Doctorul care a “upgradat” medicina legală

Articolul a fost vizualizat de 2,272 ori

Un medic legist hunedorean reuşeşte periodic să îşi surprindă plăcut colegii cu ideile şi realizările sale. Doar în ultimii 10 ani, Dan Mărculescu a reuşit să transforme un serviciu judeţean de medicină legală, din unul sărăcăcios, într-unul dintre cele mai moderne din ţară. Cu bani puţini, dar cu multă pasiune. 

Hunedoara a fost primul judeţ din ţară în care s-au introdus trusele speciale sigilate pentru recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiilor. Doctorul Dan Mărculescu îşi aduce aminte că nu a fost chiar uşor la început. Încet – încet, asemenea truse au fost apoi introduse în mai toate judeţele din ţară.

Alcoolemie în patru minute

Deşi parţial modernizat prin noile truse de recoltare, sistemul de stabilire a alcoolemiilor nu elimina, totuşi, sută la sută, eventualele erori. Aşa că Dan Mărculescu şi-a pus în cap să cumpere un gaz-cromatograf, aparat care încălzeşte proba de sânge până la 270 de grade Celsius şi îţi oferă rezultatul în doar patru minute. Aparatul a costat 20.000 de euro şi a fost primul funcţional de acest gen, în România. “Am strâns bani din venituri proprii, l-am cumpărat, l-am instalat şi i-am dat drumul. De fapt, tot ce a trebuit să cumpărăm pentru modernizarea serviciului a fost cumpărat cu bani proveniţi din sursele proprii ale instituţiei. Nu am aşteptat din alte părţi, pentru că riscam să aşteptăm degeaba”, spune doctorul Mărculescu.

Producător de soft-uri

În paralel, legistul-şef a dezvoltat în cadrul serviciului mai multe sisteme de evidenţă informatică. Alcoolemii, autopsii, truse de recoltare, certificate medico-legale – toate sunt păstrate în calculatoare, cu ajutorul unor programe speciale. “Programele le-am făcut eu, împreună cu un amic specialist în IT. Adică eu îi spuneam ce trebuie să-mi facă şi cum, iar el, săracul, îmi făcea, că doar e prietenul meu, n-avea încotro”, spune râzând doctorul Mărculescu. “Sunt extrem de utile progamele şi sistemele acestea. Eliminăm dubiile şi ajutăm mai mult la stabilirea adevărului”, adaugă şeful Serviciului Judeţean de Medicină Legală Hunedoara. Softurile au rost apoi preluate şi folosite de mai multe servicii similare din ţară.

Unic în Europa: autopsii on-line, cu circuit închis

Un doctor pasionat de tehnologie, Dan Mărculescu, a reuşit să pună tehnologia la treabă şi în folosul medicinei legale din judeţul Hunedoara

Realizarea cu care se mândreşte însă cel mai mult SJML Hunedoara este sistemul de autopsii filmate şi transmise on-line. Două camere video performante, conectate la un computer şi amplasate în sala de autopsie, fac posibilă urmărirea în direct a procedurii din orice colţ al lumii. Bineînţeles, Internetul este intermediarul transmisiei, însă ea se face doar în circuit închis. “Ideea este deja veche. Sistemul a devenit funcţional prin 2005. De-atunci şi până acum l-am upgradat serios. Am şi brevet de invenţie pentru el”, spune Dan Mărculescu. “Cel mai mare avantaj al sistemului este faptul că elimină necesitatea exhumărilor, pentru că fiecare autopsie este înregistrată video şi arhivată. Practic, se vede tot ce faci”, adaugă medicul legist. “În plus, în timpul unei necropsii mai dificile, legistul care se află în sală se poate consulta cu un coleg sau un profesor, care stă frumuşel la el acasă, ori în birou, în faţa monitorului, şi-i oferă sfaturi. Este un sistem unic în România şi cred că şi în Europa”. Mărculescu precizează că sistemul său este bine securizat, astfel încât să nu apară surprize neplăcute pe Internet.

“Nu suport să bat pasul pe loc”

Şeful SJML Hunedoara spune că, după ce a mai reuşit o premieră – realizarea primei săli de radiologie medico-legală din România, acum se concentrează pe “dezvoltarea sectorului de serologie medico-legală, determinări complementare, grupe şi subgrupe de sânge, testări şi aşa mai departe”, iar când vine vorba de lucruri mai concrete, preferă să nu le spună. “Vreau să vorbesc despre ele doar atunci când devin funcţionale”.

Nici prin cap nu-i trece să se oprească din “upgradat” serviciul său de medicină legală. “Aşa sunt eu. Nu suport să simt că bat pasul pe loc. Nu e-n firea mea. Aşa am fost de tânăr. Pe vremea lui Ceauşescu am fost al şaselea din Deva care şi-a făcut antenă parabolică (Deva a fost primul oraş din România care a avut asemenea antene – n.r.)”.

About Ciprian Iancu