Hunedoara are deputat: Hărău Eleonora Carmen

Articolul a fost vizualizat de 4,778 ori

Conducerea Organizaţiei Judeţene Hunedoara a Partidului Naţional Liberal a anunţat, miercuri seara, că o va susţine pe Eleonora Carmen Hărău pentru funcţia de deputat în Colegiul numărul 7, cel care cuprinde oraşul Hunedoara şi satele limitrofe. Preşedintele PNL Hunedoara, Mircea Moloţ, consideră că a făcut cea mai bună alegere posibilă, iar Eleonora Carmen Hărău anunţă deja două obiective pe care şi le-a propus şi pe care este sigură că le va atinge: cel puţin 2000 de locuri de muncă în plus în oraşul Hunedoara şi o lege care să combată blocajul în care se află fondul locativ al fiecărei localităţi.

Eleonora Carmen Hărău

Eleonora Carmen Hărău a fost desemnată de către PNL să reprezinte Uniunea Social – Liberală în competiţia electorală pentru alegerile parlamentare din această iarnă, în Colegiul numărul 7 – Hunedoara, pentru Camera Deputaţilor. Imediat după anunţul făcut de PNL, Doamna Hărău ne-a acordat un scurt interviu.

Ce reprezintă pentru Dumneavoastră această nominalizare în postura de candidat al USL pentru postul de deputat în Colegiul numărul 7 – Hunedoara?
Este o onoare şi, în acelaşi timp, o mare responsabilitate. Mă angajez în competiţia electorală cu toată responsabilitatea şi sunt convinsă că, la momentul votului, voi primi şi încrederea hunedorenilor,
prietenii mei.

De ce aţi decis să candidaţi, pe un loc eligibil, la un post de deputat abia acum?
Consider că acum s-a creat o conjunctură politică foarte favorabilă Hunedoarei şi hunedorenilor. Se conturează o echipă politică de profesionişti bine intenţionaţi, care pot reuşi să elimine diferenţele economice şi de infrastructură ce despart Hunedoara de Deva. Este o echipă care poate relansa oraşul Hunedoara, din toate punctele de vedere: economic, social, cultural. Acestea sunt motivele pentru care am hotărât să mă implic. Mă voi bate pentru oraşul nostru aşa cum m-am luptat şi pentru cei peste 700 de oameni pe care îi am ca angajaţi în firmă. Din acest moment, Hunedoara devine şi mai mult decât până acum
familia din care eu fac parte şi pentru care doresc să muncesc.

La ce se va referi prima iniţiativă legislativă la care veţi dori să lucraţi, din postura de deputat de Hunedoara?
Primul meu proiect de lege va viza construirea unui cadru legal menit să elimine blocajul fondului locativ, care se înregistrează atât în Hunedoara, cât şi în multe alte oraşe ale României. Pe scurt, situaţia este următoarea: în oraş sunt foarte multe locuinţe goale, Primăria nu are bani să construiască unele noi, iar tinerii, în principal, au nevoie de locuinţe din fondul locativ de stat, fond care a devenit prea mic pentru nevoile actuale. Locuinţele goale la care mă refer sunt în proprietate privată, însă posesorii lor nu pot vinde acum din cauza crizei economice, care a diminuat preţurile. Există un adevărat blocaj în această privinţă, pentru care sunt convinsă că se poate găsi o soluţie perfect legală şi cât se poate de eficientă, aşa încât să nu mai avem atâţia tineri care au nevoie de o locuinţă socială. Primăria nu le-o poate oferi, deoarece nu are bani să construiască locuinţe noi. Voi încerca să-mi conving colegii din Legislativ să-i capacităm pe europeni să ne sprijine cu fonduri pentru achiziţionarea locuinţelor “de vânzare” de la proprietari. Preţurile pot fi aprobate de consiliile locale prin evaluare în funcţie de preţul de piaţă, cartier, starea locuinţelor etc. S-ar reface astfel o parte din fondul locativ de stat.

De la un parlamentar, fiecare alegător aşteaptă şi lobby pentru diferite probleme ale colegiului pe care-l reprezintă. Pe ce se va concentra, cel puţin pentru început, activitatea Dumneavoastră de lobby?
Pe obţinerea de fonduri de la bugetele centrale pentru Hunedoara, atragerea de investitori serioşi şi, mai ales, pe sprijinirea investitorilor locali autohtoni. Cred că investitorii locali trebuie ajutaţi, pentru că sunt mult mai statornici şi mult mai ataşaţi de comunităţile în care activează. Aceşti investitori nu-şi iau banii şi pleacă în altă parte. Ei trebuie sprijiniţi în primul rând prin legi clare şi eficiente.

V-aţi fixat un obiectiv clar pentru finalul mandatului de parlamentar?
Vreau să contribui la înfiinţarea a cel puţin 2000 de noi locuri de muncă în oraşul Hunedoara. Este un minim realizabil şi, în orice caz, dramatic de vital.

