Bani pentru irigaţii şi culturile compromise

Articolul a fost vizualizat de 1,915 ori

După ce toate instalaţiile de irigaţii au fost furate, iar seceta a compromis cel puţin jumătate din culturile hunedorene, autorităţile iau măsuri. Cine vrea să aibă cu ce-şi uda recoltele, poate obţine bani pentru irigaţii, de la stat. Păgubiţii caniculei îşi scot şi ei “pârleala” parţial: statul le oferă cel mult 1.000 de lei.

Seceta cu repetiţie din 2011 şi 2012 pare să mişte lucrurile în domeniul irigaţiilor

Fermierii hunedoreni pot obţine bani europeni pentru instalaţii de irigaţii. Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit pune la dispoziţia fermierilor hunedoreni fonduri europene nerambursabile pentru finanţarea proiectelor de irigaţii şi lucrări de îmbunătăţiri funciare. Conform consilierului Marius Filimon, agricultorii hunedoreni pot să ceară, în perioada 3-15 octombrie, fonduri europene nerambursabile pentru finanţarea proiectelor de irigaţii şi lucrări de îmbunătăţiri funciare. Fondurile, în valoare totală de 60 de milioane de euro, pot fi solicitate pentru investiţii în modernizarea sau retehnologizarea sistemelor de irigaţii, pentru staţii de pompare sau de contorizare, precum şi pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare care să asigure funcţionarea optimă a sistemelor de irigaţii.

Cine depune proiecte poate primi până la un milion de euro, sume 100 la sută nerambursabile, în cazul în care investiţiile sunt de utilitate publică şi deservesc întreaga comunitate. Investiţiile care deservesc o parte din comunitate sunt nerambursabile doar în proporţie de 75 la sută. Plafonul minim care poate fi accesat este de 5.000 de euro. Potrivit reprezentanţilor autorităţilor judeţene, beneficiarii pot fi organizaţiile şi federaţiile de utilitate publică ale proprietarilor sau ale deţinătorilor de terenuri agricole. Cererile pentru fondurile nerambursabile se pot depune până în data de 15 octombrie, la Oficiile Judeţene ale APDRP, zilnic, între orele 9.00 şi 14.00.

Ceva bănuţi şi pentru păgubiţii secetei

Nici hunedorenii care s-au ales, la propriu, doar cu praful câmpului nu au fost uitaţi de autorităţi. Şeful Direcţiei pentru Agricultură Hunedoara, Ioan Ştefan, spune că toţi agricultorii hunedoreni care vor cere bani de la direcţie pentru culturile înfiinţate vor primi câte 100 de lei pentru fiecare hectar, însă numai în limita a 10 hectare. „Că este vorba despre un fermier cu zece sau cu 200 de hectare, el nu poate primi mai mult de 100 de lei pentru fiecare hectar, mai exact pentrul cel mult 10 hectare. Asta înseamnă cel mult 1.000 de lei.

Asta deoarece s-a mărit alocaţia pe linia de finanţare SAPS, de la 132, la 170 de euro, iar guvernanţii au considerat că această creştere compensează pierderile, explică şeful Direcţiei Agricole. Ioan Ştefan mai spune că fermierii care vor să primească aceşti bani trebuie să depună la direcţie actele de identitate, cererea depusă anterior la Agenţia pentru plăţi şi Intervenţii în Agricultură Hunedoara (APIA), în cazul în care sunt înregistraţi la APIA, sau o adeverinţă de la Registrul Agricol al consiliului local de care aparţin, în cazul în care nu figurează în evidenţele Agenţiei. Potrivit autorităţilor judeţene din judeţul Hunedoara, Guvernul va despăgubi aproximativ 20 de mii de fermieri din judeţ, ale căror culturi au fost afectate de secetă. „Cine are mai puţin de 10 hectare, 6,5 – spre exemplu – va primi 650 de lei”, precizează directorul de la Agricultură.

Fermierii se declară bucuroşi că le intră un bănuţ în pungă, însă spun că, în lipsa unei strategii naţionale coerente, aceste sume mărunte sunt ca şi risipite, ele ajungând abia pentru acoperirea unor cheltuieli stringente, cum ar fi cele pentru sămânţă şi ceva motorină. Agricultorii hunedoreni spun că este nevoie de sisteme de irigaţie bine puse la punct, astfel încât seceta să nu mai producă pagube şi în campaniile agricole care vor urma. Fermierii mai spun că – la fel ca şi anul trecut – toamna secetoasă care urmează verii toride nu prevesteşte nimic bun, pământul fiind prea uscat pentru ca ei să poată înfiinţa culturi de toamnă. În total, în judeţul Hunedoara sunt în jur de 25.000 de fermieri, dintre care mai bine de 22.000 deţin suprafeţe restrânse, adică terenuri mai mici de 10 hectare.

About Ada Beraru