Ce bănci plătesc dobânzi de două ori mai mari decât inflaţia

Articolul a fost vizualizat de 1,693 ori

Ca să nu-şi piardă clienţii, o serie de bănci cu activitate în România au păstrat o rată ridicată a dobânzii la depozitele în lei ale populaţiei. În condiţiile în care rata inflaţiei a coborât la o valoare sub 4 la sută, o dobândă la depozit de peste 7 la sută poate fi considerată un plasament avantajos în această conjunctură economică.

“Cadouri” în dobânzi de la greci

Cum era de aşteptat, băncile cu acţionariat grec vin primele cu astfel de oferte. Unul din motive este diminuarea semnificativă a sprijinului băncilor-mamă care se confruntă acum cu criza majoră din Grecia. De exemplu, Piraeus Bank plăteşte o dobândă de 7,5% pe an clienţilor care îşi depun banii pe trei luni, în timp ce Bancpost bonifică depozitele cu scandenţă la patru luni cu 7,25% pe an. Mai mult, clienţii care îşi ţin banii timp de cinci luni la Piraeus primesc o dobândă de 8% pe an.
Şi ciprioţii de la Bank of Cyprus promit o dobândă de 7,25% pe an clienţilor care vin cu banii la bancă şi îi ţin într-un depozit pe o perioadă de trei luni. Grecii de la ATE Bank plătesc 7,15% pe an la depozitele pe trei luni, în timp ce Emporiki, o altă bancă deţinută de un grup elen, controlat la rândul său de francezii de la Credit Agricole, vine cu o dobândă de 7,15% pe an.

Tags: , ,

About Adrian Sălăgean