Patronii pot face din nou angajări cu bani de la stat

Articolul a fost vizualizat de 1,755 ori

Aproximativ 500 de hunedoreni se angajează în fiecare an, iar patronii lor primesc pentru acest lucru bani de la stat. Anul acesta, însă, din cauza epuizării bugetului, angajările bazate pe facilităţi alocate de AJOFM au fost amânate, iar numărul noilor angajaţi este de numai 300. 

Construcţiile constituie doar un domeniu care ar putea beneficia din plin de facilităţi pentru noi angajări

Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, sau persoane cu handicap sunt scutiţi, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj. Mai mult, ei primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare persoană din categoriile menţionate anterior pe care o angajează, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, care în acest moment este de 500 de lei. Patronii au, în schimb, obligaţia menţinerii raporturilor de muncă timp de cel puţin doi ani. Angajatorii care încetează raporturile de serviciu anterior termenului de doi ani sunt obligaţi să restituie, în totalitate, agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă sumele încasate pentru fiecare persoană, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României.

20 la sută dintre beneficiari sunt tineri

Şi administratorii firmelor care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ sunt scutiţi, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă absolvenţilor încadraţi. Ei primesc lunar, în această perioadă, pentru fiecare absolvent, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii. Pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal, angajatorii primesc o sumă egală cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinţă (600 de lei), iar pentru absolvenţii de învăţământ superior, angajatorii primesc o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social, adică 750 de lei net. Cine angajează absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primeşte lunar, pentru fiecare absolvent, sumele menţionate mai sus pentru o perioadă de 18 luni. Condiţia este ca tinerii să fie menţinuţi în firmă timp de cel puţin trei ani.

În plus, patronii care, după expirarea celor trei ani, menţin raporturile de muncă sau de serviciu cu absolvenţii primesc pentru fiecare an suma aferentă contribuţiilor sociale datorate de angajatori pentru aceste persoane. Reprezentanţii AJOFM Hunedoara spun că, din totalul anual de aproximativ 500 de beneficiari ai acestor facilităţi, mai puţin de 100 sunt absolvenţi, majoritatea fiind şomeri de peste 45 de ani.

Patronii evită facilităţile, de teama crizei

Şeful AJOFM Hunedoara, Vasile Iorgovan Velichi, spune că din cauza epuizării bugetului, anul acesta nu au fost bani pentru angajări până în luna septembrie, când s-a făcut rectificarea de buget, iar acesta a fost suplimentat: “De la 2.800.000 cât am avut buget, am mai primit 300.000 de lei (trei miliarde de lei vechi – n.r.), aşa că am putut să asigurăm încheierea convenţiilor aflate în aşteptare. Practic, banii pe care i-am avut iniţial au fost alocaţi pentru persoanele care au fost angajate încă de pe parcursul anului trecut. În plus, din această sumă sunt suportate şi cheltuielile cu cei care primesc 30 la sută din indemnizaţia de şomaj, dacă se angajează înainte de expirarea termenului în care li se acordă ajutor de la stat. În fiecare an, în baza facilităţilor amintite, angajatorii hunedoreni încadrează cam 400-500 de persoane, iar aceste cheltuieli sunt multianuale, pentru că nu se poate ca toţi beneficiarii să se angajeze începând cu data de 1 ianuarie. Unii se angajează în martie, alţii în august, de exemplu. Legea spune că angajările de acest fel se pot face în termen de 12 luni de la înscrierea în baza noastră de date a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, fie şomeri indemnizaţi, fie neindemnizaţi”.

Potrivit şefului AJOFM, mult mai multe persoane care îndeplinesc criteriile prevăzute de lege se angajează, însă nu toate beneficiază de facilităţile acordate de stat. Unul dintre motive ar putea fi acela că patronii nu au certitudinea că vor putea să menţină acel loc de muncă în următorii doi sau trei ani, aşa că renunţă să mai apeleze la AJOFM, pentru a nu fi nevoiţi să returneze banii încasaţi.

About Ada Beraru