Săptămâna economică

Articolul a fost vizualizat de 1,345 ori

Eurofraudă

Cătălin Ivan, liderul delegaţiei de eurodeputaţi PSD, a declarat că 505 milioane de euro din cele 515 milioane de euro de fonduri de coeziune absorbite de Guvernul Boc în 2011 sunt susceptibile de fraudă, potrivit unui raport din această toamnă al DG Regio, ajuns la Comisia de Control Bugetar a Parlamentului European. El a arătat că în documentele de lucru ale Comisiei Europene nu se vorbeşte de “suspiciuni de fraudă” decât atunci când lucrurile sunt foarte grave, iar fraudele, nu iregularităţile, pot fi uşor probate de Oficiul de Luptă Antifraudă (OLAF).

Program

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, sâmbătă, la Deva, la lansarea candidaturii sale pentru Senat, că pensiile vor fi indexate în 2013, medicamentele vor fi compensate cu 90% pentru cei cu pensii mai mici de 1.000 de lei, iar din martie va fi introdus un ajutor pentru energie electrică.

Casco

Şoferii români sunt nevoiţi să scoată din buzunar sume mai mari decât polonezii, cehii sau slovacii atunci când cumpără o poliţă de asigurare auto facultativă (Casco), deşi costul mediu cu reparaţiile este cu până la 70% mai mic decât în alte ţări din regiune, potrivit unei analize efectuate de asigurătorul austriac Vienna Insurance Group (VIG). Explicaţia pentru tarifele foarte mari este dată de frecvenţa ridicată a daunelor, care ajungea la 50% după primele opt luni din acest an. Practic, unul din doi români care încheie o poliţă Casco solicită şi despăgubire. Spre comparaţie, numai unul din zece cehi şi unul din cinci polonezi solicită despăgubire pentru pagubele materiale provocate autoturismului.

Reflux de capital

Expunerea pe România a celor mai importante bănci străine a scăzut cu 6,7 miliarde de dolari în prima jumătate a lui 2012 faţă de septembrie 2011. Băncile străine vor continua, cel mai probabil, să reducă fluxurile de capital.

O ştire bună

Investiţiile străine directe au totalizat, în primele nouă luni, 1,109 miliarde de euro, în creştere cu aproape 30% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor anunţate luni de Banca Naţională a României (BNR).

About Adrian Sălăgean