Ne place sau nu, orice campanie electorală în România implică şi atacuri murdare. Cum veţi răspunde unor eventuale asemenea atacuri?
Să apară mai întâi şi vom vedea. Voi decide de la caz la caz.

Eleonora Carmen Hărău în câteva cuvinte şi repere

Date personale:
– s-a născut în Hunedoara, la 4 noiembrie 1960, căsătorită, doi copii.
Studii şi calificări:
– a absolvit şcoala generală, apoi liceul (în 1979) în Hunedoara;
– în 1983 a absolvit Facultatea de Cibernetică Economică din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice (ASE) Bucureşti;
– are preocupări ştiinţifice încă din facultate, fapt pentru care, în 1990, este admisă la doctoratul ASE Bucureşti şi devine doctor în ştiinţe economice în 1995
– finalizează studii post-universitare la Academia de Drept Internaţional din Dallas – Texas, Statele Unite ale Americii;
– este expert contabil din 1993 şi evaluator ANEVAR din 2005.
Activitate:
– între 1983 şi 1985 lucrează în cercetare la Combinatul Chimic Giurgiu;
– în 1985 se întoarce în oraşul natal, activează la Combinatul Siderurgic Hunedoara, ocupându-se de sectorul de analiză economică – preţ de cost;
– în 1991 devine funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Hunedoara;
– din 1995 se dedică exclusiv activităţii economice private, reuşind să dezvolte un grup de firme care se ocupă cu producţie, export, construcţii şi prestări de servicii. Chiar şi pe timp de criză economică, grupul de firme manageriat de Eleonora Carmen Hărău reuşeşte să-şi sporească numărul de angajaţi, acesta depăşind 700, la ora actuală, iar din totalul cifrei de afaceri a grupului, mai puţin de 4 la sută este reprezentată de afaceri cu statul;
– cu excepţia a doi ani din cariera sa, îndeplineşte funcţii didactice la liceu, şcoală de maiştri, apoi la Facultatea Ecologică, după care la Universitatea “POLITEHNICA” Timişoara, fiind acum conferenţiar universitar la Facultatea de Inginerie Hunedoara.
– de mai bine de 20 de ani se implică intens în viaţa comunităţii hunedorene, de la diverse activităţi de ordin obştesc până la acordarea de sprijin material şi financiar persoanelor care reprezintă cazuri sociale deosebite şi de burse de studiu studenţilor merituoşi.

Mircea Moloţ

 

O decizie logică

Mircea Moloţ, liderul liberalilor hunedoreni, spune că el şi colegii săi nu au avut nicio ezitare în momentul în care s-a pus problema desemnării unui candidat pentru Colegiul nr. 7: “Am decis să o susţinem pe Doamna Eleonora Carmen Hărău din foarte multe motive. Argumentele noastre sunt cât se poate de obiective şi de puternice. După cum ştiţi, în urma repartizării colegiilor din judeţ, în cadrul USL, Colegiul numărul 7 – Hunedoara a revenit organizaţiei PNL, pentru a desemna un candidat. Decizia noastră a fost foarte uşoară: Doamna Hărău! Asta pentru că, în urma unui sondaj, dumneaei este candidatul cu cele mai mari şanse de a câştiga alegerile. Nu este însă singurul motiv. Doamna Hărău este o persoană cunoscută, un om serios, cu o conduită morală ireproşabilă, un om de afaceri care a dovedit că poate să facă ceva pentru comunitatea în care activează. De fapt, a şi făcut până acum, dovadă fiind, de exemplu, cei peste 700 de salariaţi pe care îi are şi pentru care s-a luptat în ultimii 20 de ani. Are foarte multe atuuri pentru a fi un foarte bun parlamentar. Acestea sunt motivele care au stat la baza deciziei noastre. În plus, am constatat că Doamna Hărău vorbeşte aceeaşi limbă cu noi, cu liberalii, iar nouă ne-a fost mai uşor să comunicăm cu Domnia Sa, chiar mai uşor decât cu unii membri ai PNL din municipiul Hunedoara”.

Dan Radu Ruşanu

 

“Avem nevoie de oameni competenţi”

Senatorul PNL de Hunedoara, Dan Radu Ruşanu, consideră că desemnarea unui om de afaceri drept candidat pentru Colegiul nr. 7 – Hunedoara este cea mai potrivită soluţie: “Este bine ca şi oamenii de afaceri, care sunt implicaţi în economia reală, să candideze pentru un loc în Legislativ, de unde să sprijine în mod direct, cu experienţa lor, mediul de afaceri din România. În ultimii 20 de ani, cei care au activat în mediul de afaceri s-au ţinut departe de politică, preferând să-şi vadă de propriile activităţi manageriale. Ar fi cazul ca în viitorul Parlament să acceadă cât mai mulţi oameni de afaceri, pentru că, într-o economie de piaţă, economicul primează în faţa politicului”.

About Ciprian Iancu