Editorial: La ce ne-a folosit toată tărăşenia referendumului?

Nu mai era nevoie de dovezi ale faptului că politicienii au o cu totul agendă decât a noastră. Oarecum, e şi normal să fie aşa. Când nu mai ştii ce înseamnă să te temi pentru ziua de mâine, mai e un singur pas până la stadiul în care pierzi contactul cu realitatea. Există însă o categorie de politicieni care se tem pentru ziua de mâine. Anume cei care au “bube” cu iz penal, ale căror temeri au fost dublate în intensitate imediat după încarcerarea lui Adrian Năstase. 

Să zicem, însă, că sunt încă puţini politicieni în această categorie. Puţini, dar puternici, capabili să pună în mişcare structuri de partid şi de stat pentru a-şi apăra poziţiile într-un război perpetuu, în care noţiunea de “popor” nu înseamnă decât un teren neutru pe care se poartă bătălia. După fiecare bătălie, taberele beligerante se retrag în vile somptuoase, ridicate cu doar o mică parte a “cash-ului” din conturile avute în bănci din ţară şi din străinătate.

Incertitudinea permanentă a afectat însă “terenul de bătaie”, adică poporul, zona în care au căzut “obuzele”. Am avut parte de o vară în care n-am ştiut dacă are sau nu rost să mai facem încă o refinanţare înrobitoare la creditul luat în euro, pe vremea-n care mai aveam puţin şi eram momiţi să luăm credite şi cu buletinul câinelui, ori dacă mai are sau nu rost să ne mai facem planuri pentru “la anul” în România (cei mai tineri dintre noi). Să nu mai vorbim de dilemele investitorilor, de problemele mediului privat, cel care susţine bugetul din care politicienii se înfruptă după bunul lor plac.

Mai rău, incertitudinea rămâne, pentru că războiul nu se va opri aici. E vorba doar de o “remiză” temporară. Taberele se regrupează şi încearcă să găsească noi soluţii pentru obţinerea unei victorii de moment.

Nu am talente de economist, dar sunt sigur că orice specialist în domeniu, care face doar calcule seci, ar putea să vină în faţa noastră şi, cu ajutorul aritmeticii simple, de clasa l, ar putea să ne demonstreze că în această vară, din cauza războiului Băsescu vs. USL, România şi românii au avut de pierdut. Sunt curios cum l-ar combate pe acel economist un pedelist de frunte, un pesedist, ori un penelist cu funcţie importantă în partid.

Tot politicienii erau în război în 2007 – 2008. Vă mai aduceţi aminte de disputele dintre Băsescu şi Tăriceanu? Pe atunci, alţii se pregăteau să înfrunte recesiunea economică mondială, iar noi promiteam majorări salariale anumitor categorii de bugetari.

Nu am auzit de crize politice majore în Polonia, în ultimii cinci ani. Să se explice oare astfel faptul că Polonia este singura ţară europeană care a continuat să evite recesiunea din 2008 şi până acum, an de an? Mă întreb: la ce ne-a folosit ultima bătălie politică?

N-a făcut decât să ne arate slăbiciunea fundaţiei Statului român, începând cu Constituţia şi terminând cu un minister al administraţiei şi internelor care nu ştie câţi români au drept de vot. Situaţia zdruncină încrederea oricărui român plătitor de taxe în instituţiile statului, iar la rezolvarea acestei probleme ar trebui să lucreze acum clasa politică.

La cât sunt însă de înverşunate taberele, este însă greu de crezut că, vreodată, Băsescu, Ponta, Antonescu şi ceilalţi vor reuşi să se aşeze la o masă şi să discute. Iar românul plătitor de taxe şi impozite va fi în continuare unica victimă a războiului permanent, unul absurd, ca orice război.