Săptămâna economică

Articolul a fost vizualizat de 1,475 ori

Sfatul specialistului

Creşterea impozitelor ar putea duce la o colectare şi mai slabă a veniturilor bugetare, realitatea arată că, la rate de taxare pe muncă printre cele mai înalte din UE, veniturile din contribuţii sunt în România printre cele mai mici, a declarat Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR. Cu 43 la sută, în prezent, România ocupă locul opt în UE în topul ratei legale de taxare a muncii. 

Rambursare extremă

BNR şi Ministerul Finanţelor vor avea un vârf de plată al datoriei externe în următorii doi ani, de 13 miliarde euro, iar, fără o mai bună absorbţie a fondurilor UE sau reforme care să atragă investiţiile străine, rezervele valutare ar putea scădea rapid, afirmă preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru. Cea mai mare parte din sumă revine BNR, care va avea de rambursat la FMI 7,6 miliarde de euro, fără dobânzi, aproape 4 miliarde de euro anul viitor şi 3,7 miliarde de euro în 2014. Tot plăţi către FMI va efectua şi Ministerul Finanţelor, cu un total de 2 miliarde de euro, câte un miliard în fiecare an.

Privatizări

AVAS vrea să scoată la vânzare, anul viitor, pachete majoritare sau minoritare de acţiuni la 50 de firme, din cele 330 din portofoliu, şi apreciază că privatizarea este un “subiect sensibil”, din cauza complexităţii operaţiunilor şi problemelor economice şi sociale.

Evaziune

Evaziunea fiscală este atât de mare pe plan local încât depăşeşte bugetul statului, iar România, ca şi alte economii postcomuniste, este ca o piramidă întoarsă, a precizat ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein. Potrivit oficialului, în România există 3 milioane de angajaţi în sectorul privat care plătesc impozite şi care susţin 15 milioane de români şi 3 milioane de români în economia gri, care nu plătesc niciun impozit.

Credite

Potrivit statisticilor www.Efin.ro, creditele de nevoi personale se află în topul preferinţelor românilor care doresc să acceseze un împrumut. Cu o dobândă ce poate depăşi 20% în unele cazuri, creditele de nevoi personale reprezintă soluţia optimă pentru o treime (31,7%) dintre cei care au aplicat pentru un credit pe site-ul Efin.ro în luna septembrie.

About Adrian Sălăgean