Călanul reintră în circuitul economic naţional

Articolul a fost vizualizat de 3,457 ori

După mai bine de un deceniu în care tranziţia românească aproape că a distrus oraşul, locuitorii oraşului Călan au de acum motive să spere că nu vor mai fi nevoiţi să facă naveta zeci de kilometri pentru a avea un loc de muncă şi că prietenii lor şomeri îşi vor găsi şi ei de lucru. Peste câteva zile vor începe lucrările de reabilitare a sitului industrial de pe vechea platformă a combinatului “Victoria”. 

Reprezentantul executantului (stânga) şi cel al beneficiarului, perfectând cu o strângere de mână demararea unui proiect important pentru oraşul Călan, dar şi pentru judeţul Hunedoara

Luni, Primăria oraşului Călan a predat amplasamentul de lucru societăţii Proserv S.A. Hunedoara, constructorul desemnat prin licitaţie să se ocupe de transformarea ruinelor de pe 41,6 hectare din aria vechiului combinat siderurgic în parc industrial.

Mai greu cu aprobările decât cu lucrările

Edilii oraşului Călan au făcut primele demersuri în încercarea lor de a obţine finanţarea necesară unei lucrări de asemenea amploare încă de prin 2007. Lucrurile au mers destul de greu, mai ales în fazele primare ale întregului demers. Contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării a fost semnat abia în octombrie 2011. Licitaţia pentru desemnarea constructorului a fost organizată în aprilie 2012. Ea a fost adjudecată de Proserv Hunedoara. “80 la sută din punctajul licitaţiei a fost constituit de preţul oferit de constructorul participant, iar doar 20 la sută din pondere a fost reprezentată de perioada de mobilizare la care se angaja fiecare ofertant, perioadă care a fost cam aceeaşi în fiecare caz. Proserv a oferit cel mai bun preţ. S-a trecut şi de faza contestaţiilor, iar de acum înainte nu ne rămâne decât să ne mobilizăm, astfel încât peste un an şi câteva luni să avem la Călan unul dintre cele mai atractive parcuri industriale din această zonă a ţării. Este o zi foarte importantă pentru Călan, poate cea mai importantă zi din istoria post-decembristă a oraşului”, spune primarul Adrian Iovănesc.

Termen destul de strâns

Edilul-şef al Călanului regretă că formalităţile au făcut ca predarea amplasamentului pentru începerea lucrării să nu fie posibilă mai devreme. Constructorul va trebui să se descurce într-un termen de 14 luni, interval în care, în loc să aibă de furcă din cauza unui singur sezon rece, trebuie să treacă peste două ierni. Totuşi, nimic imposibil, mai ales că, în caz de nevoie, termenul poate fi prelungit, după cum afirmă primarul, până în august 2014, data limită pentru toate proiectele derulate prin Programul Operaţional Regional, cel prin intermediul căruia este acordată finanţarea. “Totuşi, nu cred că e nevoie să discutăm acum despre o eventuală prelungire, pentru că am toate motivele să sper că ne vom descurca foarte bine. Într-o primă fază, sperăm ca viitorul parc industrial să însemne pentru Călan cel puţin 1.000 de locuri de muncă, de o importanţă vitală pentru comunitatea noastră”, adaugă Adrian Iovănesc.

Reprezentantul executantului (stânga) şi cel al beneficiarului, perfectând cu o strângere de mână demararea unui proiect important pentru oraşul Călan, dar şi pentru judeţul Hunedoara

Proiectul de reabilitare a celor 41 de hectare de pe situl industrial Călan este derulat de Primăria oraşului în parteneriat cu Consiliul Judeţean. Vicepreşedintele CJ, Tiberiu Balint, atrage atenţia că, în perioada următoare, este extrem de important ca autorităţile statului (locale, judeţene şi naţionale) să aibă o atitudine constructivă: “Din nefericire, am avut numeroase cazuri în care autorităţile statului nu au înţeles că trebuie să respecte legea fără să fie răuvoitoare cu cei care doresc să facă ceva în acest judeţ. Repet, respectăm legea, dar trebuie să fim şi binevoitori, nu răuvoitori. Am însă convingerea că Proserv, o firmă serioasă din judeţul Hunedoara, se va achita cu bine de sarcini şi mai am bucuria că această lucrare a fost câştigată de o firmă de la noi din judeţ, iar parte din bani se vor întoarce la bugetul Consiliului Judeţean şi al Consiliului Local Călan”.

