Mozaic: Ce trebuie să ştiţi despre epilarea fără ceară

Articolul a fost vizualizat de 2,170 ori

Pe lângă epilarea cu ceară, despre care am vorbit săptămâna trecută, există şi alte metode prin care puteţi scăpa de părul nedorit de pe corp. 

Epilarea cu cremă epilatoare

Epilarea cu zahăr este una dintre cele mai vechi metode de îndepărtare a părului nedorit

Crema epilatoare reprezintă opţiunea ideală pentru îndepărtarea rapidă şi pe termen scurt a părului nedorit de pe corp. Aceasta este uşor de folosit, nu este dureroasă şi îşi face efectul în aproximativ cinci minute. Este o metodă igienică de epilare şi se poate folosi pentru orice parte a corpului, inclusiv pe zonele cu grad mai ridicat de sensibilitate, precum zona inghinală şi axilele. Spre deosebire de ceara încălzită, crema nu smulge firul din rădăcină, ci îl îndepărtează de la suprafaţa epidermei. Părul va creşte mult mai repede, în aproximativ patru zile, mai des şi mai gros, tocmai pentru că nu a fost smuls din rădăcină. Nu este indicat să faceţi din epilarea cu cremă un obicei. Elementele chimice din compoziţia acesteia pot cauza iritaţii la nivelul pielii. Este recomandat să renunţaţi la acest procedeu în cazul în care aveţi o piele mai sensibilă.

Epilarea cu lama

Îndepărtarea părului cu ajutorul lamei de ras reprezintă cea mai simplă, rapidă şi ieftină modalitate de înlăturare a părului nedorit de pe corp. Mai mult decât atât, exceptând unele accidente minore survenite ocazional din grabă şi neatenţie, este nedureroasă. Deoarece firul de păr creşte foarte repede, în interval de cel mult două sau trei zile, această metodă este recomandată doar în cazul unei urgenţe. Întrucât firul de păr se dezvoltă în profunzimea foliculilor, epilarea cu lama de ras nu va influenţa structura sau culoarea părului. Datorită secţionării perpendiculare a firului de păr, forma extremităţii superioare a acestuia se va modifica şi va da impresia unui păr aspru şi neplăcut la atingere, când va creşte.

Electroliza

Această procedură se bazează pe distrugerea rădăcinii firului de păr cu ajutorul curentului electric, la joasă tensiune. Efectul electrolizei este mai durabil decât cel al cerii epilatoare şi al aparatelor de ras electrice, dar această metodă este costisitoare si poate fi dureroasă. Dacă nu este realizată corespunzător, electroliza se poate solda cu leziuni ale pielii, în urma cărora vor rămâne cicatrici permanente. Electroliza este recomandată persoanelor care au fire de păr puţine şi izolate.

Laser

Epilarea cu laser este cea mai recentă metodă de îndepărtare a părului nedorit de pe corp. Această procedură se realizează ideal pe piele deschisă la culoare, cu fire negre de păr. Tratamentul necorespunzător poate duce la arsuri, leziuni sau decolorări ale pielii. Acestea pot persista câteva luni. Laserul distruge doar firele de păr aflate în faza de creştere şi sunt necesare mai multe şedinţe pentru a obţine rezultatul dorit. Timp de o lună de la tratament, este interzisă expunerea la soare fără cremă de protecţie solară.

Epilarea cu zahăr

Epilarea cu zahăr este cea mai veche metodă de epilare. Faţă de alte metode de epilare, aceasta este mai comodă, se poate face acasă, chiar şi în zonele mai puţin accesibile vederii, fiind uşor de manevrat o biluţă făcută din caramel. Deoarece zahărul se lipeşte doar de firul de păr, nu şi de piele, această metodă de epilare este mai puţin nocivă pentru piele.

Tags: , ,

About Cristi Iuhasz