpla cu mai mulţi ani în urmă. Acum nu mai sunt probleme, pentru că – dacă ar fi – am avea reclamaţii. Noi am cerut Consiliului Judeţean să schimbe destinaţia apei din barajul de la Cinciş, din apă pentru uz casnic, în apă de îmbăiere.

Însă, în judeţul Hunedoara, în acest moment, nu avem nicăieri aşa ceva”, explică medicul Ştefan Repede. Acesta adaugă că ideal ar fi ca în lacurile sau barajele artificiale, a căror apă este folosită pentru alimentarea reţelei de apă potabilă a oraşelor, să fie interzisă îmbăierea, însă medicul mai spune că aceasta nu pune în pericol sănătatea hunedorenilor, mai ales în cazul lacului de la Cinciş, care este foarte întins şi adânc, iar, până ajunge în paharele hunedorenilor, apa este tratată.

Îmbăierea vă poate periclita sănătatea

„Probleme ar fi doar dacă fosele septice s-ar vărsa, din nou, în lac. Atunci ar fi pericol mare! Însă interdicţia de a te scălda în apele lacurilor sau în apele curgătoare nu există nicăieri în legislaţie”, menţionează Ştefan Repede. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara mai spun că hunedorenii nu ar trebui să îşi facă probleme în ceea ce priveşte deversarea apelor uzate în Mureş, pentru că aceasta se face numai după o epurare prealabilă. Singurele ape care se varsă în Mureş fără a mai fi epurate sunt apele pluviale (de ploaie). „O situaţie specială a fost înregistrată acum vreo 10 ani, la Călan, unde un canal care prelua apele reziduale, dar şi pe cele pluviale, se vărsa apoi direct în Strei. Ulterior, sistemul a fost modificat, apele reziduale au fost trecute prin staţia de epurare, iar acum nu mai avem probleme”, explică medicul Ştefan Repede. Reprezentantul DSP Hunedoara adaugă, totuşi, că oricine alege să se răcorească îmbăindu-se în alte ape decât cele din bazinele şi ştrandurile autorizate riscă să se îmbolnăvească, pentru că, judeţul neavând ape de îmbăiere, Direcţia nu face monitorizarea cerută de lege pentru acestea.

Potrivit Ordinului Ministerului Sănătăţii 536 din 1997, calitatea apei din zone naturale (mare, râuri, lacuri) trebuie să corespundă unei întregi serii de parametri microbiologici (care vizează cantitatea de coliformi totali, colifomi şi streptococi fecali, absenţa bacteriilor patogene Salmonella şi a ouălor de geohelminţi) pentru a putea fi folosită la îmbăiere. Apa din zonele naturale amenajate pentru înot poate fi împărţită trei categorii. Prima ar fi reprezentată de apa bună de îmbăiere, apoi este apa acceptabilă şi apa care nu se recomandă pentru înot sau recreere, pentru că prezintă un risc real pentru sănătate. Mai mult, legea mai cere administratorilor ca în fiecare zonă naturală amenajată pentru îmbăiere sau înot să instaleze avertizoare privind categoria de apă.

Ştrandurile îngrijite, varianta mai sigură

Purtătorul de cuvânt al ApaProd Hunedoara, Bogdan Leucuţa, spune că locuitorii zonei de centru-nord a judeţului, care este deservită de compania amintită, nu au de ce să îşi facă probleme, chiar dacă mii de hunedoreni se bălăcesc toată vara în lacul de acumulare de la Cinciş. „Apa din barajul Cinciş este preluată de ApaProd şi tratată, conform standardelor, la staţia de tratare de la Sânpetru. Se fac teste de calitate de două-trei ori pe zi, iar acestea sunt duse pentru verificări şi avizare la Deva, la Direcţia de Sănătate Publică. Oricum, hunedorenii trebuie să ştie că sursa numărul unu pentru oraş este Râu Bărbat, respectiv Hobiţa, iar apa din baraj este folosită doar câteva zile pe an, în cazul în care sunt necesare reparaţii la magistrala de alimentare sau în alte cazuri de urgenţă, aceasta fiind doar sursa secundară de alimentare.

Mai mult, în cazul în care se trece pe varianta alternativă, avem la dispoziţie şi patru foraje, care au constituit odinioară prima sursă de apă a Hunedoarei. Apa provenită din baraj este amestecată cu apă provenită din aceste foraje, iar apoi tratată, pentru a îndeplini cele mai stricte criterii de calitate”, susţine Leucuţa. Pentru cine nu vrea să îşi rişte sănătatea înotând în ape care nu sunt monitorizate de autorităţi, o varintă ar fi ştrandurile. „În judeţ sunt vreo 10 ştranduri, iar în ultima vreme acestea nu au pus probleme serioase inspectorilor în sănătate, toată lumea încercând să se conformeze”, precizează medicul Ştefan Repede.

Ce condiţii impune legea

Trebuie să ştiţi, însă, că şi ştrandurile sau bazinele au de îndeplinit o serie de criterii de calitate. Ele trebuie să asigure un minimum de 2,5 mp luciu de apă, pentru fiecare persoană care se scaldă în zone cu adâncimea apei sub 1,20 m şi cel puţin 6,25 mp luciu de apă, pentru fiecare persoană care se scaldă în zonele în care adâncimea apei este mai mare de 1,20 m. Perimetrul apei de mică adâncime trebuie delimitat de cel de mare prin geamanduri, iar ştrandurile trebuie să aibă o zonă de îmbăiere cu adâncimi de 0,60 m, delimitată prin cordon de siguranţă, pentru copii.

Zona de uscat sau de plajă a ştrandurilor, lacurilor sau al râurilor trebuie să asigure cel puţin 3,25 metri pătraţi pentru fiecare înotător. Nisipul plajelor nu trebuie să conţină germeni patogeni, ouă de geohelminţi şi candidele patogene. Limpezimea apei, unul dintre criteriile de calitate, se determină cu ajutorul unui disc negru, de 15 centimetri, care trebuie să fie vizibil cu uşurinţă în punctul cel mai profund al bazinului. Mai mult, bazinele de înot trebuie să fie prevăzute cu instalaţii de încălzire a apei în aşa fel încât apa de îmbăiere să aibă o temperatură de cel puţin 22 – 24 grade Celsius.

În plus, legea face deosebire între trei tipuri de bazine: cu recirculare a apei zilnic, cu primenire continuă a apei, fără recirculare şi fără posibilităţi de primenire. Astfel, dacă în cazul bazinelor cu recirculare zilnică a apei trebuie recirculat prin sistemul de filtrare şi clorizare întregul volum de apă al bazinului şi, în plus, înlocuită a zecea parte din volumul apei, iar săptămânal se va face spălarea şi dezinfecţia bazinului, la bazinele cu primenire se va schimba zilnic cel puţin o treime din volumul apei din bazin, care va fi golit, spălat şi dezinfectat la cel mult 3 zile. Pentru bazinele fără recircularea apei şi fără posibilităţi de primenire continuă, bazinul se va goli, se va spăla, dezinfecta şi reumple zilnic. În cazul în care administratorii ştandurilor nu respectă aceste reguli ar fi bine să ştim că ne putem alege cu conjunctivite, otite, diaree şi dermatite.