Colaborare cu o firmă experimentată

Reabilitarea celor peste 40 de hectare ce vor fi ocupate de un parc industrial, cu toate facilităţile necesare, se va face în două etape: într-o primă fază se vor derula lucrările efective de ecologizare şi decontaminare, iar în cea de-a doua va fi vorba de lucrări de construcţii: căi de acces, reţele de utilităţi, 40 de platforme betonate pregătite pentru ridicarea de hale, construirea unui sediu administrativ, dar şi ridicarea şi predarea “la cheie” a trei hale pentru investitorii care nu vor dispune de fondurile necesare pentru a şi le construi singuri – una de 1.000 de metri pătraţi, alta de 2.000 de metri pătraţi, iar cea de-a treia cu o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi. Pentru partea de decontaminare a suprafeţei, Proserv Hunedoara va colabora cu o firmă specializată din Marea Britanie: Land Clean Ltd..

Directorul tehnic al societăţii Proserv, Constantin Diaconescu, spune că lucrarea este una dificilă, dar deloc imposibil de rezolvat aşa cum trebuie, într-un termen mai mult decât rezonabil. “Pe lângă lucrările care ţin de partea efectivă de construcţii, va trebui să neutralizăm 3.500 de metri cubi de gudron, să decontaminăm 10.000 de metri cubi de pământ şi să epurăm 315.000 de metri cubi de apă. Procesul pentru decontaminarea apei, de exemplu, va dura nouă luni, iar gudroanele vor fi extrase prin procedeul de desorbţie termică”, adaugă directorul tehnic al Proserv.

Mai bine ca la Hunedoara

Noul parc industrial care va apare la Călan pare să aibă mai multe şanse de reuşită decât cel de la Hunedoara. Amplasamentul geografic este mai bun, parcul de la Călan fiind situat lângă DN 66 şi lângă linia ferată intens circulată dintre Simeria şi Petroşani. Acesta nu este însă singurul atu al său, după cum spune primarul Adrian Iovănesc: “Conceptul cred eu că este mai bun decât cel al parcului industrial de la Hunedoara. Apoi, noi avem parte şi de sprijinul Consiliului Judeţean şi, în plus, noi chiar din zilele următoare vom începe promovarea noului parc industrial, pentru că şi acest aspect este deosebit de important”. “Investitorii serioşi nu-şi fac planuri de pe o zi pe alta, ci de pe un an pe altul.

Consiliul Judeţean va încerca să se implice mai serios în activitatea Agenţiei pentru Dezvoltare Regională V Vest, pentru că, până acum, judeţele Hunedoara şi Caraş au fost cam neglijate în ce priveşte derularea de proiecte şi atragerea de investiţii, în timp ce judeţele Timiş şi Arad au beneficiat de mai multă atenţie. Noi ne vom implica să remediem această deficienţă, pentru a determina ADR V Vest să trateze egal toate judeţele din componenţa sa”, completează Tiberiu Balint, vicepreşedintele CJ Hunedoara.

Parc cu sistem flexibil de alocare a suprafeţelor

Din totalul suprafeţei viitorului parc industrial de la Călan, aproape 30 de hectare vor fi ocupate de parcele care vor fi puse la dispoziţia investitorilor interesaţi. Fiecare parcelă va beneficia de acces rutier şi dotări tehnico-edilitare. Investitorii care vor avea nevoie de suprafeţe mai mari, vor putea solicita Primăriei mai multe parcele. În sediul central al parcului, firmele care se vor instala aici vor putea beneficia de sprijinul unui incubator de afaceri, dar şi de săli de conferinţe şi spaţii de birouri ce le vor fi puse la dispoziţie. Interesant este şi faptul că suprafaţa totală a spaţiilor verzi din viitorul parc va fi de aproximativ 7 hectare.

Tags: ,

About Ciprian Iancu